12 mar. 2014

Hrănirea glandei pineale

                

Dacă glanda pineală nu funcţionează sau funcţionează minimal, suntem orbi faţă de dimensiunile spirituale ale vieţii. Am putea spune că suntem „tăiaţi” de la mesajele pe care am putea să le primim din lumile spirituale, pline de dragoste şi vindecare, atunci când această glandă nu funcţionează bine. Glanda pineală va produce în mod natural propriul DMT când va fi total funcţională. Atunci vom fi capabili să rămânem în majoritatea timpului într-o stare vizionară.
După studiile mai multor cercetători glanda pineală, în cazul majorităţii oamenilor, funcţionează minimal sau mai bine zis doarme. Aceasta se datorează mai multor factori, din care cei mai importanţi sunt:
1.poluarea vizuală – televizor, lumină artificială, computer, etc.
2.expunerea la frecvenţe electromagnetice – telefonie mobilă, sisteme haarp, etc.
3.consumul de flor (pastă de dinţi, apă potabilă) şi de clor (apa potabilă)
4. mercurul existent în amalgamurile dentare, în vaccinuri (timerosalul folosit ca agent de conservare), în carnea de peşte şi în fructele de mare (datorită apei poluate în care trăiesc acestea)
5. anumite pesticide care sunt utilizate la creşterea legumelor şi fructelor
6. alcoolul şi fumatul
7. îndulcitori artificialii (aspartam, ciclamat etc.), zahărul rafinat, diverse E-uri, deodorantele, anumite substanţe chimice utilizate în soluţiile pentru curăţat sau în spray-urile de cameră.
Curăţirea glandei pinealei este absolut necesară pentru cei care doresc să îşi dezvolte percepţiile lor multidimensionale. Câteva aspecte de bază pentru detoxifierea pinealei:
- mercurul poate fi eliminat din organism prin utilizarea zilnică de chlorella, iarba de grâu verde şi spirulină. De asemenea, coriandrul consumat zilnic ajută la eliminarea mercurului din creier.
- mâncarea organică care să aibă o predominanţă raw-vegan este foarte utilă pentru detoxifierea pinealei.
- ciocolata raw – este stimulentă şi detoxifiantă pentru glanda pineală, şi de asemenea are o acţiune antioxidantă puternică.
- consumul de alimente cu vibraţie înaltă – seminţe de cânepă (Hemp seeds), camu camu (Myrciaria dubia), acai (Euterpe olareacea, o specie de palmier), spirulina, chlorella şi iarba de grîu verde, susţine funcţionarea normală a glandei pineale.
Există plante şi remedii care sunt menţionate de mai mulţi autori ca fiind de mare ajutor pentru energizarea şi buna funcţionare a glandei pineale. Dintre acestea menţionăm: wood betony (Betonica officinalis sau Stachys officinalis), gotu kola (Centella asiaica), brahmi (Bacopa monnieri), shankapushpi (Convolvulus pluricaulis), jatamansi (Nardostachys jatamansi, nard), gingko biloba, vacha (Acorus calamus), santal şi uleiul esenţial de santal, ashwagandha (Witania somnifera), germenii de alfalfa, germenii de grâu, pătrunjelul, pepenele galben, sucul de ananas, uleiul de măsline, lecitina, tămâia, extractul sau sucul de noni, uleiul esenţial de trandafir, uleiul esenţial de lavandă, uleiul esenţial de mir, uleiul esenţial de ienupăr, uleiul esenţial de muşeţel albastru.
O mare parte din aceste remedii, dar mai ales gingko biloba, uleiul esenţial de santal şi de tămâie cresc fluxul sanguin spre/în glanda pineală. S-a observat că creşterea fluxul sanguin în această zonă, care implică creşterea oxigenării zonei, are anumite efecte benefice asupra întregului organism: reîntinerirea sistemului imun, îmbunătăţirea somnului şi a sănătăţii sexuale, echilibru interior, eliminarea sindromului de oboseală cronică, atitudine pozitivă, experienţe spirituale înalte.
De asemenea există alimente bogate în melatonină care pot susţine sau suplimenta funcţia pinealei. Printre acestea se numără: cireşele montmorency, iarba de grâu verde, iarba de orz verde. Festuca arundinacea este denumirea botanică pentru planta numită popular păiuş înalt şi este considerată de anumiţi autori ca având cel mai mare conţinut de melatonină dintre toate plantele. Alte alimente bogate în melatonină sunt: lapte, migdale, plante leguminoase, curmale uscate, struguri, porumb, orz, ovăz.
Punctul de reflexoterapie corespunzător glandei pineale se află situat în mijlocul degetului mare al piciorului – chiar în mijlocul spiralei ce se observă pe pielea degetului, iar la mână zona reflexogenă pentru epifiză este în mjlocul spiralei pe buricul degetului mare.


SURSA:
samanism-ayahuasca.blogspot.ro

Niciun comentariu: