25 iul. 2014

Flacarile gemene

                                    
Mai întâi de toate, să începem cu câteva lucruri despre flăcările gemene, care sperăm să liniștească niște zvonuri. Da, aveți o singură flacără geamănă și, nu, nu este foarte probabil ca flacăra voastră geamănă să se afle pe Pământ. Desigur, există excepții, și, conform înregistrărilor akashice, chiar acum pe Pământ se află, în același timp, aproximativ 58 de perechi de flăcări gemene. Am spune că în acest moment există pe Pământ circa 58.000 de perechi de suflete care cred că sunt flăcări gemene, dar se înșală.
Acest fapt nu invalidează și nu scade nicicum din frumusețea relațiilor pline de iubire. Dimpotrivă, multe din aceste relații implică legături de suflet profunde, iar multe dintre ele sunt orchestrate de flăcările gemene ale partenerilor implicați.
Pe Pământ există multe tipuri de relații, după cum vom vedea în scurt timp. Multe dintre acestea implică o legătură foarte profundă, intimă, cu suflete din aceeași familie sau din familii de suflet asemănătoare. În unele cazuri, partenerii au fost aduși împreună cu multă intensitate, deoarece aceasta este singura cale prin care sufletele implicate și-ar lua un angajament unul față de celălalt. Angajamentul în relație nu este întotdeauna un lucru bun, dar adesea este necesar pentru ca membrii cuplurilor să învețe lecții de suflet pe care nu le-ar învăța cu ușurință singuri.
Motivul pentru care pe Pământ se află atât de puține flăcări gemene în același timp este foarte simplu. Dat fiind că viața de pe Pământ este dificilă în mod inerent și este foarte ușor ca sufletele să se rătăcească, majoritatea ființelor umane de pe Pământ au nevoie de un stimulent puternic pentru a crește și evolua, și de cineva foarte apropiat ca să le ajute pe parcurs. Faptul că un membru al perechii de flăcări gemene se află în tărâmurile mai înalte are rolul să creeze siguranța că niciunul din cele două suflete nu se va bloca într-un ciclu de reîncarnare aparent fără sfârșit.
Înainte de a intra prea mult în acest subiect, permiteți-ne să definim exact noțiunea de „flacără geamănă”. La începutul apariției sufletelor din Dumnezeu-Sursa, pe măsură ce ele au coborât prin densități pe linia genealogică a diferențierii descrise mai devreme, au ajuns la nivelul suprasufletului. În majoritatea cazurilor, suprasufletul s-a divizat în șase perechi de flăcări gemene, care au devenit 12 suflete individuale.
Flacăra ta geamănă este celălalt suflet care a apărut odată cu tine. Oare fiecare suflet are o flacără geamănă? În realitate, nu. Există un număr restrâns de suflete care nu s-au divizat în maniera normală și au reținut ambele polarități ale lor într-o singură ființă. De obicei, sufletele care compun perechile de flăcări gemene vor fi unul masculin și celălalt feminin. Totuși, uneori, aspectele masculin și feminin se vor afla într-un singur suflet. Alteori, pot exista flăcări gemene masculin-masculin și feminin-feminin. În rare cazuri, este posibil să existe suflete triple – trei suflete care au apărut din suprasuflet în același timp. Dar, în 99,9% din cazuri, apăreți ca pereche de flăcări gemene, iar unul dintre voi rămâne în tărâmurile mai înalte în timp ce celălalt merge să exploreze lumile mai dense.
(...)
Multe flăcări gemene aflate în dimensiunile mai înalte nu s-au încarnat niciodată mai jos de densitatea a 6-a*. Eu, Leah, am fost la nivelul cinci, dar nu am fost niciodată la nivelele trei sau patru.
Unele perechi de flăcări gemene au făcut schimb de roluri, aceasta însemnând că geamănul care se află în prezent pe Pământ sau în altă lume de densitate mai joasă s-a aflat anterior în dimensiunile mai înalte, în timp ce cel care se află acum în tărâmurile mai înalte s-a aflat pe Pământ (sau pe o planetă asemănătoare).
Când sunt împreună flăcările gemene? Dintr-un punct de vedere ultim, ele sunt împreună tot timpul, dar, evident, nu pare să fie așa din punctul de vedere al sufletului încarnat pe Pământ. Majoritatea flăcărilor gemene au petrecut un timp împreună între încarnări sau în experiențe în-afara-corpului, în meditații profunde ori în starea de vis. Uneori, ambii membri se vor afla în aceeași dimensiune simultan (de obicei, la nivelul șase* sau mai sus), în funcție de ce anume vrea să învețe fiecare suflet individual.
În cele din urmă, toate sufletele ajung să fie suficient de evoluate, încât să meargă în orice nivel sau dimensiune doresc, caz în care sunteți liberi să vă petreceți timpul împreună cu flacăra voastră geamănă, sau nu. De dragul simplității, vom spune că cerința minimă pentru „acces nelimitat” la flacăra voastră geamănă este o conștiință de nivelul șase*.
Pe planeta Pământ sunt prevăzute multe restricții care să împiedice contactul prematur cu flăcările gemene. Aceste condiții sunt menite să ajute sufletele să își concentreze atenția la scopul și misiunea vieții lor. Sufletul vostru a fost de acord cu aceste limite înainte de a se încarna aici. Cea mai des întâlnită măsură de siguranță este orchestrată de partea-părinte a sufletului vostru. În esență, sufletul vostru este de acord să vă țină departe de un contact deschis cu flacăra voastră geamănă înainte ca voi să fi evoluat suficient de mult, încât să fiți capabili să faceți față la ramificațiile emoționale ale unui astfel de contact. Multe suflete relativ neevoluate ar lăsa baltă totul și ar căuta o ieșire imediată din corp dacă li s-ar da ocazia să comunice cu flacăra lor geamănă aflată în tărâmurile mai înalte. Cel puțin, și-ar pierde interesul de a continua să meargă pe calea lor pământească și ar putea petrece fiecare minut al zilei tânjind după complementul lor cosmic.
Dacă asemenea suflete mai puțin evoluate au dificultăți cu lecțiile lor pământești (și de obicei au), atunci, în acest caz, au două motive pentru a părăsi Pământul. Primul este că încep să își amintească faptul că viața din tărâmurile mai înalte este lipsită de suferință. Al doilea este că își amintesc bucuria uniunii cu complementul lor. Ceea ce ar simți atunci ar fi cu siguranță mai de dorit decât suferința care pare să însoțească viața de pe Pământ.
Dat fiind că Pământul este o planetă cu liber arbitru, fragmentul principal al sufletelor poate refuza să respecte măsurile de siguranță inerente în cadrul sistemului actual. În plus, unor flăcări gemene le este dor atât de mult de complementele lor aflate pe Pământ, încât ar putea să insiste să vină pe Pământ ca să își găsească partenerul. Uneori, sufletul încarnat pe Pământ încearcă disperat să își convingă complementul aflat în tărâmurile mai înalte să se încarneze pe Pământ și reușește să îl facă să vină aici.
În rarele cazuri în care flăcările gemene se întâlnesc pe Pământ, aproape întotdeauna relația lor este extrem de dificilă. În primul rând, este probabil ca ambii parteneri să fie implicați în alte relații înainte să se întâlnească. Datorită naturii intense a faptului de a-ți întâlni flacăra geamănă, devine dificil să îți desfășori așa-numita „treabă, ca de obicei” pe Pământ.
Dat fiind că partea-părinte a sufletului nu aprobă întâlnirile între flăcările gemene pe Pământ, asemenea aspecte mai înalte ale sinelui nu orchestrează întâlnirea și nu pregătesc indivizii în prealabil. Într-un sens, perechile de flăcări gemene sunt pe cont propriu și nu primesc ajutor de la membrii familiei lor de suflet. (Desigur, membrii familiei lor de suflet le iubesc profund, în timp ce dau din capetele lor din dimensiunile mai înalte a neîncredere față de ceea ce se întâmplă.)
Un alt motiv pentru care flăcările gemene se întâlnesc rareori pe Pământ este că suprasufletul care cuprinde cele șase perechi de flăcări gemene vrea de obicei să aibă o diversitate de experiențe de viață de la cei șase membri care se întrupează pe Pământ, astfel că fiecare din cei șase membri va avea tendința să se încarneze în zone foarte diferite ale Pământului, în circumstanțe diferite. Așadar, membrii familiei principale de suflet se întâlnesc rareori, și încă și mai rar dacă aceștia sunt flăcări gemene.
Majoritatea relațiilor între suflete pereche sunt de fapt între membri ai familiei de suflet secundare sau extinse. Totuși, aceste relații pot fi foarte intense și frumoase, și adesea sunt interpretate greșit ca întâlniri între flăcări gemene.
(...)
Ca să rezumăm: reamintirea flăcării voastre gemene poate fi ceva șocant dacă nu ați evoluat suficient de mult, mai ales dacă ați fost adormiți și ați visat la dualitate o perioadă lungă de timp. Aceasta deoarece reamintirea bruscă poate trezi o dorință intensă de a fi împreună cu flacăra geamănă. Această dorință poate îndepărta sufletul încarnat pe Pământ de la responsabilitățile sale pământești. Acum, sufletul încarnat pe Pământ nu mai vrea să trăiască în lume și nu se mai poate gândi la altceva decât la complementul său din tărâmurile mai înalte.
„– Abia aștept să ies din acest infern numit Pământ, ca să mă reunesc cu flacăra mea geamănă”, plânge și se lamentează el. Nu numai că iubirea dintre ei este atât de intensă, încât acesta nu se mai poate concentra la chestiunile pământești, dar, adesea, împreună cu această iubire intensă vine și o reamintire despre cum sunt tărâmurilor mai înalte – fără războaie, sărăcie, suferință etc. Acest lucru intensifică dorul, dat fiind că majoritatea sufletelor încarnate pe Pământ care iau totuși contact cu flăcările lor gemene au evoluat suficient de mult, încât sunt „plictisite și obosite” de drama dualității.
Vă rugăm să ne scuzați că repetăm această idee, dar vrem să ne asigurăm că înțelegeți ce presupune faptul de a vă întâlni flacăra geamănă.
* Nivel corespunzător planului cauzal. Vezi „Viața la frontiera cunoașterii” pentru detalierea modelului realității cu 12 densități utilizat în aceste lucrări.

Traducere: George Acu
Sursa articolului: Capitolul 2 al cărții „Integrarea sufletului” (de Sal Rachele, Fondatorii, Arcturienii și Leah), Editura Proxima Mundi, 2013
Sursa imaginii: http://millionmandalasforpeace.blogspot.ro/2009/04/mandalas-331-346-by-melody-cummons.html
Acest fragment poate fi distribuit cu condiția să includă mențiunile de la sfârșitul său și un link vizibil spre paginahttp://proxima-mundi.ro/integrarea-sufletului

Niciun comentariu: