10 oct. 2015

Inteleptul si cele trei porti



Nu multe sunt pildele care ne pot impresiona pana la lacrimi prin profunzimea mesajelor lor. Cu toate acestea, uneori dam peste o asemenea poveste plina de intelepciune care ne poate schimba complet viata. 

Aceasta este pilda numita “Inteleptul si cele trei porti”

Un rege avea un fiu destept si curajos. Ca sa-l pregateasca pentru a infrunta viata, il trimise la un batran intelept. 

– Lumineaza-ma: ce trebuie sa stiu in viata? 

– Vorbele mele se vor pierde precum urmele pasilor tai pe nisip, dar o sa-ti dau totusi cateva sfaturi. In drumul tau prin viata vei intalni trei porti. Citeste ce scrie pe fiecare dintre ele. 


O dorinta mai puternica decat tine te va impinge sa le urmezi. Nu incerca sa te intorci, caci vei fi condamnat sa retraiesti din nou si din nou ceea ce incerci sa eviti. 

Nu pot sa-ti spun mai mult. Tu singur trebuie sa treci prin asta, cu inima si cu trupul. 

Acum du-te! Urmeaza drumul acesta drept din fata ta. Batranul intelept disparu si tanarul porni pe drumul vietii. Nu dupa mult timp, se gasi in fata unei porti mari, pe care se putea citi: 

SCHIMBA LUMEA

Asta era si intentia mea, gandi printul, caci chiar daca sunt lucruri care imi plac pe aceasta lume, altele nu-mi convin deloc. Atunci incepu prima sa lupta. 

Idealul sau, abilitatea si vigoarea sa il impinsera sa se confrunte cu lumea, sa intreprinda, sa cucereasca, sa modeleze realitatea dupa dorinta sa. El gasi placerea si betia cuceritorului, dar nu si alinarea inimii… Reusi sa schimbe cateva lucruri, dar multe altele ii rezistara. Anii trecura. Intr-o zi, il intalni din nou pe batranul intelept care-l intreba: 

– Ce-ai invatat tu pe acest drum? 

– Am invatat sa deosebesc ceea ce e in puterea mea de ceea ce imi scapa, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine. 

– Bine, zise batranul. Utilizeaza-ti fortele pentru ceea ce sta in puterea ta si uita ceea ce-ti scapa printre degete. Si disparu. Putin dupa aceasta intalnire, printul se gasi in fata celei de-a doua porti pe care statea scris: 

SCHIMBA-I PE CEILALTI

Asta era si intentia mea, gandi el… Ceilalti sunt sursa de placere, bucurii si satisfactii, dar si de durere, necazuri si frustrari. 

El se ridica deci contra a tot ce-l deranja sau nu-i placea la cei din jurul sau. Incerca sa le patrunda in caracter si sa le extirpe defectele. 

Aceasta a fost a doua lupta a sa. 

Intr-o zi, pe cand medita asupra utilitatii tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalti, il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba: 

– Ce ai invatat tu, deci, pe acest drum? 

– Am invatat ca nu ceilalti sunt cauza sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfactiilor sau infrangerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumina. In mine, prind radacina toate aceste lucruri. 

– Ai dreptate, spuse batranul. 

Prin ceea ce ceilalti trezesc in tine, ei te descopera in fata ta. Fii recunoscator celor care fac sa vibreze in tine bucuria si placerea, dar si celor care fac sa se nasca in tine suferinta sau frustrarea, caci prin ei viata iti arata ce mai ai inca de invatat si calea pe care trebuie s-o urmezi. Nu dupa multa vreme, printul ajunse in fata unei porti pe care scria: 

SCHIMBA-TE PE TINE INSUTI 

Daca eu sunt cauza problemelor mele, atunci inseamna ca asta imi ramane de facut, isi zise el si incepu lupta cu el insusi. 

El cauta sa patrunda in interiorul sau, sa-si combata imperfectiunile, sa-si inlature defectele, sa schimbe tot ce nu-i placea in el, tot ce nu corespundea idealului sau. 

Dupa cativa ani de lupta cu el insusi, dupa ce cunoscu cateva succese, dar si esecuri si rezistenta, printul il intalni iarasi pe batranul intelept, care-l intreba: 

– Ce ai invatat tu pe acest drum? 

– Am invatat ca exista in noi lucruri pe care le putem ameliora, dar si altele care ne rezista si pe care nu le putem invinge. 

– Asa este, spuse batranul. 

– Da, dar m-am saturat sa lupt impotriva a tot, a toti si chiar impotiva mea! Oare nu se termina niciodata? Imi vine sa renunt, sa ma dau batut si sa ma resemnez. 

– Asta va fi ultima ta lectie, dar inainte de a merge mai departe, intoarce-te si contempla drumul parcurs, raspunse batranul si apoi disparu. 

Privind inapoi, printul vazu in departare spatele celei de-a treia porti pe care statea scris: 

ACCEPTA-TE PE TINE INSUTI

Printul se mira ca n-a vazut cele scrise atunci cand a patruns prima data prin acea poarta, dar in celalalt sens. 

In lupta devenim orbi, isi spuse el. Si mai vazu zacand pe jos, peste tot in jurul lui, tot ce a respins si a invins in lupta cu el insusi: defectele, umbrele, frica, limitele sale. 

Le recunoscu pe toate si invata sa le accepte si sa le iubeasca. Invata sa se iubeasca pe el insusi, fara sa se mai compare, sa se judece, sa se invinovateasca. 

Il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba: 

– Ce-ai invatat in plus pe acest drum? 

– Am invatat ca urand sau detestand o parte din mine inseamna sa ma condamn sa nu fiu niciodata de acord cu mine insumi. Am invatat sa ma accept in totalitate, neconditionat. 

– Bine, acesta este primul lucru pe care nu trebuie sa-l uiti in viata, acum poti merge mai departe. 

Printul zari in departare cea de-a doua poarta, pe spatele careia scria: 

ACCEPTA-I PE CEILALTI 

Si in jurul lui recunoscu toate persoanele pe care le-a intalnit in viata sa, pe cei pe care i-a iubit si pe cei pe care i-a urat, pe cei pe care i-a ajutat si pe cei pe care i-a infruntat. Dar spre surpriza sa, acum era incapabil sa le vada imperfectiunile, defectele, lucrurile care altadata il deranjau enorm si impotriva carora luptase. 

Batranul intelept aparu din nou si-l intreba: 

– Ce-ai invatat mai mult decat prima data pe acest drum? 

– Am invatat ca fiind in acord cu mine insumi, nu mai am nimic de reprosat celorlati si nici nu ma mai tem de ei. Am invatat sa-i accept si sa-i iubesc asa cum sunt. 

– Bine, acesta este cel de al doilea lucru pe care trebuie sa-l tii minte. Continua drumul. 

Printul zari prima poarta, prin care trecuse cu mult timp in urma, si vazu ceea ce era scris pe spatele ei: 

ACCEPTA LUMEA 

Privi in jurul sau si recunoscu acea lume pe care a dorit s-o cucereasca, s-o transforme, s-o schimbe. Fu izbit de lumina si frumusetea tuturor lucrurilor, de perfectiunea lor. 

Era totusi aceeasi lume de alta data. Oare lumea se schimbase, sau privirea sa? 

Atunci se ivi batranul, care-l intreba: 

– Ce-ai invatat pe drumul acesta? 

– Acum am invatat ca lumea este oglinda sufletului meu. Ca eu nu vad lumea, ci ma vad in ea. Cand sunt fericit, lumea mi se pare minunata, cand sunt necajit, lumea imi pare trista. Ea nu este nici vesela, nici trista. Ea exista. Atat. Nu lumea ma necajea, ci starea mea de spirit si grijile pe care mi le faceam. Am invatat sa o accept fara sa o judec, fara nici o conditie. 

– Acesta este cel de-al treia lucru important pe care nu trebuie sa-l uiti. 

Acum esti impacat cu tine, cu ceilalti si cu lumea! 

Esti pregatit sa pornesti spre ultima incercare: trecerea de la linistea implinirii, la implinirea linistii,spuse el si disparu pentru totdeauna.
- See more at: http://www.pentrusuflet.com/2015/10/inteleptul-si-cele-trei-porti-pilda.html?m=0#sthash.SCoq3Ah3.twt6UkaQ.dpuf

Harta chinezeasca a feței vorbeste despre afectiunile interne


Poate ca nu stiti acest lucru, insa fiecare problema pe care corpul dumneavoastra o experimenteaza este transpusa intr-o alterare a pielii iar cea mai buna metoda de a inspecta acest lucru este evaluarea fetei. Exista o tehnica chinezeasca straveche care poate identifica fiecare organ din corp printr-o zona a fetei si fiecare afectiune a acelor organe este transpusa pe ten prin pori, iritatii si roseli ale pielii.
Iata cele mai des intalnite simptome de care trebuie sa tineti cont.
FRUNTEA- INTESTINUL SUBTIRE SI VEZICA
Cauze: Grasimile in exces din dieta, prea multe alimente sub forma de conserva care reduc capacitatea digestiva dar si alcoolul si zaharul in exces, luate in combinatie cu un somn neregulat si stres.
Remediu: Beti foarte multa apa, mancati mai multe legume, feriti-va de alcool si incercati sa aveti perioade de odihna regulate.
SPATIUL DINTRE SPRANCENE- FICATUL
Cauze: trebuie sa mentineti un echilibru intre alimentatie si odihna, astfel permitandu-i stomacului sa isi recapete puterea. Daca nu faceti aceste lucruri puteti avea probleme de sanatate si chiar afectiuni ale ficatului.
Remediu: Incercati sa mancati mai sanatos, alimente proaspete, plimabti-va in natura, practicati yoga, fitness sau orice fel de exercitii care stimuleaza sistemul digestiv.
ZONA SPRANCENELOR- RINICHII
Cauze: Fumatul excesiv, consumul excesiv de alcool in combinatie cu o inima slabita si bolnava.
Remediu: Incepeti sa consumati cat mai multa apa, reduceti cafeina din dieta si incetati sa mai consumati alcool in exces sau bauturi dulci.
NASUL – INIMA
Cauze: aerul poluat, timpul petrecut in spatii inchise, balonarea si gazele, o circulatie sanguina proasta. Puteti lua in calcul si hipertensiunea daca aveti modificari in aceasta zona a fetei.
Remediu: Incercati o regulare a presiunii arteriale si verificati-va in mod constant colesterolul. Ar trebui sa consumati ceai organic pentru a curata toxinele, incercati de asemenea sa il combinati cu sportul.
POMETII – PLAMANII
Cauze: Fumatul in exces, poluarea si asmul. Pot aparea si cearcane in jurul ochilor.
Remediu: Evitati expunerea in spatii contaminate, inclusiv fumul de tigara. Este momentul potrivit sa renuntati la fumat si sa incepeti miscarea in aer liber.
OBRAJII- RINICHII SI PLAMANII
Cauze: Fumatul excesiv, stresul combinat cu un stil de viata nesanatos dar si consumul de zahar.
Remediu: imbunatatiti-va stilul de viata si folositi doar cosmetice de calitate.
GURA SI BARBIA- STOMACUL
Cauze: Excesul de grasimi, zahar, cafeina si alcool din dieta. Efectele cele mai elocvente apar la consumul de alimente condimentate, odihna neregulata si stresul zilnic.
Remediu: Cautati acele elimente care imbunatatesc capacitatea de concentrare precu fructele si nu ezitati sa cereti parerea unui medic daca problemele persista.
MAXILARUL SI GATUL- HORMONI
Cauze: Consumul excesiv de sare si deshidratarea datorita consumului scazut de apa. Cafeina poate fi de asemenea un factor negativ.
Remediu: Consumati mai putina sare si reduceti consumul de cafeina inlocuind-o cu un consum ridicat de apa.
http://oficialmedia.com/harta-chinezeasca-a-fetei-vorbeste-despre-afectiunile-interne/

7 oct. 2015

AUM

Socrate- Testul celor trei


Socrate- Testul celor trei

In Grecia antica Socrate, era foarte mult laudat pentru intelepciunea lui. Intr-o zi, marele filozof s-a intalnit intamplator cu o cunostinta care alerga spre el agitat si care i-a spus: “Socrate, stii ce-am auzit tocmai acum, despre unul dintre studentii tai?” “Stai o clipa,” ii replica Socrate. “Inainte sa-mi spui, as vrea sa treci printr-un mic test. Se numeste Testul celor Trei.” “Trei?” “Asa este,” a continuat Socrate. “Inainte sa-mi vorbesti despre studentul meu, sa stam putin si sa testam ce ai de gand sa-mi spui. Primul test este cel al Adevarului. Esti absolut sigur ca ceea ce vrei sa-mi spui este adevarat?” “Nu,” spuse omul. “De fapt doar am auzit despre el.” “E-n regula,” zise Socrate. “Asadar, in realitate, tu nu stii daca este adevarat sau nu. Acum sa incercam testul al doilea, testul Binelui. Ceea ce vrei sa-mi spui despre studentul meu este ceva de bine?”“ Nu, dimpotriva…” “Deci,” a continuat Socrate, “vrei sa-mi spui ceva rau despre el, cu toate ca nu esti sigur ca este adevarat?” Omul a dat din umeri, puțin stanjenit. Socrate a continuat. “Totusi mai poti trece testul, pentru ca exista a treia proba – filtrul Folosintei. Ceea ce vrei sa-mi spui despre studentul meu imi este de folos?” “Nu, nu chiar… “Ei bine,” a conchis Socrate, “daca ceea ce vrei sa-mi spui nu este nici Adevarat, nici de Bine, nici macar de Folos, atunci de ce sa-mi mai spui?” Omul era invins si s-a rusinat. sursa:...
http://www.quantumcoaching.ro/blog

6 oct. 2015

45 de învățături de la o batrana de 90 de ani !

Fotolia_30836715_Subscription_XXL1-e1372442710973

45 de învățături de la o femeie de 90 de ani.
1. Viața nu e corectă, dar totuși e bună.
2. Când ai îndoieli, continuă făcând încă un mic pas.
3. Viața e prea scurtă ca să nu te bucuri de ea.
4. Serviciul nu va avea grijă de tine când vei fi bolnav. Prietenii și familia vor avea grijă.
5. Nu cumpăra lucruri de care nu ai nevoie.
6. Nu trebuie să câștigi fiecare discuție în contradictoriu. Rămâi mereu cinstit cu tine însuți.
7. Când plângi, fă-o alături de cineva. E mult mai sănătos decât să o faci singur.
8. Este în regulă să fii supărat pe Dumnezeu. Poate rezista loviturilor tale.
9. Fă economii pentru lucrurile care contează cu adevărat.
10. Când vine vorba de ciocolată, a i te împotrivi este în zadar.
11. Fă pace cu trecutul tău ca să nu-ți saboteze prezentul.
12. Este în regulă să-ți lași copilul să te vadă plângând.
13. Nu-ți compara viața cu a celorlalți. Nu ai nici o idee despre cum e călătoria lor.
14. Dacă o relație trebuie să fie un secret, nu trebuie să faci parte din aceasta.
15. Totul se poate schimba cât ai clipi. Nu-ți face griji. Dumnezeu nu clipește.
16. Ia o gură mare de aer. Iți liniștește mintea.
17. Scapă de lucrurile care nu-ți sunt folositoare. Dezordinea te trage în jos mai mult decât crezi.
18. Orice nu te ucide, cu adevărat te face mai puternic.
19. Niciodată nu e prea târziu ca să fii fericit. Totuși, asta ține numai de tine și nu de altcineva.
20. Când vine vorba de a face ceea ce iubești în viață, nu lua ”NU” ca pe un răspuns.
21. Arde lumânările, folosește așternuturile frumoase, poartă o lenjerie interesantă. Nu le salva pentru o ocazie specială. Azi e o zi specială!
22. Pregătește-te bine și apoi lasă-te dus de val.
23. Fii excentric acum! Nu aștepta să fii bătrân pentru a purta haine mov.
24. Cel mai important organ sexual este creierul.

25. Nimeni nu este responsabil de fericirea ta înafară de tine.
26. De fiecare dată când ai parte de un așa-zis ”dezastru”, întreabă-te: ”În 5 ani va mai conta chestia asta?”
27. Întotdeauna alege Viața.
28. Iartă, dar nu uita.
29. Ceea ce cred ceilalți oameni despre tine nu este treaba ta.
30. Timpul vindecă aproape orice. Oferă-i timp Timpului.
31. Oricât de bună sau de rea e o situație, se va schimba.
32. Nu te lua prea în serios. Nimeni altcineva nu o face.
33. Crede în miracole.
34. Dumnezeu te iubește pentru ceea ce este El, nu pentru ceea ce ai făcut sau nu ai făcut.
35. Nu analiza viața. Profită de ea acum și fă cât mai bine tot ce faci.
36. Toată lumea îmbătrânește dar nu toată lumea moare tânăr.
37. Copiii tăi au o singură copilărie.
38. Tot ce contează cu adevărat la final este că ai iubit.
39. Ieși afară în fiecare zi. Miracolele te așteaptă pretutindeni.
40. Dacă ne-am putea arunca cu toții, problemele într-o mare grămadă și am vedea problemele celorlalți, probabil că am răsufla ușurați.
41. Invidia este o pierdere de timp. Acceptă ceea ce ai deja, nu ceea ce crezi că ai nevoie.
42. Tot ce e mai bun e pe cale să se întâmple.
43. Indiferent cum te simți, ridică-te, îmbracă-te și du-te!
44. Dă-ți prioritate.
45. Viața nu e legată cu o fundă, dar tot e un cadou.
Acestea au fost cele 45 de învățături ale unei femei de 90 de ani. Care ți-a plăcut cel mai mult?
Sursa :
Regina Brett , 50 de ani. (citata ca avand 90 de ani in numeroase locuri pe internet).
Regina scrie pentru The Plain Dealer ( Cleveland, Ohio).
http://www.reginabrett.com/life_lessons.php

Sa nu va razbunati niciodata cu mana voastra! Lasati Cerul sa o faca in locul vostru!

razbunare
Se intampla ca anumite persoane sa se planga ca s-a facut impotriva lor magie neagra; ele au avut o anumita boala sau un anumit accident, simt prezente ostile in jurul lor si sunt sigure ca cineva le vrea raul si le-a facut magie neagra. Evident, daca am privi aceste persoane, ne-am da seama ca nu e adevarat, chiar ele insele sunt de vina pentru ca au ajuns in aceasta stare jalnica. Ele nu sunt rezonabile si atunci e inevitabil, dupa un anumit timp, sa nu intalneasca tot felul de dificultati in exterior si in interior. Numai ca, in loc de a recunoaste erorile lor, e mult mai usor sa-i acuzi pe altii.
Pentru a ajuta aceste persoane, ar trebui sa le spuneti: “Iata, pentru a sterge efectele acestei magii negre, trebuie sa va puneti serios pe treaba: in fiecare zi sa va rugati, sa meditati, sa invatati sa va stapaniti gandurile, sentimentele, gesturile. Imaginati-va ca lumina intra in voi si penetreaza toate celulele voastre.“ Dupa catva timp, ele se vor simti mai bine.
Celui ce crede ca trebuie sa se apere, vointa ii argumenteaza: exista un inamic care vrea sa-i faca rau, si vointa il impinge sa faca ceva pentru a riposta. Daca ii spun ca el insusi s-a autoimbolnavit, vointa sa nu se va mobiliza pentru a lupta. Daca boala vine de la el, el nu va lupta: nu ne place sa ne batem cu noi insine. In timp ce, daca el crede ca altcineva i se opune, e stimulat. De aceea, daca unii cred ca sunt victimele magiei negre, trebuie uneori sa-i lasam sa creada totul, dandu-le cele mai bune metode pentru a-si ameliora starea. Si cele mai bune metode sunt de a lucra asupra lor insisi, pentru a se purifica si a se lega de Cer.
Acum, e adevarat, magia neagra exista si unii pot fi victimele ei, dar nu trebuie sa luptam cu aceleasi mijloace. Chiar daca aveti dovezi ca cineva a facut magie neagra impotriva voastra sau contra altei persoane, nu ripostati folosindu-va si voi tot de magia neagra. Utilizati numai metodele magiei albe, adica metodele luminii: protejati-va, sau protejati persoana cu lumina.  Cea mai buna protectie este aura; fortele si spiritele tenebroase nu au nicio priza asupra celui care are o aura puternica.
Desigur, exista mijloace mai materiale, mai concrete. Puteti, de exemplu, sa va puneti acasa, sau mai bine afara, in fata usii voastre, o planta cu spini: cactus, aloe, etc., si cereti acelei plante sa va protejeze dezagregand prin spinii ei curentii negativi care va sunt trimisi. Dar, nimic nu face cat aura pe care ati reusit sa o formati in jurul vostru gratie unei vieti pure si luminoase. Aceasta viata pura, ca un izvor stralucitor, respinge tot ceea ce este rau.
Ei da, priviti un izvor: el curge si straluceste fara incetare, si chiar daca cineva ar vrea sa-l murdareasca aruncand mizerii in apa, el continua sa curga si curentul va duce mizeriile. Izvorul va ramane mereu curat, viu, pentru ca nu inceteaza sa curga. Atunci, luati izvorul ca model, deveniti asemanator lui, faceti sa straluceasca dragostea voastra si veti fi protejati de entitati si de influente raufacatoare, nici macar nu veti observa cum acestea incearca sa va murdareasca si sa va faca rau, le veti rejecta, asa cum face izvorul.
Puteti sa va protejati impotriva magiei negre, dar nu incercati sa luptati impotriva magilor negri, pentru ca nu e asa de usor, bunele intentii nu ajung. Trebuie sa fii luminos, foarte puternic, indraznet, pentru a infrunta fortele raului, pentru ca ele sunt inspaimantatoare si cel caruia ii este frica, este doborat.
Desigur, e natural, daca cineva v-a facut rau, sunteti tentat sa va razbunati, dar nu trebuie sa o faceti. Stiti exact, dupa dreptate, ce pedeapsa merita? A da o amenda de mii de franci unui om care nu are alti bani pentru a trai, e la fel cu a da acceasi amenda unui miliardar? Daca credeti ca o persoana care v-a lezat merita neaparat o pedeapsa, adresati-va lumii invizibile spunand: “Iata, aceasta persoana mi-a facut asta si asta, si din cauza a ce mi-a facut am acum mari dificultati in acel domeniu. Va rog, deci, sa interveniti pentru ca raul a carui victima sunt sa fie reparat.” Depuneti astfel o plangere in fata Cerului, ca si cum aceasta s-ar petrece in cadrul vietii curente in fata tribunalelor, si Cerul va vedea cum trebuie actionat. Dar voi, in orice caz, nu faceti nimic, nu cautati sa va razbunati in nici un fel.
http://www.almeea.ro/sa-nu-va-razbunati-niciodata-cu-mana-voastra-lasati-cerul-sa-o-faca-in-locul-vostru/

IMAGINEA TA VĂZUTĂ DE CEILALȚI - realitatea ta sau a lor?

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

Oamenii nu te cunosc așa cum ești în realitate, ci așa cum vor ei să te cunoască.

De obicei, ești perceput(ă) după ceea ce se interpretează că ești, ceea ce se crede că simți, și ceea ce ești categorisit(ă) că reprezinți.
Oricât ai încerca să-i aduci pe cei din jurul tău în fața imaginii tale reale, parcă se îndepărtează și mai tare, ajungând să nege ceea ce ai vrea tu să perceapă și chiar să te atace.

Dar, oare, ceea ce vrei tu să se vadă, imaginea ta pentru exterior, este cea reală? 
Sau este o iluzie creată pentru a te menține la un nivel confortabil pentru a socializa comod? 
Ceea ce ești în realitate este aceeași imagine pe care ai vrea să o arăți lumii și aceeași pe care o și afișezi? 
Dar, se poate ca imaginea percepută de ceilalți să fie, de fapt, cea reală, iar tu să te minți tot timpul? 
Oare „poza” a ceea ce ești în realitate este aceeași pentru fiecare persoană cu care vii în contact? 
Și, oare, aceluiași om îi arăți aceeași identitate de fiecare dată, la fiecare întâlnire? 

Percepția lumii despre tine este mult diferită de a ta deoarece gândirea diferă, criteriile de apreciere sunt altele și etaloanele de comparație sunt personalizate.

Și atunci de ce te afectează dacă cineva te judecă în conformitate cu ce înțelege despre tine? 
E chiar atât de important să fii cunoscut într-un anumit fel? 
De ce, în loc să vezi cum ești perceput și să faci ajustări pentru tine, „lupți” din răsputeri pentru a instaura o anumită imagine? 
Nu crezi că te minți?

Oamenii nu te cunosc așa cum ești în realitate, ci așa cum vor ei să te cunoască. Și e mai bine așa pentru că te poți detașa, poți observa, poți corecta sau poți sesiza că atunci când îți vorbesc despre tine îți vorbesc, de fapt, despre ei.
Dacă tu știi cine ești, ce importanță are părerea celorlalți?

Siguranța cunoașterii de sine sau lupta cu morile de vânt? Alege.

Binețe, dragă cititorule!
http://vibratiavindecarii.blogspot.ro/2015/10/imaginea-ta-vazuta-de-ceilalti.html?spref=fb