11 dec. 2015

COBRA - Actualizare despre Piatra CINTAMANI


Nota MarYan :

După noua Meditaţie (parţial reuşită), de duminică, 6 decembrie 2015, Cobra revine cu noi informaţii şi solicitări care să ajute Procesul Planetar de Eliberare prin eficientizarea Meditaţiei Planetare, în care rolul PIETREI CINTAMANI pare a creşte tot mai mult.

Iată despre ce este vorba :



Din momentul în care am lansat informaţiile despre Piatra CINTAMANI, multe bucăţi din această Piatră Sacră şi-au găsit drumul către mâinile dedicate ale Lucrătorilor în Lumină şi aleLuptătorilor Luminii, acestea servind ca transmiţătoare pentru Energiile „Penetrării prin Compresie” de la Momentul Evenimentului.


Piesele selectate ale Pietrei Cintamani au fost aşezate în cele mai importante zeci de puncte-cheie ale Reţelei Vortexurilor Energetice din Reţeaua Energetică Planetară, pentru a stabilizaProcesul de Transformare de la Momentul Evenimentului.

Această „Reţea Energetică Planetară CINTAMANI” este, acum, aproape complet funcţională !


O veche profeţie tibetană spune că va veni o vreme când Regele Lumii va ieşi cu armata sa din tărâmurile sale subterane, pentru a învinge Forţele întunericului şi a iniţia sosirea EPOCII de AUR.

Acest Timp este chiar cel din Prezent !



Piatra Cintamani este o Emanaţie de LUMINĂ PURĂ, aceasta fiind o manifestare exterioară a purităţii Sufletului nostru.

De curând, un mic număr de Pietre Cintamani au fost puse pe „StratoProbe 4”, un vehicul de mare altitudine (strato-sferic) pe care l-am lansat împreună cu echipa mea.

StratoProbe 4” a ajuns la o altidudine maximă de aproximativ 15 mile (24 Km) :



Pe această cale, la această altitudine maximă a fost făcută această fotografie a unor nave extra-terestre care au susţinut Misiunea noastră :



De asemenea, am fost ghidat ca să pregătesc un nou lot de Pietre Cintamani.

Cele mai multe dintre acestea, inclusiv unele piese care au fost la bordul „StratoProbe 4”, suntacum disponibile pentru LUCRĂTORII ÎN LUMINĂ şi LUPTĂTORII LUMINII dedicaţi.



Împreună cu echipa mea caut o persoană care intenţionează să călătorească în ANTARCTICA, în viitorul apropiat.

Avem nevoie de un voluntar pentru o „MISIUNE CINTAMANI pe acest continent îndepărtat.

Dacă sunteţi o astfel de persoană, vă rog să ne contactaţi la cobraresistance@gmail.com.


Victoria LUMINII !

http://noul-univers-christalin.blogspot.ro/2015/12/cobra-actualizare-despre-piatra.html#more

Arta japoneza care te vindeca instant ! Secretele vindecarii ascunse in mana dreapta

mana dreapta
Jin Shin Jyutsu este o forma de arta antica japoneza de vindecare ce ajuta la echilibrarea emotionala, prin stimularea anumitor puncte specifice din palma dreapta.
De fapt, aceasta tehnica a medicinei alternative japoneze, se bazeaza pe stimularea anumitor puncte cheie, iar sarcina sa este sa atinga energia corpului printr-o simpla stimulare, realizandu-se astfel o armonie perfecta intre sanatatea emotionala si cea fizica a organismului.
Baza acestei tehnici este foarte simpla : fiecare punct indicat in imaginea de mai sus este asociat cu un anumit organ, care la randul lui este asociat cu o anumita emotie.
Cum sa va vindecati singuri utilizand aceasta tehnica:
japoneza
– in cazul in care aveti probleme cu un anumit organ, nu trebuie decat sa tineti apasat punctul corespunzator cu ajutorul degetelor de la mana stanga;
– faceti o presiune nu foarte mare pe acel punct;
– mentineti presiunea timp de 3 minute;
– in tot acest timp, respirati profund;
– daca vreti sa va stimulati tot corpul odata, faceti o presiune pe fiecare punct, insa nu mai mult de 1 minut.
De exemplu – daca aveti probleme la stomac, trebuie sa aplicati presiune pe punctul A12 din imagine, pentru probleme la ficat, faceti presiune pe punctul N18 din imaginea de mai sus…..s.a.m.d!
Asocierea emotiilor cu organele:
1. Organe: stomac, intestinul gros si intestinul subtire – Emotii: anxietate si depresie
2. Organe : rinichi, vezica urinara, organele genitale interioare si exterioare, uter – Emotii : dezamagire, teama și confuzie
3. Organe : ficatul, fierea si pancreasul – Emotii : indecizie, furie, iritabilitate
4. Organe : Inima si plamanii – Emotii : negativitate, tristete, teama de respingere, durere
5. Organe : Cavitatea orala, cavitatea nazala, ochii – Emotii : ingrijire, anxietate, nervozitate, lipsa de stima de sine
Odata cu aplicarea acestei tehnici, emotiile asociate fiecarui organ in parte vor fi eliminate.
Sursa: Secretele.com
http://m.caplimpede.ro/arta-japoneza-care-te-vindeca-instant-secretele-vindecarii-ascunse-in-mana-dreapta/

8 dec. 2015

Ikigai, minunatul secret al japonezilor pentru o viata lunga si fericita


In Japonia oamenii sunt renumiti pentru longevitatea lor si pentru faptul ca mor fericiti, in somn.
Care este secretul lor?
Da, consuma mult peste, multe legume si fructe proaspete. Si, da, mananca portii mici, gatesc usor si isi aseaza frumos mancarea in farfurii.
Toate acestea pot, intr-adevar, sa contribuie la o viata mai lunga si mai sanatoasa.
Dar au altceva mai puternic si mai profund - ceva ce reprezinta cheia longevitatii lor proverbiale.
Este denumit ikigai si nu este un aliment sanatos pe care sa il poti cumpara sau o arta martiala pe care sa o poti invata.
Ikigai inseamna pur si simplu “motivul pentru care sa te trezesti dimineata.” Este o modalitate subtila de a te indemna sa ai grija de altii; de a te inspira sa acorzi atentie vietii din jurul tau. Poate fi vorba de viata unei plante, a unui animal de companie, sau viata nepotilor tai.
Filozofia ikigai este simpla: grija fata de altii aduce o profunda satisfactie in viata unei persoane si o ajuta sa dea sens propriei sale existente.
Conceptul este ilustrat foarte bine de aceasta povestire populara in Japonia:
ikigai
Sursa foto : http://goo.gl/U0GKuo
Intr-un satuc de langa Osaka, o femeie se afla in coma si tragea sa moara. Brusc simte cum este ridicata la ceruri si ajunge in fata Vocii stramosilor sai.
“Cine esti tu?”o intreaba Vocea.
“Sunt sotia primarului,” a raspuns ea. “N-am intrebat sotia cui esti, am intrebat cine esti tu.” “Sunt mama a patru copii.” “N-am intrebat mama cui esti, am intrebat cine esti tu.” “Sunt profesoara.” “Nu am intrebat ce profesie ai, am intrebat cine esti tu.”
Si intrebarile au continuat in acelasi mod. Indiferent ce raspundea femeia, nu parea sa fie raspunsul corect la intrebarea “Cine esti tu?”
“Sunt Shinto.” “N-am intrebat ce religie ai, am intrebat cine esti tu.” “Sunt cea care se trezeste in fiecare dimineata pentru a avea grija de familia ei si pentru a hrani mintile tinere ale copiilor de la scoala la care lucrez.”
A trecut testul si a fost trimisa inapoi pe pamant. In dimineata urmatoare s-a trezit la rasaritul soarelui, cu un profund simt al sensului si al scopului. Le-a pregatit copiilor ei  pranzul si elevilor ei lectii pline de interes. Femeia isi descoperise propriul ikigai.
Merita sa reflectam asupra acestui concept si sa ne identificam fiecare propriul ikigai, nu credeti?
Sursa utilizata:
http://viataverdeviu.ro/ikigai-secret-japonezi-longevitate/

5 dec. 2015

Un tată bogat…

un-tata-bogat

Intr-o zi, un tata bogat si-a dus copilul sa-si petreaca o noapte in casa unei familii sarace, cu scopul de a-i arata acestuia realitatile vietii oamenilor care nu au bani .
La intoarcerea acasa, tatal l-a intrebat pe copil despre ceea ce crede in privinta experientei traite, iar acesta i-a spus:
“Tata, a fost o experienta foarte buna .
– Am invatat ca noi avem un caine, iar ei au patru caini .
– Noi avem o piscina, iar ei au lacul intreg .
– Noi avem un acoperis luminos, iar ei au cerul cu stelele si luna .
– Noi avem o veranda si o gradina frumoase, iar ei au padurea intreaga . ”
Tatal sau incremeni la cele auzite, iar fiul incheie : ” Iti multumesc, tata, ca mi-ai aratat ce saraci suntem ! ”
http://www.andreilaslau.ro/un-tata-bogat

Descoperire crucială: diabetul se poate vindeca în numai câteva minute!

Descoperire crucială: diabetul se poate vindeca în numai câteva minute!

Un studiu prezentat recent la Conferința Mondială pe tema diabetului, organizată la Vancouver, în Canada, produce mare agitație în lumea medicală. Un experiment desfășurat de Universitatea Newcastle din Marea Britanie susține că diabetul de tip 2 se poate vindeca de manieră permanentă cu ajutorul unei intervenții chirurgicale minore!

Speciliștii britanici au produs senzație în comunitatea științifică cu descoperirea lor! Diabetul se poate vindeca definitiv dacă se extrage chiar și mai puțin de un gram de grăsime din pancreas. Metoda a fost experimentată pe 27 de pacienți obezi, dintre care 18 erau diagnosticați cu diabet de tip 2, tratați în Spitalul Universitar Newcastle. Toate aceste persoane au fost supuse unei intervenții chirurgicale minim-invazive bariatrice, prin care a fost montat un inel gastric pentru reducerea absorției substanțelor nutritive. După aceste operații toți pacienții au pierdut în greutate, iar scanările ulterioare au confirmat că acest proces corespunde unei reduceri drastice a nivelului de grăsime din organism. În cazul diabeticilor, în ciuda pierderii kilogramelor în plus nu se înregistra și o scădere a nivelului de grăsime din pancreas. Astfel, cercetătorii au ajuns la concluzia că o intervenție directă asupra pancreasului poate avea efect. Rezultatele acestei operații au fost spectaculoase, iar toți cei 18 pacienții s-au vindecat de diabet.
Diabetul zaharat de tip 2, cunoscut și sub numele de diabet cu debut la vârstă adultă se caracterizează prin faptul că pancreasul continuă să producă insulină, uneori chiar mai multă decât în mod natural. Organismul dezvoltă rezistență la efectele insulinei, astfel încât în realitate există un deficit insulinic. În întreaga lume s-a înregistrat o creștere exponențială a acestei maladii, pe fondul creșterii în greutate a populației. Până în prezent, se credea că nu există un tratament împotriva acestei teribile maladii cronice, iar pacientul trebuie să țină sub control strict nivelul de zahăr din sânge, glicemia. 
http://www.reporterntv.ro/stire/descoperire-cruciala-diabetul-se-poate-vindeca-in-numai-cateva-minute

MESAJELE ASCUNSE ÎN EMOȚIILE NOASTRE

Cred cu tărie că starea noastră naturală este o stare de bine și de liniște interioară.  Cu toate acestea, ni se întâmplă tot felul de lucruri, a căror interpretare ne creează alte emoții decât bucuria, iar acele emoții ne împiedică să experimentăm starea noastră naturală de serenitate.  Dacă vom acorda atenție acelor emoții și vom înțelege că poveștile care duc la ele ne dau libertatea de a le transforma, vom înlătura blocajele în calea fericirii noastre.
Emoțiile noastre au mesaje pentru noi. Și fiecare emoție conține un dar. Când experimentăm o emoție care ne supără, e important să recunoaștem acea emoție și să investigăm ce e în spatele ei.  Dacă emoțiile sunt recunoscute și apreciate pentru mesajul pe care ni-l transmit, pot trece prin noi, îndeplinindu-și misiunile.
Mulți dintre noi nu știu să identifice când au o anume emoție, deci nici măcar nu realizează că au nevoie să înțeleagă ce a creat-o. Dacă nu acordăm atenție emoțiilor noastre pe măsură ce au loc, ele se înghesuie înăuntrul nostru, iar noi începem să devenim anxioși sau depresivi și rămânem blocați în aceste emoții neplăcute.
Emoțiile sunt în interiorul nostru, deși există expresii faciale și comportamente care le exprimă.  Provocarea este că anumite familii ne ajută să le etichetăm și să înțelegem emoțiile mai puțin ca altele, deci nu știm cum să identificăm ce anume simțim.  Și câteodată părinții noștri neagă acele emoții pe care expresiile sau comportamentele noastre arată că le avem.  Multe familii nu sunt deloc confortabile cu exprimarea emoțiilor. Unii dintre noi cresc în familii unde anumite emoții nu sunt acceptate. În alte familii poți să fii vesel, dar nu ai voie să fii trist.  În alte familii, să fii vesel este o amenințare, dar tristețea este admisă. În familia mea exprimarea mâniei era interpretată ca o nebunie.
Emoții de bază
Identificarea emoțiilor noastre este primul pas pe Calea Fericirii și mulți dintre noi au nevoie de ajutor pentru a-și recunoaște propriile emoții. Iată câteva dintre emoțiile de bază pe care le putem conștientiza (adaptare după Modelul Medows de Desprindere de Codependență).  Definițiile citate sunt traduse și adaptate din Random House Dictionary of the English Language.
Emoțiile noastre sunt instrumente valoroase pentru viața și relațiile noastre, dacă învățăm cum să le recunoaștem, să le intrepretăm și să răspundem la mesajele lor.
Bucuria – “emoția unei mari încântări sau fericirea cauzată de ceva bun sau satisfăcător; plăcere pasională.”  Ne creăm bucuria prin observarea lucrurilor bune, prin recunoștință și prin stabilirea unor așteptări mai rezonabile pentru fericire și bucurie.  Mesajul bucuriei este “cum găsesc mai multă.”  Dând atenție la ce se întâmplă atunci cînd simțim bucurie, aflăm ce lucruri am putea alege să facem mai des în viața noastră.  Plăcerea pe care o avem atunci când privim un apus superb atunci când suntem în vacanță ne poate aduce aminte să mergem undeva în natură pentru a privi apusul de soare, indiferent unde suntem.
health-110512-003-617x416
Tristețea sau durerea – “o suferință cauzată de o pierdere, o nenorocire, o dezamăgire, etc.; durere, tristețe sau regret.”  Mesajul este “Am pierdut ceva,” sau“Am fost rănit.”  Când te simți trist sau rănit, întreabă-te, “Este asta într-adevăr o pierdere? Sau cred că am suferit sau mi-e frică de suferință, sau interpretez asta ca pe o pierdere pentru că am avut așteptări nerealiste?”
Dacă este o adevărată pierdere și nu ceva ce poți recupera, acceptă pierderea și dă-ți voie să o simți, nu nega suferința, apoi mergi mai departe. Alte ori, ai putea simți o pierdere, dar poți în continuare să ceri ceea ce vrei, așa că spune ceea ce vrei.  Cere ceea ce vrei și acceptă ceea ce primești, iar dacă tu crezi cu adevărat că vei obține ce ai nevoie, așa va fi.  Tristețea poate apărea din ignorarea celorlalte emoții, din faptul că nu reacționezi la messajele pe care acestea ți le transmit și din păcate această tristețe se poate transforma în depresie.
Furia – “o emoție puternică de nemulțumire și beligeranță provocată de ceva rău presupus sau real.” Cineva sau ceva te-a făcut să te simți rănit sau amenințat (tristețe sau frică).  Fizic este o eliberare de adrenalină și ai putea simți o cădură puternică și o eliberare de energie. E dificil să ne concentrăm pe orice altceva decât ceea ce a produs furie. Ajută mult să respirăm adânc înainte să răspundem, atunci când suntem furioși.
Mesajul – există ceva ce ai nevoie să faci pentru a avea grijă de tine? Există cineva care încearcă să te rănească? Sau este o convingere despre cineva care nu te respectă?  Dă-ți seama ce ai nevoie să faci pentru a te proteja și acționează. Ai nevoie să comunici cu cineva despre ceea ce te face să te simți rănit sau amenințat?  Dacă e așa, spune, “Când ai spus (sau făcut) …, am interpretat asta ca … și m-am simțit rănit și furios.” Frustrarea este adesea un nivel scăzut de mânie, rezultată din faptul că așteptările nu sunt îndeplinite. Mânia neidentificată duce la probleme fizice și la relații nefericite, precum și la depresie și anxietate.
anger
Teama – “o emoție tulburătoare declanșată de a o iminentă durere, un iminent pericol,  etc. sau de iluzia acestora.” Teama poate fi folositoare pentru că îți poate arăta acolo unde există o amenințare. Poate deasemenea fi declanșată de o convingere care interpretează amenințarea acolo unde nu este un pericol fizic (agorafobia sau teama de a te face de râs vorbind în fața unui grup).  Întreabă-te, “Care ar fi cel mai rău rezultat?” Imaginează-ți. Ce ai face? Ai supraviețui? Ce s-a întâmpla dacă nu ai reuși? Este ceva ce poți face ca să schimbi acel rezultat într-unul mai bun? Acționează.  Și dacă nu ai ce face, de ce să îți strici bucuria zile de azi, îngrijorându-te în privința a ceva ce se poate întâmpla în viitor și nu poți controla?
Teama irațională este omniprezentă în viața majorității oamenilor din ziua de azi.  Temerile noastre cele mari sunt că nu avem destul, că nu suntem destul și bineînțeles, teama de moarte. Leacuri minunate pentru aceste temeri iraționale sunt iubirea, recunoștința și dăruirea către ceilalți. Anumite atitudini care reduc teama includ: credința că esți tot ceea ce ai nevoie, că ești valoros și că meriți să fii iubit; și conștientizarea că fericirea nu vine din cât de mult ai, ci din mulțumirea cu ceea ce ai.
Iubirea – “o afecțiune tandră și pasională,” “o emoție de atașament cald și de afecțiune profundă,” sau “un interes afectiv pentru binele celorlalți”.  În toate formele ei, iubirea e o emoție extraordinară. Simțirea iubirii emanând din inima și din ființa noastră către ceilalți este o sursă extraordinară de fericire. Când oamenii mă întreabă dacă e mai bine să iubești sau să fii iubit, le răspund că din vreme ce iubirea stă în puterea noastră, cred că e mai bine să iubești.
Cultivarea abilității de a simți iubire pentru ceilalți, chiar și pentru aceia care ne pun la încercare, este o practică pentru sporirea fericirii noastre. Medierile pline de bunătate și iubire sunt unul dintre modurile în care putem face asta, la fel și alegerea de a accepta că toți suntem imperfecți și merităm iubirea.  Simțirea iubirii și compasiunii față de cineva, sau față de umanitate în general, ne ajută să ne simțim conectați cu ceilalți, o nevoie umană fundamentală. Este important să ne iubim pe noi înșine și pe ceilalți. Brené Brown spune că nu putem să simțim cu adevărat compasiune pentru alții dacă nu putem simți compasiune pentru noi înșine.
baby-expose-to-the-sun-for-vitamin-d
Singurătatea – “lipsa unei companii sau a unor relații de simpatie sau de prietenie.”  Teama de a fi singur este un sentiment puternic care apare ori de câte ori credem că am fost sau vom fi respinși. Apare adesea când interpretăm acțiunile cuiva ca fiind dovada că nu suntem acceptați sau plăcuți. Fiecare om a experimentat la un moment dat un sentiment că nu este acceptat – fie că s-a întâmplat la școală, sau pentru că nu aveau un iubit sau o iubită, sau când era convins că nimeni nu îl apreciază sau îl iubește. Dacă ne iubim și ne apreciem noi înșine și învățăm să ne bucurăm de propria companie, nu avem de ce să ne fie teamă de singurătate. Conștientizarea faptului că ceilalți se simt câteodată nesiguri pe ei ne amintește că putem oricând să ne conectăm cu cineva care este singur, sau să ne alăturăm unui grup, decât să hrănim suspiciunea că nimeni nu ne place..
Entuziasmul – “interes viu, absorbant; implicare plină de energie.” Aceasta este emoția de a fi ‘înflăcărat’ și plin de energie făcând ceva anume. Entuziasmul descrie ceea ce experimentăm atunci când suntem angajați atât de tare în ceea ce facem încât pierdem noțiunea timpului, putând uita chiar să mâncăm. Mihalyi Csikszentmihalyi numește această stare ‘flux’ și spune că este un factor important într-o viață plină de sens și fericire. Observarea momentelor când simțim entuziasm ne ghidează către activitățile pentru care ar fi important să ne dedicăm timp în viața noastră.
enthusiasm-moneyenthusiasm-money
Vina și regretul – “faptul sau starea de a fi comis o ofensă, o nedreptate, etc, în special împotriva moralei sau a legii, un sentiment de responsabilitate sau remușcare pentru o ofensă, o nedreptate reală sau imaginară, etc.”  Fizic, poți simți o dorință de a te micșora, de a da timpul înapoi pentru a face altfel acel lucru și ai putea simți că te înroșești.
Mesajul este că ți-ai încălcat valorile. Aceasta este de obicei o emoție despre o acțiune sau lipsa unei acțiuni, dar poate fi și despre anumite gânduri. Poate că ai încălcat niște bariere și ai rănit sau ai forțat pe cineva. Când simți asta, întreabă-te dacă ai fi putut ofensa pe cineva. Probabil că va trebui să verifici asta cu ceilalți. Apoi, îți poți corecta greșelile (să recunoști ce ai făcut, să ceri iertare). Te poți ierta? Sau îți asumi responsabilitatea pentru ceva ce nu ține de tine?
Rușinea – “emoția dureroasă apărută din conștientizarea a ceva lipsit de onoare, nepotrivit, ridicol, etc, făcut de sine sau de alții” “rușinea este un sentiment dureros cauzat de conștientizare sau de expunerea la un comportament sau circumstanțe nevrednice sau indecente: cineva simte rușine când este prins mințind. Fizic, putem simți ca și când am vrea să dispărem, să fim invizibili, sau să ne ascundem undeva înauntrul nostru.
Rușinea este să te simți că nu meriți sau nu ești suficient de bun, mai mult pentru cine ești decât pentru ce ai făcut. Această emoție este adesea un semnal că ai convingeri că nu ești suficient de valoros sau că trebuie să fii perfect. Din vreme ce perfecțiunea este un standard pe care oamenii supuși greșelii nu îl pot atinge, îi poate face pe unii oameni să experimenteze rușinea de a nu fi suficienți de buni. Mesajul este să ne examinăm credințele despre noi înșine și să ne acceptăm imperfecțiunile și să credem că toți oamenii merită iubire și respect, inclusiv propria persoană.
Unii dintre noi simt rușine ca rezultat a ceea ce alții le-au făcut – victime ale abuzului sexual sau fizic ca și copii, sau copii ai unor părinții dependenți de alcool sau droguri – toți pot exerimenta rușinea. E rezultatul sentimentului că abuzul a fost vina lor sau a faptului că se așteaptă de la ei să rămână secret.  Cercurile dependenților au o zicală, “Ești bolnav ca secretele tale.” Secretele, indiferent că sunt ale tale sau ale altcuiva, pot crea rușine. Mesajul este să dăm înapoi rușinea persoanei care nu ne-a respectat și să ne iertăm pe noi înșine pentru ținerea secretului, sau pentru că nu am putut să ne apărăm sau nu am putut să îi apărăm pe alții.
Dacă tot ce poți identifica este anxietate, ai nevoie să înveți să identifici care dintre emoțiile de mai sus sunt în spatele anxietății, ca să poți identifica ce abordare va vindeca emoția. David Lykken, cercetătorul cel mai citat în privința “punctului de setare a fericirii” a identificat de curând acești “hoți” frecvenți ai fericirii: depresia, teama, timiditatea, furia și resentimentul.  Dacă îi arestăm pe acești hoți atunci când îi prindem furându-ne fericirea și acționăm pentru îndepărtarea lor, fericirea noastră va spori.
Odată ce identificăm o emoție inconfortabilă, există întrebări pe care să ni le punem. Există ceva în această situație care trebuie schimbat?  Există un pericol, sau cineva m-a rănit? Există ceva ce pot face pentru a mă proteja? Ce convingeri despre mine, despre situație sau despre lume folosesc pentru a interpreta ceea ce mi s-a întâmplat?  Odată ce identificăm convingerile care sunt asociate cu emoțiile noastre, putem cerceta adevărul pe care îl conțin și dacă ne este de folos. Apoi putem să adoptăm convingeri diferite care să creeze alte emoții.
Închei cu acest citat minunat “Viața e pe zile și fiecare zi are o poveste.”  Dacă vrei să înțelegi la ce se referă Oana Pellea când spune că fiecare zi are o poveste, urmărește discursul ei despre curajul de a fi autentic si de a-ți asuma emoțiile:
http://www.alinaroman.ro/mesajele-emotiilor-noastre/

Cele 7 oglinzi eseniene

magic-mirror-lwp-9-2
Trăim într-o lume a acțiunii și reacțiunii, în care conștiinta creează realitatea. Indiferent că suntem sau nu conștienți de acest lucru, manifestăm și atragem oameni și evenimente în viața noastră conform propriei noastre conștiințe.  Lumea pe care o vedem înafara noastră este o iluzie; este de fapt o reflectare a realității pe care noi înșine am creat-o cu gândurile și cuvintele noastre.
Te-ai întrebat vreodată ce mesaje dorește Universul să îți transmită prin oamenii care te rănesc sau prin situațiile deloc plăcute prin care treci?  Toate acestea sunt reflecția lumii tale interioare, reflectându-ți înapoi ce este important să analizezi sau să schimbi.  Noi manifestăm o serie de circumstanțe prin modul în care simțim și gândim.
Cele 7 oglinzi eseniene sunt un mod de a înțelege cum funcționeză acest proces.  Și putem alege să folosim evenimentele din viața noastră care par negative drept pietre pe care să pășim spre vindecare și recăpătarea puterii noastre interioare.
Prima oglindă reflectă ceea ce suntem, ceea ce radiem la un anumit moment.  Ea arată ceea ce facem noi înșine, ceea ce greșim sau rănile noastre, orice este înăuntrul nostru în momentul prezent.
A doua oglindă reflectă ceea ce judecăm, poate ceva ce ne-a rănit la un moment dat și ne-a marcat profund sau poate ceva ce am făcut în trecut și nu am iertat.  E important să înțelegem că atunci când îi condamnăm pe ceilalți, fiind puternic afectați emoțional, condamnăm de fapt ceva din trecutul nostru.
A doua oglindă este mai dificil de înțeles pentru că majorității oamenilor le este greu să vadă aceste emoții în ei înșiși.  Suntem adesea convinși că am iertat oamenii și circumstanțele, când de fapt aceștia au devenit parte a ființei noastre.
A treia oglindă reflectă ceva ce am pierdut, am dat sau ni s-a luat. Când vedem ceva ce iubim în ceilalți este adesea ceva ce am pierdut, am dat sau ni s-a furat din viața noastră. Fiecare relație este de fapt o relație cu sine și adesea ne cerem înapoi ce am pierdut, la ce am renunțat sau ce ni s-a luat în trecut.
Când ne cedăm puterea unei alte persoane, sufletul nostru suferă o pierdere, fără să realizăm că trimitem vibrații subtile pe care ceilalți le simt, dacă experimentează aceeași pierdere de energie.  Astfel, vom atrage același model de comportament către noi.
A patra oglindă reflectă ceva ce am iubit foarte mult. Aceasta poate fi un mod de viață, sau o relație destrămată sau ratată.  Adesea este o viață trecută în care am înțeles greșit o anumită experiență. Acestea se vor recreea mereu și mereu, până când înțelesul a ceea ce am trăit se va transforma în înțelepciunea sufletului.
Este extrem de dificil să ne împăcăm cu alegerile pe care le-am făcut, cu faptul că am părăsit pe cineva, un loc sau un cămin pe care l-am iubit. Durerea unei asemenea decizii se va imprima în holograma sufletului sau a corpului fizic.  Dar odată ce lecția va fi învățată, nu vom mai atrage circumstanțe similare.
 A cincea oglindă ne reflectă pe tatăl și pe mama noastră.  Se spune adesea că ne căsătorim cu cineva care seamănă izbitor de tare cu mama sau cu tatăl nostru.  Devenim adesea asemenea lor, preluându-le în aceeași măsură tiparele sănătoase și cele mai puțin sănătoase. Această oglindă ne reflectă și credințele și așteptările noastre despre relația cu Divinitatea.
A șasea oglindă ne reflectă căutarea întunericului, ceea ce este numit adesea ca “noaptea neagră a sufletului”. A șasea oglindă apare când întâlnim cele mai mari provocări.  Cel mai important lucru este să ne amintim că sufletul nostru ne dă oportunități de a crește și a evolua și că nu suntem victime.
E deasemenea important să înțelegem că aceste provocări sunt posibile doar după ce am ajuns să stăpânim fiecare unealtă care ne va permite să trecem prin acea provocare cu grație și ușurință. Această oglindă ne arată că putem să credem în noi și să ne amintim că “Dumnezeu nu îți dă niciodată mai mult decât nu poți duce.”
șaptea oglindă ne reflectă percepțiile noastre despre sine.  Ceilalți ne percep și ne tratează așa cum ne percepem și ne tratăm noi înșine. Dacă ne-am pierdut stima de sine și nu mai suntem conștienți de frumusețea și înțelepciunea noastră, ceilalți nu le vor percepe nici ei. Dacă suntem furioși, cinici sau nu îi iubim pe ceilalți, aceștia vor reacționa la fel în ceea ce ne privește. Dacă ne schimbăm percepția asupra noastră, ne schimbăm lumea.  Este timpul să fim buni, iubitori și să avem compasiune pentru noi înșine și pentru ceilalți.
Noi suntem conștiință infinită și tot ce suntem se reflectă în lumea exterioară. Atragem întotdeauna lecții extrem de valoroase pentru ființa noastră și stă în puterea noastră să ne îndepărtăm de teamă.  Stă în puterea noastră să începem să radiem din inimă iubirea, pentru ca lumea exterioară nouă să se schimbe și să rezoneze cu acea energie, producând vindecarea la toate nivelele.
Dacă vrei să știi mai multe despre aceste oglinzi, urmărește-l pe Gregg Braden în magistrala prezentare a Celor 7 Oglinzi Eseniene: