Suntem binecuvântaţi cu Putere şi Graţie Divină, din abundenţă, în virtutea unei simple cereri.
„Dacă eşti viu, ai acces la secretele veacurilor pentru că adevărul universului sălăşluieşte în fiecare fiinţă umană! Dacă ai în tine scânteia vieţii, ai esenţă divină!" Morihei Ueshi
15 nov. 2014
Suntem binecuvantati
Suntem binecuvântaţi cu Putere şi Graţie Divină, din abundenţă, în virtutea unei simple cereri.
Ingerii m-au luminat
Prieteni dragi,
fiecare simte si gandeste in felul lui evenimentele care curg neincetat peste noi...Cei mai multi percep ca fiind foarte grele transformarile care ni se impun in aceasta etapa.De aceea,m-am gandit sa va impartasesc ACUM o lectie uimitoare care am primit-o de la ingeri (unora dintre voi v-am spus-o deja).
Cred ca va amintiti prima etapa a concursului "Romanii au talent". Castigatorul a fost,in mod surprinzator, Adrian Tutu,un copil de 16 ani,cred ca cel mai modest ca talent dintre finalisti. In noaptea de dupa finala nu am putut sa dorm de revolta... Aveam si eu niste preferati,cu adevarat talentati,infinit mai talentati decat Tutu.Spre dimineata ingerii m-au luminat spunandu-mi: "intoarce-te la interviurile de dinaintea anuntarii rezultatelor!". Am fost cutremurata de revelatia care mi-a fost daruita! Intrebati ce vor face cu banii, daca vor castiga concursul, toti concurentii (inclusiv Rebeca, fetita de 6 ani cu voce de inger) aveau planuri. Singurul care nu-si programase nimic in legatura cu acei bani a fost, ghiciti cine? Adrian TUTU! Prin acest copil, Dumnezeu ne-a dat atunci ocazia sa intelegem RETETA MIRACOLULUI! La intrebarea "ce vei face cu banii, daca vei castiga?", Tutu a raspus cam asa: "nu pot sa ma gandesc la asa ceva, pt ca eu nu pot sa castig. Nu am venit la acest concurs pt ca ma consider tatentat, ci pt a-mi deschide si usura inima! AS PUTEA CASTIGA DOAR PRINTR-UN MIRACOL AL LUI DUMNEZEU!". Si a castigat! Tutu este un copil orfan de ambii parinti si a fost crescut cu greu, de bunici. Daca nu ar fi castigat, ar fi fost nevoit sa-si intrerupa scoala pt a se intretine si a-si ajuta bunicii. Dar, modestia si puritatea, seninatatea si credinta lui au permis realizarea miracolului!Sa ne imbracam Inimile in haine din Lumina cea mai pura!
Sa ne golim mintea de orice creatie a egoului, pt a da posibilitate Inteligentei si Iubirii divine sa se manifeste!
Fie ca Lumina Cristica sa ne fie singura calauza!
Anisoara H.
Sursa: internet
SOCANT! Femeia care ştie ce se va întâmpla mâine.
12 nov. 2014
Nu este oportun să-i dai crezare Minţii
|
11 nov. 2014
Cuvintele sunt energii puternice
Cuvintele sunt energii puternice care, odată eliberate, pot crea cadrul şi împrejurările vieţii voastre, asemenea unor baghete magice. Fiecare cuvânt pe care-l rostiţi are o vibraţie proprie, o tonalitate şi o intenţie care atrag echivalentul său în plan terestru.
Cuvintele conţin potenţialul care vă permite să vă faceţi viaţa mai bună:ele pot fi folosite ca să semănaţi seminţele distrugerii sau ca să faceţi să încolţească experienţe superbe, înfloritoare. Ceea ce vă spuneţi vouă înşivă şi altora aşează fundaţia vieţii voastre şi, dacă doriţi să trăiţi într-un mod mai înalt, în care să fiţi ghidaţi de spiritul vostru, trebuie să daţi tonul folosind cuvinte afectuoase şi creative, rostite cu voce liniştită şi plină de armonie.
Cuvintele conţin potenţialul care vă permite să vă faceţi viaţa mai bună:ele pot fi folosite ca să semănaţi seminţele distrugerii sau ca să faceţi să încolţească experienţe superbe, înfloritoare. Ceea ce vă spuneţi vouă înşivă şi altora aşează fundaţia vieţii voastre şi, dacă doriţi să trăiţi într-un mod mai înalt, în care să fiţi ghidaţi de spiritul vostru, trebuie să daţi tonul folosind cuvinte afectuoase şi creative, rostite cu voce liniştită şi plină de armonie.
(Sonia Choquette)
Despre cuvant
Motto: "Cumpănește in gand cuvantul și in faptă gândul "(Shakespeare)
În urmă cu vreun an, un mai tânăr prieten îmi reproșa că, în discuții, nu permit cuvintelor suficientă libertate și că mă mișc cu precauție inutilă între constructe mai salbatice; nimic mai puțin adevărat și, reluând aici ideea, voi argumenta de ce încerc să folosesc grijulie una dintre modalitățile de exprimare umane pe care, din neglijență ori neștiință o putem transorma, pe neașteptate, într-o armă.
Vorbind despre puterea si importanta cuvantului și despre de ce e nevoie de precauție în exprimare, am a sublinia căteva motive, și mă veți ierta pentru sistematizarea aridă, deși subiectul nu este așa:
- pentru respectul nelimitat pe care îl păstrez cuvântului, ca element și forță primordială (citez incomplet si, poate, inexact) ”La inceput a fost cuvantul, si cuvantul era la Dumnezeu, si cuvantul era Dumnezeu si toate cate s-au facut, printr-insul s-au facut” Cuvantul e cel care a făcut lumină, iar “lumina luminează in intuneric”. Folosindu-l cu grija, vreau sa respect puterea lui ontologica, nemarginita si magica si sa-mi arat respectul fata de cuvant si importanta lui în viața mea;
- in practica, modul in care folosești cuvintele (un tu impersonal), cum le asociezi, cum le atribui, te defineste ca om, caracter, individ, te pozitioneaza in societate, te inalta/coboara spiritual si iti influenteaza, nemijlocit, existenta;
- poti sa folosesti cuvintele in scopuri pozitive, ridicand moralul oamenilor, incurajandu-i, creindu-le o stare de bine, de respect, de aprecire (si sa le induci astfel autoaprecierea), ori poti sa invrajbesti oamenii, să le întinezi personalitatea, poti sa-i conduci in iad, ori sa-i ingropi din "constructe sălbatice"; cuvintele rostite in anumite incantatii nocive (vezi ucenicul vrajitor) pot sa-ti dea existenta peste cap (a nu se lua in deradere puterea magiei); “constructele salbatice” pot fi nocive, si-atunci, mai bine le evit;
- cuvantul pe care l-ai slobozit, nu mai poate fi luat inapoi; în acest caz, daca nu-l mai poti intoarce, de ce sa-l arunci si sa ranesti pe cineva, ori, mai rau, sa vorbesti in van, sa-l folosesti pentru a lua idei si sentimente in desert?!
- nu folosesc “constructe salbatice” si dintr-o anume delicatete, dar si din respingere fata de limbajul buruienos, desi mi-e teama ca nu reusesc intotdeauna sa fiu suficient de selectiva; delicatetea poate aparea ca protectie a celui catre care ma adresez, ca semn de respect, ori pur si simplu pentru ca nu sunt o fire agresiva (si mi-e teama sa incerc sa fiu agresiva, pentru ca, să depășesc masura imi face rau si, in final, ma dispretuiesc ca am reactionat disproportionat), fara a fi o delicata;
- nu mi-e teama de “constructele salbatice”, dar consider ca intotdeauna poti șlefui nelimitat o idee, un concept, iar atare cuvinte n-ar servi intocmai scopului meu;
- despre libertatea cuvântului acum: nu toate libertățile ne sunt permise, chiar daca ne sunt accesibile; îmi place să mă mișc între niste limite ale moralei (creștine) fie si in limbaj, si eu sunt cea care imi fixez limite aici; si ma bucur ca pot sa-mi impun asta;
- despre nazuinte in limbaj: aspir la mai mult, din pacate limitele mele aici sunt impuse de inteligenta, educatie, cultura – toate, din pacate, modeste.
- sunt îndragostită de cuvânt, de cel scris mai ales si intotdeauna am visat sa scriu beletristica, lipsa de talent fiind insa o piedica mare; dar cuvântul îni facilitează accesul la lumile despre care au visat altii. Eu am cuvintele, dar nu am proprietatea lor, dar mult imi place sa arunc un ochi in gradinile altora vechi proprietari de cuvinte care le folosesc si intru fericirea noastra, a netalentatilor. Cam asta reprezinta cuvantul pentru mine si v-am spus-o ca sa stiti cu cine vorbiti in mediul virtual ce ne aduna pe tot mai multi. Si cred ca bine ne face!
Cuvântul
Fiecare cuvânt constituie o intervenţie inutilă asupra liniştii.
La început a fost “Cuvântul”. Apoi au urmat roata, focul, piramidele, Imperiul Roman, cruciadele, locomotiva cu aburi, calculatoarele şi clonarea. Omul a ataşat în timp câte un cuvânt tuturor animalelor, obiectelor şi sentimentelor. Astfel, roata a devenit “roată”, focul s-a transformat în “foc”, iar piramida şi-a găsit şi ea identitatea, devenind “piramidă”. Dar ce impact a avut geneza “Cuvântului” asupra omului? Constituie acesta cea mai mare realizare a minţii umane? Iar dacă nu, care este importanţa sa?
Capacitatea omului de a produce sunete articulate a constituit elementul primordial al apariţiei şi dezvoltării “limbajului” – instrument care constituie de fapt liantul societăţii umane. Dar simpla emitere de sunete articulate – numite în mod obişnuit “cuvinte” – nu a fost suficientă pentru a se ajunge la un “limbaj”. Pe lângă simple sunete, cuvintele au devenit o modalitate de reprezentare a unui concept, a unei idei. Astfel, pentru prima dată, gândurile, ideile şi dorinţele au putut fi transmise celorlalţi. De-a lungul timpului, fără să-şi dea seama, omul a devenit dependent de utilizarea cuvintelor, acestea devenind din ce în ce mai complexe prin înglobarea unor idei abstracte, care nu pot fi corelate cu elemente perceptibile cu ajutorul simţurilor.
Însă cuvintele nu se regăsesc doar sub formă de sunete. În primul rând, acestea sunt un produs al minţii umane. Ele constituie simboluri ale ideilor celor care le folosesc, fiind utilizate pentru întipărirea, stocarea şi reactualizarea experienţei anterioare. Din acest motiv putem afirma că fiecare dintre noi are un “vocabular” propriu, bazat pe experienţa de până atunci, deoarece nu pot fi create cuvinte care să simbolizeze un concept cu care nu ne-am confruntat anterior – cum ar fi cuvintele reprezentând culorile în cazul nevăzătorilor. Acest “vocabular” constituie de fapt marca individualităţii minţii umane, fiind principalul element care asigură unicitatea fiinţei în societate.
Dovada cea mai clară a acestui fapt o constituie comunicarea între indivizi – un mesaj transmis folosind cuvinte poate fi mai mult sau mai puţin clar, în funcţie de volumul experienţei comune existente între cel care transmite mesajul şi cel căruia îi este adresat. Un exemplu elocvent l-ar putea constitui explicaţiile date de către un specialist într-un anumit domeniu unei persoane sau unui grup de persoane care nu au cunoştinţele necesare în domeniul respectiv, fiindu-le astfel mult mai greu să înţeleagă mesajul. Pe lângă acest dezavantaj, însăşi natura cuvintelor face ca semnificaţia unora dintre ele să fie vagă, nesigură, oarecum incompletă, neconţinând încărcătura exactă a ideii care se doreşte a fi transmisă.
Pentru a examina perfecţiunea sau imperfecţiunea cuvintelor, trebuie luat în considerare scopul utilizării lor, atingerea acestuia fiind un element important în stabilirea gradului de imperfecţiune. În funcţie de scop, am putea identifica două mari grupe: cea a cuvintelor folosite pentru memorarea propriilor gânduri şi cea a cuvintelor folosite pentru transmiterea gândurilor noastre celorlalţi. în primul caz, starea de nesiguranţă a semnificaţiei este o urmare a unei impresii strict subiective, deoarece orice cuvânt care va realiza stocarea eficientă a gândurilor va fi considerat “perfect”. Problemele apar însă în cea de-a doua situaţie, în funcţie de importanţa actului comunicării.
Comunicarea prin cuvinte poate servi fie unui aşa-zis scop “civil”, fie unuia “filosofic”. Comunicarea “civilă” este cea pe care o întâlnim într-o conversaţie obişnuită, o conversaţie pe care o întâlnim zilnic, pe când cea “filosofică” este dedicată transmiterii unor noţiuni precise şi conceperii de afirmaţii care conţin adevăruri generale, asupra cărora mintea poate medita în căutarea cunoaşterii.
Deoarece cuvintele nu au o legătură reală cu obiectele, ideile sau sentimentele pe care le reprezintă, ci dimpotrivă, întreaga lor semnificaţie este un produs impus arbitrar de mintea umană, gradul de imperfecţiune este cauzat de ambiguitatea semnificaţiei lor, semnificaţie aflată în strânsă legătură cu ideile pe care le reflectă pentru fiecare individ în parte. Cuvintele nu au o semnificaţie implicită, ideea pe care o reprezintă trebuind a fi învăţată şi reţinută, pentru ca mai apoi să se poată purta o discuţie inteligibilă cu altcineva. Însă acest lucru se realizează mai greu în cazurile în care fie ideile sunt foarte complexe, fie semnificaţia unui cuvânt şi esenţa ideii nu sunt exact aceleaşi.
Asistând la toate aceste imperfecţiuni care apăreau treptat în “lumea cuvintelor”, omul a încercat să creeze o “artă” în care singurul instrument al artistului să îl constituie cuvintele. Astfel a apărut literatura. Cu ajutorul ei, magia cuvintelor a putut fi dezlănţuită, iar “Cuvântul” şi-a atins adevăratul potenţial. Capacitatea creatoare a scriitorilor a încântat omenirea timp de secole, oferindu-i o modalitate de a evada din realitate, de a călători prin locuri nebănuite şi de a trăi aventuri uimitoare. Fără a-l priva pe cititor de confortul scaunului de lectură preferat, aceasta a deschis noi orizonturi şi a permis imortalizarea unor sentimente în toată splendoarea lor.
Literatura ne oferă o perspectivă interesantă asupra impactului pe care l-a avut “Cuvântul” asupra omului: cu toate că în operele literare sunt folosite aceleaşi cuvinte, observăm că “limbajul” fiecărui scriitor diferă de cel al celorlalţi. În fiecare text identificăm o influenţă clară a perioadei în care acesta a fost scris, a zonei geografice de provenienţă, şi a vârstei, concepţiilor, temperamentului şi obiceiurilor autorului. Aceste influenţe sunt caracterizate de un anumit “limbaj”, iar pentru ca textul să fie înţeles în întregime, trebuie să se ţină cont de toate aspectele amintite anterior. Astfel, înţelegerea unui text se transformă într-un proces mult mai complex decât simpla citire a cuvintelor şi conturare a ideilor transmise prin intermediul lor.
Majoritatea lucrărilor tradiţionale de ficţiune descriu lumea aşa cum este ea sau aşa cum a fost. Personajele şi întâmplările pot fi inventate, dar în cadrul povestirii seamănă cu lumea reală şi respectă legile naturii şi ale probabilităţii. Literatura se distinge prin faptul că autorii încearcă să o ancoreze în realitate prin armonizarea cu legile ştiinţifice cunoscute. Explicaţiile date trebuie să fie suficient de plauzibile pentru a-i cuceri pe cititori. Secolul XXI ni se înfăţişează în forma actuală în mare parte datorită faptului că operele literare au pătruns în minţile şi inimile noastre, evidenţiind indirect că omul de pe întreaga planetă are nevoie de un ajutor de nădejde şi atrăgând atenţia că mecanismele lui Homo Sapiens pot fi şi ele supuse greşelii. Unul dintre aceste mecanisme îl constituie “Cuvântul”…
Şi atunci?… Există oare o metodă mai eficientă decât folosirea “Cuvântului”? Timp de milenii, omul s-a mulţumit cu această modalitate de comunicare, perfecţionând-o continuu. Însă până acum nu s-a întrebat dacă nu cumva elementul de bază al comunicării – “Cuvântul” – să nu fie chiar cea mai inspirată alegere, ci doar o alegere aparent eficientă la momentul respectiv. A fost “Cuvântul” cea mai mare realizare a umanităţii, sau a fost doar primul lucru care i-a apărut în cale şi pe care, în lipsă de altceva mai bun, omul l-a îmbunătăţit, transformându-l treptat în unul dintre servitorii cei mai credincioşi şi probabil cei mai eficienţi ai minţii umane?…
Singura noastră opţiune – “Cuvântul” – nu ne poate da un răspuns satisfăcător.
E nevoie de “Altceva”…
http://www.tudy.ro/texts/romanian/cuvantul/
Abonați-vă la:
Postări (Atom)