10 boli cu transmitere spirituală

 

 

 

1. Spiritualitatea de tip “fast-food”: Amestecaţi spiritualitatea cu o cultură occidentală care promovează viteza, multitasking-ul şi recompensarea imediată şi veţi obţine probabil o spiritualitate “fast-food”. Ea provine din fantezia noastră, comună şi de înţeles, că eliberarea de suferinţa umană poate fi un proces rapid şi uşor. Totuşi, un lucru este clar: transformarea spirituală nu poate fi obţinută dintr-o dată.

2. Falsa spiritualitate: Este tendinţa de a umbla, a te îmbrăca şi a acţiona aşa cum ne imaginăm că ar face o persoană spirituală. Dar aceasta este doar o imitaţie a realizării spirituale autentice, precum sunt produsele contrafăcute vândute ieftin pe la colţul străzii.

3. Motivaţie confuză: Deşi dorinţa noastră de evoluţie spirituală poate fi autentică, ea este deseori amestecată cu motivaţii mai pământeşti, cum ar fi dorinţa de a te simţi iubit, dorinţa de a fi legat de cineva, nevoia de a-ţi umple goliciunea sufletească, credinţa că drumul spiritual îţi va alunga orice durere şi ambiţia spirituală, adică dorinţa de a fi cineva “special”, mai grozav ca alţii.

4. Identificarea cu experienţele spirituale: În această boală ego-ul îşi asumă meritul experienţei spirituale şi începem să credem că noi suntem întruchiparea iluminării. De obicei, fenomenul nu durează la nesfârşit, dar tinde să se prelungească la cei care se consideră persoane iluminate sau care au statutul de învăţători spirituali.

5. Ego-ul spiritualizat: Boala apare când structura profundă a personalităţii este profund pătrunsă de concepţii şi idei spirituale. Ego-ul se retrage la adăpost sub această carapace “spirituală”, ceea ce îl face impenetrabil la critici, sfaturi, feedback, stimuli proaspeţi. Ne blocăm creşterea spirituală reală tocmai în numele ideilor noastre îndelung elaborate, dar pietrificate, despre spiritualitate.

6. Producerea pe bandă rulantă de maeştri spirituali: La ora actuală există numeroase şcoli şi tradiţii spirituale la modă care îi fac pe discipoli să creadă că ei se află la un înalt nivel de iluminare spirituală, lucru departe de a fi adevărat. Totul se produce conform reţetei: primeşte lumina, trăieşte experienţa mistică şi – gata! – eşti iluminat şi pregătit să-i iluminezi şi pe alţii în acelaşi mod. Problema nu este că astfel de oameni predau lecţii despre spiritualitate, ci că ei se cred a fi ajuns deja maeştri.

7. Orgoliul spiritual: După ani de eforturi, practicantul atinge un anumit nivel real de înţelepciune, ceea ce îi stimulează mândria, sentimentul de “superioritate spirituală”. Boala se manifestă sub forma gândurilor de genul “sunt mai bun, mai înţelept şi deasupra celorlalţi, fiindcă eu sunt un om spiritual.”

8. Mintea colectivă: Cunoscută şi sub numele de gândire de grup, mentalitate de sectă sau boală de ashram, este un virus insidios al dependenţei. Într-un grup spiritual se fac convenienţe subtile şi inconştiente despre cum ar fi corect să gândeşti, să umbli, să te îmbraci, să acţionezi. Indivizii şi grupurile infectate cu acest virus resping persoanele, atitudinile şi circumstanţele care nu se conformează regulilor nescrise ale grupului.

9. Complexul “poporului ales”: Acest complex de superioritate nu aparţine exclusiv evreilor. Este credinţa că “Grupul nostru este mai evoluat spiritual, mai puternic, mai iluminat, pur şi simplu, mai bun decât orice alt grup”. Acest crez maladiv nu trebuie confundat cu recunoaşterea faptului că ai găsit calea cea mai bună pentru tine, adică învăţătorul spiritual sau comunitatea potrivită ţie!

10. Virusul mortal – “Am ajuns!”: Această boală este terminală, mortală pentru evoluţia noastră spirituală. Este vorba de credinţa că “am ajuns” la scopul final al căii spirituale. Din momentul în care credem că nu mai este nimic de atins, progresul spiritual şi orice dezvoltare ulterioară încetează.

În dobândirea discernământului pe calea spirituală este important să ne descoperim bolile ego-ului şi autoînşelării, al căror morb îl avem cu toţii. Atunci avem nevoie, mai mult decât oricând, de simţul umorului şi sprijinul prietenilor spirituali veritabili. Când înfruntăm obstacolele de pe cale, pot interveni şi clipe când cădem în disperare şi ne scade stima de sine, sau ne pierdem credinţa în disciplina pe care o urmăm. Totuşi, trebuie să ne păstrăm credinţa în noi înşine şi în ceilalţi ca să putem realiza ceva important pe lume.

 Sursa: primit pe email