7 aug. 2014

FORTA DIVINA

                                
LADY NADA

Forta divina exista in fiecare dintre voi,cand o lasati sa iasa la suprafata  sa va indice calea ,ea va aduce puterea care va crea pentru binele tuturor.Aceasta forta divina va indica ce sa creati ,fara a face rau celor din jurul vostru.Nu vor mai exista fiinte cu propria agenda,nu va mai exista puterea dominanta care nu este data de forta divina din voi.

Divinul nu se impune,divinitatea este iubire,ea este acceptata sau respinsa,intodeauna va tine cont de libera alegere a oricarei fiinte,nu va calca pe terenul nimanui impunandu-si creatiile,chiar daca ele sunt cea mai buna cale de urmat pentru orice fiinta din Univers.

Fiecare fiinta trebuie sa isi aleaga singura calea,lectiile,dorintele,ideile,orice crede ea de cuviinta ca este bine ,chiar daca uneori alege cai destul de rele care nu sunt de lumina.Trebuie sa invatati sa lasati divinitatea in voi atunci cand sunteti pregatiti sa o primiti,este lumina care va arata o cale ce nu ati gasit-o niciodata pe planeta unde sunteti acum.

Fiecare dintre voi este acolo unde a ales sa fie,desi nu asta credeti.Adevarul nu va place,dar este totusi adevar,fiecare fiinta de pe planeta are lectiile care le-a ales ,experimenteaza ceea ce a pus in contractul vietii,fie ca este bine ,fie ca este rau.

Voi toti sunteti o mica piesa din intregul care sunteti .Sinele Inalt alege sa se divina in parti infinite pentru asi insusi lectii de toate felurile,bune si rele.Fiecare lectie este o viata,ea este o provocare pentru Sinele Inalt, care nu va renunta la nicio lectie, indiferent cat de greu i se pare unei extensii a lui.Va mentine acea lectie pana cand acea extensie a lui va invata,chiar de dureaza zeci de vieti.

Sinele Mic este un sine egotic,condus de ceea ce detineti fiecare in aura proprie.Acea lume este condusa de arhonii care ii detineti toti in aurele voastre,puteti alege sa mergeti pe indiciile sinelor egotice ,sau puteti sa iesiti la lupta si sa invingeti aceste sine care va scot mereu de pe calea voastra de lumina.

Intodeauna sa va uitati in interior adanc in inima voastra pentru a gasi raspunsul corect dat de Sinele vostru Inalt.El va fi mereu ghidul din umbra care va avea grija de voi indicandu-va cai frumoase ,daca voi aveti simturile si perceptiile deschise sa ii auziti soapta.

Namaste!

Lady 
http://inspatelescenei2012.blogspot.ro/2014/08/forta-divina.htmlNada

Razboiul Parapsihologic




Legaturile energetice I


Legăturile sau corzile energetice sunt forme gând inforenergetice, invizibile ochiului liber, care au volum, lungime, culoare, structură şi pot fi considerate pozitive sau negative în funcţie de efectele pe care le resimţim fizic, emoţional sau mental. 

Formarea legaturilor energetice

Legăturile energetice sunt aşa cu am spus mai sus forme gând şi la crearea lor stau mai mulţi factori: Familia, Mediul şi Educaţia.

Familia

Principali indivizi cu care stabilim legături energetice sunt membrii familiei din care facem parte şi în principal cu mamele noastre. Apoi urmează bunicii, mătuşile şi unchii cu verii şi verişoarele noastre de gradul I şi în final cu rudele de gradul al II lea, al III lea ş.a.m.d.

După primul act sexual, în cazul în care vorbim despre două persoane care hotărăsc de comun acord să întreţină relaţii sexuale, amanţii formează legături energetice cu membrii familiei din care provine fiecare persoană

Mediul

Primele legături energetice le facem cu persoanele care nu aparţin de familia noastră se realizează în perioada intrauterină când părinţii noştrii le povestesc prietenilor şi colegilor lor despre copilul pe care îl vor avea la finalul celor nouă luni de sarcină.

După naştere şi primele contacte fizice cu străinii vom începe să realizăm voluntar şi/sau involuntar legături cu persoane care corespund modelului nostru energetico-informaţional şi cu indivizi care ne vor ajuta să ne confirmăm şi/sau nega credinţele şi valorile dobândite pe parcrusul vieţii. 

Educaţia

Educaţia este cel mai important factor de formare a legăturilor energetice pentru că în funcţie de modul în care suntem antrenaţi să vedem, auzim şi simţim modul în care decurge procesul vieţii, noi vom crea şi/sau distruge relaţii care nu corespund modelului de educaţie dobândit.

Indivizii crescuţi într-un mediu pragmatic vor avea tendinţa să nege existenţa legăturilor energetice deoarece nu le pot vedea şi nu le pot asocia cu disconfortul fizic şi trăirile mental-emoţionale.

Persoanele crescute într-un mediu superstiţios vor avea tendinţa să creadă că sunt acte de magie şi vrăjitorie săvârşite de persoane care le vor răul.

Va urma...


Terpeut Instructor Reiki & Karuna Reiki
Emanuel Neagu

Întineriți-vă și Revitalizați-vă singuri

Înaltul Consiliu de pe Orion
31 Iulie 2014

Primit de Holly Hawkins Marwood
Transcris de Paul Marwood

Salutări dragilor,

Noi suntem Înaltul Consiliu de pe Orion.

Vă întrebăm ce faceți în acest moment din viața voastră pentru a vă revitaliza, pentru a vă reîncărca, pentru a vă simți reînnoiți și întineriți? Energiile au fost destul de puternice. Energiile au împins limitele multor oameni. Ați putea să le numiți dureri de creștere, dureri de creștere spirituală sau energetică, și totuși cu tot ceea ce ele au implicat, o parte dintre acestea s-au simțit inconfortabile și dureroase și nu neapărat de dorit. Pot fi provocări, pot fi supărări, pot fi relații care se schimbă, slujbe care se schimbă, lucruri care par a fi nerezolvate.

În acest moment de schimbare când v-ați dori să spuneți tuturor și la toate să se oprească ca să vă puteți trage suflul, nu este posibil întotdeauna să puteți face acest lucru, pentru că energiile presează fiecare persoană, organizație, situație, mediul fiecărui nivel pe care vă aflați.

Așa că vă întrebăm din nou ce faceți în fiecare zi pentru a vă întineri și a vă revitaliza? Acest lucru se poate face în multe feluri. Veți descoperi în voi înșivă ce vă întinerește și vă revitalizează. Pentru mulți dintre voi de pe planetă ceea ce v-am sugera este să găsiți o cale de a fi în contact cu elementele naturii. Fie că acest lucru înseamnă să vă plimbați desculți prin iarba din jurul casei voastre, fie să vă plimbați prin parc, fie de-a lungul unui râu, fie să înotați, fie să faceți o baie sărată la voi acasă pentru a fi în contact cu energiile planetei. Îmbrățișați un copac. Mirosiți o floare. Ieșiți cu câinele la o plimbare. Stați pe malul oceanului sau al unui lac sau al unui râu și permiteți energiilor planetei și permiteți energiilor corpului vostru solar să fie întinerite și revitalizate. Și faceți acest lucru conștientizând întinerirea și revitalizarea. În acest moment acest lucru este tot atât de important pentru voi ca și să respirați sau să beți apă sau să vă odihniți corpul în timpul nopții.

Dacă simțiți că vă luptați din punct de vedere emoțional, mental sau că vă luptați cu situațiile din jurul vostru vă rugăm să vă întineriți și să vă revitalizați. Sugestia noastră este să faceți acest lucru cât de mult puteți prin mediul natural din jurul vostru, permitând energiilor inerente ale naturii să vă ajute în găsirea unui nou echilibru.

Când alergați cu picioarele goale prin apa râului, când simțiți iarba crudă sub tălpile voastre, când lucrați în grădină, vă plimbați prin parc, vă luați câinele la o plimbare, conștientizați energia naturii din jurul vostru. Aveți nevoie să o vedeți? Aveți nevoie să o simțiți în mod conștient? Noi am spune că nu. Noi vă spunem că conștientizarea energiilor din jurul vostru le aduce în mod automat către voi. Permiteți ca grijile și preocupările de peste zi să se destrame în timp ce vă permiteți ca în acele momente să vă întineriți și revitalizați corpul energetic, ceea ce are un impact pozitiv asupra corpului vostru fizic, asupra minții și emoțiilor voastre, și vă ajută să vă adaptați schimbărilor energetice de pe planetă care vă solicită atât de mult în acest moment.

Vă reamintim să zâmbiți și să râdeți și cu cei care care vă schimbă vibrațiile energetice. Vă reamintim din nou, dacă vă simțiți inspirați, să ne cereți acordaje, inițieri, ori de câte ori pe zi sau oricând vă amintiți. Observați ușurința care poate apărea ca urmare a acestui fapt. Cereți acordaje, inițieri fără a avea vreun atașament știind că noi venim și vă susținem cu mici rafinamente energetice foarte fine pentru a vă aduce într-o stare de mai mare pace a minții și aliniere cu adevăratul vostru sine.

Fiți binecuvântați,

Noi suntem Înaltul Consiliu de pe Orion.

© 2014 Copyright Holly Hawkins Marwood
Acest mesaj poate fi reprodus în întregime cu condiția să fie păstrat în forma sa originală, să nu fie schimbat sau modificat în nici un fel, fiindu-i atașat autorul și un link către www.AkashaHealigStudio.com afișat în mod clar, așa cum se arată mai jos.  
Author: Holly Hawkins Marwood           www.AkashaHealingStudio.com


Traducere Monica Poka
http://dincolo-de-mine-sunt-eu.blogspot.ro/2014/08/intineriti-va-si-revitalizati-va-singuri.html

Mesaj de la Grupul Arcturian 3 August 2014

                                                    
Primit prin Marilyn Raffaelle

Grupul Arcturian dorește din nou să vorbească despre iubire deoarece înțelegerea adevăratei esențe a iubirii este extrem de importantă pe măsură ce oamenii de pe pământ merg mai departe. Sistemul de credință trei dimensional are o infinitate de concepte în ceea ce privește iubirea – dintre care nici unul nu este real.

Iubirea este liantul care ține laolaltă toată Creația – EA este energia interconectării dintre toate lucrurile vii din Conștiința Divină a Unului. Este energia, substanța și activitatea Unului care curge în și prin formele de viață aparent distincte și totuși ele sunt întotdeauna UNA pentru că aceasta este tot ceea ce există – Omniprezența.

Legătura sacră dintre tot ceea ce înseamnă viață este experimentată de către fiecare și lumea a numit-o iubire. Din cauza ignoranței spirituale din sistemul de credință trei dimensional, acest sentiment de conexiune sau de ”iubire” a devenit în timp, la nivel personal și universal, clasificat, limitat și reglementat de către convingeri foarte îndepărtate de ceea ce iubirea este cu adevărat.

IUBIREA ESTE și ea nu poate fi pusă în sloturi ”potrivite” sau ”nepotrivite” din care aceasta să fie judecată. Toată viața există în și din UNUL și numai viața și toate sunt conectate în virtutea acesteia. Ca și în toate aspectele vieții, starea unei conștiințe individuale interpretează energia interconectării (iubirea) în conformitate cu sistemul său de credință particular și apoi o va manifesta în mod pozitiv (prin acțiuni care reflectă unitatea) sau negativ (prin război, viol, abuz) – judecând cine este vrednic de iubire și cine nu.

Pentru studentul spiritual serios a trecut demult timpul pentru a fi depășit opiniile trei dimensionale în ceea ce privește iubirea într-o conștientizare, acceptare și practică care reflectă Unitatea.

Iubirea nu este atracție sexuală și nici nu este o reacție emoțională (pozitivă sau negativă) pe care ați putea-o simți față de altcineva deși aceasta este adeseori un aspect al ei, mai ales față de cei cu care v-ați cunoscut bine în alte vieți. Iubirea nu este ceva ce poate fi reținut sau dat în funcție de un capriciu al ego-ului. IUBIREA ESTE – punct.

De-a lungul timpului conștiința unei lumi ne-trezite a atașat reguli și limitări iubirii – categorii de emoție, de atracție, acceptare, de dogmă religioasă, vrednicie, etc., etc. – declarând numai anumite categorii de iubire ca fiind acceptabile. Unele din aceste categorii au fost necesare pentru vremurile în care ele au fost create. Totuși, acum este un nou timp; un timp în care să se iasă din concepte și credințe. IUBIREA ESTE, întotdeauna a fost și întotdeauna va fi, și ea nu poate fi niciodată limitată sau schimbată indiferent de cât de multe interpretări false legate de ea poate ridica mintea trei dimensională.

Mulți se mai luptă încă cu ideea iubirii ca Unitate din cauza convingerilor înrădăcinate legate de iubirea ca emoție a atracției sau a acceptării. Din acest motiv ei cred că sunt incapabili să iubească, chiar și pe ei înșiși, sau orice ce ar părea să cauzeze necazuri altora. Acest lucru este de înțeles, nu vă judecați pentru asta, ci mai degrabă înțelegeți că ați fost învățați și ați trăit aceste concepte viață după viață ceea ce a făcut ca ele să rămână în memoria voastră celulară, lucru care sunteți acum capabili să-l recunoașteți și să-l curățați. Mulți nu au fost până acum pregătiți pentru adevărurile mai profunde.

Conceptele iubirii sunt în mod continuu prezentate lumii de către cei care se cred a fi autorități intelectuale sau spirituale. La un anumit nivel acest lucru este în regulă, dar ca studenți spirituali voi ați trecut dincolo de nevoia ca alții să vă spună ce este adevărat și ce nu, voi ați dobândit acea stare de conștiință în care puteți fi învățați din interior. Vechile credințe sunt adeseori menținute încă mult timp după ce ele nu mai sunt de folos, pur și simplu din cauza faptului că individul nu a considerat ca fiind important să se uite bine la el însuși sau să-și pună sub semnul întrebării propriul sistem de credință. Acest lucru se întâmplă atunci când un ”apel la trezire” se poate manifesta.

IUBIREA ESTE energia Unității, o realizare a naturii Divine înnăscute a tuturor formelor de viață. Chiar și atunci când evenimentele vă cer să vorbiți cu fermitate sau să disciplinați pe cineva, este necesar ca doar în tăcere și în secret să păstrați o recunoaștere a divinității lor și a fi iubitori cu ei. Când deveniți conștienți de atrocitățile din lume sau chiar din propriile voastre familii, nu este de așteptat să simțiți căldură sau iubire în legătură cu ele. Este perfect acceptabil să semnați o petiție sau să vorbiți despre acest lucru așa cum sunteți ghidați, dar faceți-o întotdeauna din poziția din care știți că totul este una în Unul, indiferent de aparențele exterioare. A trăi în IUBIRE n-a însemnat niciodată să fiți preșul din fața ușii altora, ci înseamnă să vă recunoașteți pe voi înșivă și pe ceilalți drept cine voi și ei sunteți cu adevărat atunci când faceți sau spuneți ceea ce este necesar. Aceasta este practica de a nu da nici o putere aparențelor exterioare iluzorii.

Divinitatea indivizilor care produc necazuri și durere altora poate fi foarte greu de recunoscut și s-ar putea ca ei nici să nu și-o recunoască în această viață, dar treaba voastră este să știți că ea este acolo. Aceasta este iubire, acesta este modul în care voi iubiți și acesta este modul în care voi adăugați lumină conștiinței lumii și ajutați la disiparea densității conștiinței separării. Până când umanitatea va învăța să iubească în modul cel mai adevărat, iubirea va rămâne blocată în concepte și credințe învechite.

Intrați în voi și întrebați-vă: ”Ce este iubirea? Ce cred eu despre iubire? Ce trebuie să eliberez în scopul de a intra în adevăratul înțeles al iubirii?” Fiți foarte, foarte sinceri atunci când vă examinați propriile voastre credințe legate de iubire și fiți conștienți de faptul că renunțarea la limitativele și îndelung menținutele credințe va afecta probabil interacțiunile voastre cu cei din jurul vostru care îl cunosc doar pe ”vechiul” voi.  

În dimensiunea a treia, iubirea față de ceilalți curge în mod frecvent din convingerea că există cineva care este mai puțin decât și care trebuie ”reparat”. Această atitudine față de sprijinirea altora reflectă dualitatea – credința că cel care dă este binecuvântat și cel care primește nu este, iar acest lucru nu face altceva decât să hrănească ego-ul celui care dă, care se consideră pe sine însuși a fi mult mai spiritual sau ”sfânt” din cauza ”sacrificiului” său.

Viața este plină de oportunități de a-i ajuta pe ceilalți fizic, emoțional sau mental și aceasta este activitatea corectă. Cu toate acestea pentru cel spiritual conștient, acțiunea iubitoare trebuie să curgă dintr-un sentiment mai înalt, unul din care primitorul este considerat a fi la fel de spiritual ca și cel care dă – egal dar experimentând lecții diferite și care probabil că trăiește dintr-o stare diferită de conștiință în acel moment. Să nu vă fie niciodată frică să acordați asistență în cazul în care aceasta SE DOREȘTE, dar să fiți mereu atenți la sugestiile ego-ului care vă fac să credeți că știți ce este mai bine pentru altcineva. Fiți întotdeauna ghidați de intuiția voastră, mergeți în interior și întrebați dacă nu sunteți siguri. Sunt unii care pur și simplu trebuie să cadă lați înainte de a putea experimenta căi mai înalte sau mai bune de a învăța, și cu toate că este dificil, este plin de iubire faptul de a-i lăsa să o facă.

VĂ IUBIM în înțelesul cel mai înalt, noi suntem Grupul Arcturian 8/3/14


link catre articolul original


Traducere Monica Poka
http://dincolo-de-mine-sunt-eu.blogspot.ro/2014/08/mesaj-de-la-grupul-arcturian-3-august.html

Expansionarea Conștiinței Voastre

                                
Mesaj primit de la Arcturieni în 28 Iulie 2014


Primit prin Paul Marwood
Transcris de Paul Marwood

Salutări dragă Paul, noi suntem Arcturienii,

Vom continua discuția noastră cu privire la expansionarea conștiinței voastre, pentru aceia dintre voi care ați citit sau ascultat prima noastră canalizare, care a fost postată în urmă cu câteva săptămâni. Vă sugerăm să vă faceți puțin timp în zilele voastre aglomerate și pur și simplu să stați și să fiți în natură. Există o energie pașnică calmantă care vă înconjoară în timp ce stați în natură. Aceasta este bună pentru Suflet, vindecă corpul uman și vă permite să vă faceți timp liber în zilele ocupate doar pentru a vă relaxa și A FI.

În canalizarea anterioară vă încurajam să începeți să vă conectați mai mult la ceea ce este în jur și în acest mesaj vă vom împărtăși un pic mai mult despre acest lucru, pentru că o parte din scopul vostru de a vă expansiona conștiința este să vă permiteți să sesizați, simțiți, conectați cu și să vă dați singuri seama că în jurul vostru este cu mult mai mult decât corpul vostru fizic, un scaun, o masă și orice altceva ar fi în imediata voastră apropiere.

Vrem să vă încurajăm să vă mutați în acest tărâm al simțirii și pe măsură ce veți începe să explorați acest tărâm, veți începe ca brusc să sesizați și să simțiți lucrurile într-un fel în care nu le-ați mai sesizat sau simțit niciodată înainte și vă veți întreba ”Ce este asta, ce simt, care sunt senzațiile mele? Nu sunt chiar sigur/ă dar este un pic diferit față de ceea ce eram obișnuit/ă să fie.”

Vă încurajăm să vă conectați la acele simțăminte și să explorați ce simțiți. Vă încurajăm să vă faceți timp liber și să petreceți acel timp în natură, cel mai bine este într-un spațiu liniștit din natură, undeva unde să vă puteți simți confortabil singuri și doar să observați și să simțiți. Dacă în jurul vostru se petrec multe lucruri acestea vă pot distrage de la conectarea cu senzațiile mai subtile.

În această situație vă încurajăm să vă găsiți un loc liniștit și în acel loc liniștit permiteți-i concentrării voastre să coboare în jos către locul în care se află inima voastră fizică, acolo unde se află chakra inimii voastre și permiteți-i intuiției din voi să vă ghideze într-un spațiu sacru aflat în inima voastră. Un spațiu în care nu există judecată, nu există ego, există doar această pace frumoasă și iubitoare, și este în ordine dacă nu găsiți acest spațiu de prima, a doua, a treia, a patra sau a cincea oară, doar aveți încredere, coborâți-vă atenția către inima voastră și doar acordați-vă la aceasta și permiteți-vă să vă lăsați ghidați în acel spațiu iubitor, liniștit și pașnic.

Pe măsură ce vă mutați în acel spațiu simțiți liniștita centrare interioară, începeți să simțiți și să vă acordați acestui minunat simțământ de iubire. Este un simțământ de iubire de cea mai pură calitate, este o iubire care nu este pătată, care nu poate fi pierdută sau distrasă cu ușurință, este ceva care este atât de pur încât se ridică mai presus de orice altceva. Vă rugăm să înțelegeți că noi pur și simplu îl descriem folosindu-ne de formele limitate ale cuvintelor pentru a vă permite să înțelegeți cum se simte această iubire, pentru că ea este cu mult mai mult decât modul în care am descris-o.

Acordați-vă acestui simțământ minunat și odată ce ați intrat în acest spațiu doar odihniți-vă, doar FIȚI în acest spațiu, explorați și simțiți acest simțământ de iubire, acest simțământ de liniște, dacă mintea voastră își face apariția în această imagine și vă amintește de ceva ce trebuie să faceți pe parcursul zilei, doar eliberați ușor acele gânduri și aduceți-vă atenția înapoi la acest spațiu sacru frumos și iubitor din inima voastră.

Se pot întâmpla tot felul de lucruri în jurul vostru, dar ele pur și simplu se petrec în jurul vostru și voi rămâneți neafectați de ele în acest spațiu frumos și liniștit. Ați putea chiar fi conștienți de ele dar veți rămâne în continuare în acest spațiu frumos și liniștit.

NICIODATĂ să nu fiți supărați sau să vă judecați pe voi înșivă, dacă faceți parte dintre acei oameni care consideră că este dificil să mediteze pentru că mintea lor este foarte ocupată, din nou nu vă judecați sau să fiți supărați pe voi înșivă, pur și simplu conectați-vă la și bucurați-vă de acele momente pe care le aveți și partajați-le cu acest spațiu minunat: Spațiul Sufletului vostru, Sinele vostru Mai Înalt, Esența voastră, chiar dacă această conectare este de scurtă durată. Cu cât faceți acest lucru mai des, veți descoperi că acele scurte momente devin din ce în ce mai lungi, și înainte să vă dați seama veți descoperi că sunteți capabili să petreceți un timp substanțial în acest spațiu sacru frumos din inima voastră.

Distrați-vă jucându-vă cu aceasta și bucurați-vă, pentru că asta este ceea ce înseamnă viața, distracție și bucurie.

Vă iubim pe toți, noi suntem Arcturienii.

© 2014 Copyright Paul Marwood

Acest mesaj canalizat poate fi reprodus în întregimea sa cu condiția să fie păstrat în forma sa originală și să nu fie modificat sau schimbat în nici un fel, fiind menționat autorul și un link către www.AkashaHealingStudio.com afișat în mod clar așa cum este arătat mai jos:

Canal: Paul Marwood           www.AkashaHealingStudio.com 


link catre articolul original

Traducere Monica Poka
http://dincolo-de-mine-sunt-eu.blogspot.ro/2014/08/expansionarea-constiintei-voastre.html

AA Gabriel - Mesaj pentru Umanitate 6 August 2014

                                         
Autor Karen Dover

Preaiubiților, eu sunt energia la care voi cei aflați în în această formă umană a voastră v-ați referit ca AA Gabriel și am venit să vă ghidez și să vă susțin pe TOȚI pe măsură ce sfârșitul zilelor continuă să se desfășoare.  Pentru mulți dintre voi aceasta este o perioadă de mare iluminare pe măsură ce ruinele constructului creat al  vechiului pământ 3D se prăbușesc pentru a dezvălui miracolul care este viața pe Planeta Pământ. Pentru alții această perioadă va fi o perioadă de mare haos în timp ce frecvența realităților Noului Pământ lucrează la provocarea a ceea ce ați fost ÎNVĂȚAȚI să credeți despre viața pe această planetă. Nimic nu este așa cum pare și schimbarea și expansiunea au loc în fiecare moment.

Este de menționat că voi ați ales această încarnare în scopul de a IEȘI din constrângerile și izolarea constructului creat al pământului 3D. Mulți dintre voi ați fost învățați din nou și din nou că există reguli și reglementări care trebuie respectate în scopul de a rămâne ”valoroși” ar eu sunt aici pentru a vă sublinia că VALOAREA este un construct care a fost creat în scopul de a vă suprima și a conține la nivelul minții conștiente treze. De ce ați încerca să definiți ceea ce DOAR ESTE? De ce să fiți învățați să dați o ”valoare” celor din jurul vostru și vouă înșivă când TOTUL DOAR ESTE?

Mișcarea în frecvența realităților Noului Pământ este personală și unică și în acest moment SUFLETUL vostru este cel care vă ghidează în aceste realități. Nu este ADEVĂRAT să presupuneți că rasa umană se aventurează într-o realitate combinată și împărtășită pentru că acest fapt neagă completul aspect multi și inter dimensional al naturii voastre ADEVĂRATE. Voi creați RAIUL PE PĂMÂNT, voi nu DEFINIȚI raiul pe pământ și între cele două scenarii există o imensă diferență de frecvență.

Voi introduce următoarele coduri în scopul de a vă ajuta să vă clarificați semnătura energetică în acest moment pe Planeta Pământ:

MAGENTA

FLUORIT

GALBEN CANAR

TURCOAZ

LAVANDĂ

22 33 222 99 11

0000000000000

Pun ANKH- ul vieții veșnice în chakra frunții și pun ANKH-ul vieții veșnice în chakra gâtului și vă cer ca acum să iluminați și să înțelegeți energia care VOI SUNTEȚI cu ADEVĂRAT.

Aceasta este o perioadă de tranziție și transformare majoră de la aspectul ”liniar” la aspectul multi și inter dimensional al SINELUI în timp ce acesta curge prin, în jurul și în vehiculul uman pe care voi l-ați transformat în scopul de a vă găzdui ENERGIA ÎN ADEVĂR.

În acest moment vi se cere să aveți ÎNCREDERE și să aveți CREDINȚĂ în Sufletul vostru pentru a înțelege că INIMA CUNOAȘTE ADEVĂRUL și că mintea umană logică nu mai este cea care controlează această experiență de viață umană pe această planetă.

TOTUL DOAR ESTE și VOI SUNTEȚI în ADEVĂR. Străluciți cu putere preaiubiților pentru că acum pe Planeta Pământ LUMINA iluminează dincolo de ce a iluminat mai înainte.

Eu sunt energiile la care voi vă referiți ca AA Gabriel și mă plimb printre voi în ADEVĂR.


Traducere Monica Poka
http://dincolo-de-mine-sunt-eu.blogspot.ro/2014/08/aa-gabriel-mesaj-pentru-umanitate-6.html?spref=fb