17 ian. 2015

Arborele Vietii

Arborele Vietii

Mesaj planetar Hathor, transmis prin Tom Kenyon
Din perspectiva noastra, voi sunteti Arborele Vietii si Misterul cel Viu. Si aceasta deoarece corpul vostru energetic subtil poseda mii de canale energetice minuscule, ce primesc lumina spirituala, din alte dimensiuni ale cosmosului vostru.
Ele sunt ca ramurile unui copac si de aceea ne referim la voi si la aceasta meditatie ca fiind Arborele Vietii.
Yoghinii vostri au identificat aceste canale subtile de energie, numindu-le nadis. Iar in aceasta meditatie va veti activa intregul sistem de nadis-uri, in scopul de a le umple de lumina spirituala, pentru a va usura calea de a patrunde in stari vibratorii superioare de existenta.
Din cauza accelerarii timpului si a extinderii actualului vostru Nod de Haos, multi dintre voi cunosc o crestere a problemelor fizice, emotionale, interpersonale si interdimensionale. Prin infuzarea ramurilor Arborelui – care e corpul vostru – cu lumina spirituala superioara, veti beneficia foarte mult de pe urma frecventelor vibrationale ridicate. Iar tranzitia voastra la stari superioare de constiinta va fi mai usoara.
Chiar daca aceasta meditatie va avea loc intr-o anumita perioada de timp, o puteti efectua oricand doriti si, procedand astfel, veti obtine mari beneficii.
Meditatia mondiala
Aceasta meditatie, Arborele Vietii, va incepe pe 31 mai, la ora 17:30, ora New York-ului [in Romania, 1 iunie, ora 00:30. N.tr.]. Energetica va fi introdusa pe o durata de treizeci de minute si se va incheia la ora 18:00, ora New York-ului [in Romania, 1 iunie, ora 01:00. N.tr.], dar valul energetic al acestei meditatii va persista timp de douazeci si patru de ore si jumatate, incheindu-se pe 1 iunie, ora 18:00, ora New York-ului [in Romania, 2 iunie, ora 01:00].
In acest interval de timp, puteti face meditatia oricand, beneficiind de mult ajutor si putere.
Meditatia se va desfasura in New York, in timpul unui eveniment numit Arborii Vietii. Acest grup va fi creat o energetica puternica, ce va sustine lansarea acestui val, pe cuprinsul planetei.
Din perspectiva noastra, aceasta Meditatie mondiala e unica, prin faptul ca, exact inainte de inceputul valului energetic, va fi activata o emanatie puternica din taramurile budice ale luminii. Aceasta transmisie va proveni din Vajrahara – Buddha primordial al sunetului.
Aceste coduri acustice de noua creatie sunt, in ele insele, o transmisie puternica si, pe acest val energetic, noi vom extinde fortele care va sunt favorabile, ca sa spunem asa.
Meditatia mondiala are doua faze – o meditatie acustica (descrisa mai jos), urmata de o perioada de liniște.
Faza intai a Meditatiei mondiale
In prima faza a meditatiei, veti asculta Palatul launtric de cristal/The Crystal Palace Within, care este o inregistrare acustica unica, pe care am mai folosit-o, intr-o Meditatie mondiala anterioara. In aceasta versiune, veti lucra insa cu meditatia acustica intr-un mod foarte diferit.
La sfarsitul mesajului, veti gasi un link catre fisierul audio.
Meditatia acustica in sine are trei etape distincte.
Etapa 1
Prima etapa dureaza aproape cinci minute si, in acest interval de timp, va imaginati corpul ca pe o retea de filamente stralucitoare de lumina. In timp ce va concentrati pe aceste nadis-uri – canale de lumina – intrati in starea coerenta de apreciere, care va va adanci experienta, facand-o sa fie mai puternica.
In timpul acestei etape, imaginati-va ca nadis-urile va sunt deschise catre natura interdimensionala a cosmosului, atragand in ele energii foarte binefacatoare si care amelioreaza calitatea vietii.
Etapa a 2-a
A doua etapa a meditatiei dureaza si ea aproape cinci minute si veti remarca faptul ca, la trecerea in aceasta etapa, muzica se modifica radical. In aceasta etapa a meditatiei, va focalizati atentia pe glanda pineala, din centrul capului. Pe parcursul acestei etape, va imaginati ca vi se deschide o floare de lotus, in crestetul capului. In timpul acestei etape a meditatiei, lasati energiile cosmice sa coboare prin chakra coroanei, in glanda pineala.
Etapa a 3-a
Ultima etapa dureaza si ea cinci minute si, din punct de vedere muzical, este o reluare a primelor cinci minute. In aceasta etapa finala, va imaginati din nou corpul ca pe o retea de nadis-uri (canale subtile de lumina), ce atrag in ele energii binefacatoare si care amelioreaza calitatea vietii, din interdimensionalitatea cosmosului vostru.
Aceasta etapa are un ultim aspect foarte important. Simtiti ca sunteti conectati cu Pamantul, astfel ca energiile ce patrund prin nadis-urile voastre sa se extinda in Pamant, prin talpi sau printr-un canal energetic, numit tubul pranic, ce se extinde din crestetul capului in jos, prin axa centrala a corpului, prin perineu (aflat la jumatatea distantei dintre anus si organele genitale) si in Pamant. Faceti acest lucru in scopul de a impamanta energiile celeste imense, pe care, foarte probabil, le veti fi accesat.
Daca sariti peste aceasta etapa a meditatiei, e posibil sa plutiti intr-o stare de beatitudine catva timp, dar nu veti aduce foloase, voua si celorlalti – si nu acesta e scopul acestei meditatii.
Meditatia aceasta are scopul de a va mari, intr-un mod delicat, viteza de vibratie a nadis-urilor – filamentele de lumina cuprinse in Arborele Vietii voastre – si de a va usura tranzitia in stari de constiinta de vibratie mai inalta.
Faza a doua a Meditatiei
A doua faza a realizata in liniste.
Doar fiti cu voi insiva si observati fluctuatiile subtile de energie din corpul/mintea si spiritul vostru. Daca va aflati intr-un mediu unde aveti aceasta posibilitate, va sugeram sa va intindeti si sa va odihniti total. Oricare ar fi situatia voastra, alocati insa cincisprezece minute, doar pentru a fi cu voi insiva, in liniste, dupa faza activa a meditatiei.
Sumar
Va oferim aceasta meditatie intr-un moment decisiv din tranzitia voastra la stari de constiinta de vibratie mai inalta. Ca sa ne exprimam metaforic, sincronizarea acestei Meditatii mondiale seamana foarte mult cu o fisura facuta in Oul Cosmic.
Aceasta meditatie este o cheie energetica, ce poate sa va faca accesibile comorile taramurilor luminii si sa va permita sa pasiti prin poarta ingusta, aflata acum in fata voastra.
Hathorii
26 martie 2014

Gandurile si observatiile lui Tom

Meditatia
Indrumarile Hathorilor sunt foarte clare si nu consider ca e necesar sa mai adaug ceva, in afara de faptul de a clarifica cateva aspecte.
Primul are de-a face cu meditatia acustica in sine. Asa cum au remarcat Hathorii in mesajul lor, ei au mai folosit aceasta piesa acustica, inainte. Dar etapele acestei meditatii acustice sunt foarte diferite de cele anterioare, asa ca asigurati-va ca urmati instructiunile din acest mesaj si nu instructiunile dintr-un mesaj planetar Hathor anterior, numit chiar The Crystal Palace Within/Palatul launtric de cristal.
Aceasta Meditatie mondiala va incepe in Manhattan (New York, New York), la ora locala 17:30, sambata, 31 mai. Puteti consulta site-ul World Time Clock, pentru a afla exact cand va avea loc, dupa fusul vostru orar, intrand pe linkul:
(http://www.timeanddate.com/worldclock/converter.html)
Prima transmisie energetica a Meditatiei va dura treizeci de minute, de la 17:30 la 18:00 [in Romania, de la 00:30 la 01 :00]. Durata acestei energetici va continua insa, timp de douazeci si patru de ore si jumatate, ceea ce inseamna ca veti putea face meditatia oricand si de cate ori doriti, in acest interval de timp.
Meditatia acustica pentru prima faza a Meditatiei mondiale se numeste The Crystal Palace Within/Palatul launtric de cristal, iar linkul direct spre acest fisier audio apare la finalul comentariilor mele.
Faza a doua a Meditatiei mondiale este, in esenta, o perioada de liniste, ce va dura cincisprezece minute. Aceasta faza este extrem de importanta, deoarece va va permite sa integrati energeticele dinamice ale primei faze (adica, meditatia acustica). Recomandarea mea ferma e sa nu sariti peste acest interval de introspectie linistita.
Hathorii au mentionat ca evenimentul din Manhattan va constitui punctul de jonctiune al Meditatiei mondiale. Iar acum imi voi indrepta atentia asupra caracterului acestui eveniment de o zi din New York, intrucat simt ca e foarte important.
Calatorie in taramurile mitice ale Arborilor
Ironia nu m-a evitat.
Motivul meu initial de a crea atelierul Arborii Vietii a venit dintr-o convingere personala ca materia si spiritul nu trebuie sa fie in conflict între ele. Si, in ciuda invataturilor din numeroase religii si traditii spirituale, aceasta intalnire a contrariilor polare aparente (spiritul si materia) ar putea fi perceputa ca o unitate a constiintei, coregrafiata intr-un mod delicat.
Dar, pe masura ce se apropia evenimentul, ma simteam nelinistit. Nu puteam nega realitatea ca Pamantul nostru pierde numeroare specii de plante si animale, saptamanal, daca nu chiar zilnic. Ecosistemul nostru este atacat si, la nivel colectiv, parem sa nu avem cunostinta de acest mesager al decesului nostru.
Cum puteam sa predau, cu integritate, un atelier despre Arborii Vietii, cand insasi temeliile biologice ale vietii in sine erau degradate? Cum naiba puteam sa-i conduc pe oameni in taramurile mitice, cand realitatea biologica a arborilor si a tuturor lucrurilor vii de pe aceasta planeta era supusa atacurilor?
Fara sa-mi dau seama, mi-am blocat energia legata de acest eveniment si am lasat totul deoparte, ca sa ma concentrez pe alte chestiuni. Dar, pe masura ce se apropia data evenimentului, nu am mai putut nega faptul ca ma blocasem, in privinta viziunii.
Chiar m-am gandit sa anulez de tot acest eveniment si sa restitui banii tuturor.
In final, deznadajduit, am cerut calauzire spirituala de la „M”, cum ii spun eu. E posibil sa o cunoasteti ca fiind Maria Magdalena. Cu Judi alaturi de mine, am intrebat-o pe M ce naiba pot sa fac, ca sa ma descotorosesc de aceasta paralizie psiho-spirituala.
In obisnuitul ei stil elocvent – pe care nu-l pot reda aici – M a spus ca devenisem paralizat spiritual din cauza amaraciunii si tristetii – si anume, amaraciunea si tristetea pe care le simteam cand observam pierderea atator forme pretioase de viata de pe aceasta planeta si atat de multa nepasare strigatoare la cer, fata de Pamant, chiar din partea culturii din care fac parte.
Ea m-a sfatuit sa-mi petrec noaptea in Dreamtime [o dimensiune imateriala care, in conceptia aborigenilor australieni, se spune ca coexista cu universul material, fizic. N.tr.], vizitand Arborii Vietii din fiecare dintre cele trei taramuri mitice, cu care intentionasem sa lucrez. Sa ii las sa-mi arate calea de iesire din stagnare, a fost sfatul ei.
Nu voi intra in detalii despre acea noapte, pentru ca ar lua mult prea mult timp sa o descriu. Dar aproape se crapa de ziua, cand, in sfarsit, am iesit din starea mea de paralizie emotionala si spirituala.
Acum imi este clar ca acest eveniment apropiat din New York va fi cel mai puternic atelier de lucru din viata mea.
Nu fac cu ușurinta astfel de declaratii. Si imi dau seama ca, intr-o perioada atat de scurta de timp, ar putea fi solicitant pentru voi sa ajungeti, fizic, in New York. Dar, daca va puteti descurca, eu unul as muta muntii din loc ca sa fiu acolo.
Mai jos este o descriere scurta despre ce se va intampla si de ce simt astfel lucrurile.
Atelierul de lucru din New York va consta din trei cufundari adanci in lumea sunetului.
Prima cufundare in lumea sunetului: Arborele Vietii
Aceasta va fi o explorare șamanica in lumea noastra subterana (mintea subconstienta), in scopul de a transforma tiparele emotionale ale tristetii, disperarii, deznadejdii si regretului. In aceasta lucrare, vom fi ajutati prin intermediul cantecelor spiritului din Tah’zukan – un spirit cantaret din Lumile Celeste de Sus. Am intalnit acum multi ani aceasta forta șamanica deosebita si de atunci lucrez cu acest spirit. Prin cantec, Tah’zukan genereaza lumi energetice, care il ajuta pe ascultator sa transforme piedicile si negativitatile interioare. El este expert, in special, in a aduce binecuvantari din lumile spiritului. Aceste binecuvantari energetice trec prin psihic, la niveluri profunde, care continua sa ma uimeasca si sa ma surprinda, dupa toti acesti ani.
Dupa ce lucreaza in lumea subterana, Tah’zukan va lucra cu noi in Lumile Celeste, aducand, din nou, binecuvantari energetice din aceste planuri superioare ale luminii.
A doua cufundare in lumea sunetului: Pomul Cunoasterii
Aceasta va fi o activare lina, dar foarte puternica, a lui kundalini. Cuvintele cheie de aici sunt lin si puternic. In aceasta a doua activare acustica, Kundalini Shakti va urca pe traseul central al sirei spinarii, pentru a intra in chakra coroanei (Sahasrara), prin care vom patrunde in portalul de Samadhi sau transa yoghina. In acest plan al luminii spirituale, vom atrage din „ramurile mai de sus” ale Pomului Cunoasterii, care este natura noastra holografica. Prin asta, vreau sa spun ca trupul nostru fizic si cel subtil sunt detinatoarele vii ale informatiilor holografice despre cosmos.
A treia cufundare in lumea sunetului: Arborele bodhi
In aceasta faza finala, vom patrunde in taramul mitic al Arborelui bodhi – arborele sub care Gautama Buddha a atins Iluminarea. Faptul de intra in contact cu Arborele bodhi, prin diferite meditatii acustice, va activa potentialul extraordinar pentru stari de spirit luminate. In timp ce vom sta sub arborele bodhi, intr-o stare meditativa, voi invoca si voi deschide un portal catre Vajradhara, Buddha primordial al sunetului. Aceasta energie unica transformatoare emana coduri acustice de creatie, ce pregatesc calea pentru noi cicluri de creatie – atat personala, cat si in plan colectiv. Aceste coduri acustice de noua creatie, din Vajradhara, vor fi emise nu doar catre cei prezenti fizic in sala, ci intregii lumi si tuturor creaturilor vii, din toate planurile existentei.
Aceste trei cufundari profunde in sublimul (taramuri pline de lumina) fiintei noastre, vor pune in libertate valuri adanci de energii ale noii creatii. Refacuti si fortificati de aceasta transmisie de putere spirituala, putem inainta din nou in viata noastra, in relatiile noastre si in lumea noastra, avand o viziune si un potential reinnoite.
In ultimele treizeci de minute ale acestui eveniment, la nivel colectiv, vom intra in Meditatia mondiala Hathor, asa cum a fost descris mai devreme. Vom servi drept punct de legatura (adica, Punctul Central) pentru lansarea acestei energetice benefice, in lume.
In ceea ce ma priveste, consider ca este extrem de semnificativ faptul ca Hathorii au ales sa inceapa Meditatia mondiala, imediat dupa ce emanatiile lui Vajradhara (Buddha primordial al sunetului) au fost lansate catre toate fiintele vii.
A fi prezent fizic in sala, in timpul transmiterii acestor coduri acustice de noua creatie va fi un eveniment hotarator, care iti schimba viata.
Pentru informatii suplimentare despre evenimentul Arborii Vietii, din New York, click aici sau intrati pe Calendar, la www.tomkenyon.com
Indiferent ca puteti sau nu sa va reuniti cu noi, in New York, doresc sa-mi exprim aprecierea profunda pentru participarea voastra la aceasta Meditatie mondiala Hathor apropiata.
Sunt foarte de acord cu Hathorii, atunci cand ei afirma ca poarta cea ingusta vine peste noi. In ceea ce ma priveste, poarta ingusta se refera la impecabilitatea vibrationala care ni se cere,  pentru a ramane centrati in planurile superioare ale fiintei noastre.
Sau, altfel spus, cum ramanem in rai (insemnand natura plina de bucurie a constiintei noastre), atunci cand lumea din jur pare sa cada in forme si mai intense de haos?
Doresc sa va las cu un vers din poetul persan, Rumi, deoarece consider ca el exprima un adevar important, in aceasta perioada de transformare personala si colectiva extraordinara (insemnand schimbarea rapida si radicala a unei forme, in alta).
„Durerea va pregateste pentru bucurie. Ea matura cu putere totul, afara din casa voastra, pentru ca o noua bucurie sa aiba loc sa intre. Ea scutura frunzele galbene de pe ramura inimii voastre, pentru ca, in locul lor, sa poata creste frunze noi, verzi. Ea scoate radacinile putrede, pentru ca noi radacini, ascunse dedesubt, sa aiba loc sa se dezvolte. Oricare ar fi durerea ce vibreaza din inima voastra, lucruri mult mai bune ii vor lua locul.”
Rumi
Click aici pentru a asculta si/sau descarca The Crystal Palace Within/Palatul launtric de cristal

©2014 Tom Kenyon   Toate drepturile rezervate    www.tomkenyon.com
Aveti permisiunea sa copiati acest mesaj si sa-l distribuiti in orice mijloc mass-media doriti, atat timp cat nu cereti bani pe el, nu il modificati in niciun fel, recunoasteti meritul autorului si includeti aceasta nota integrala de copyright. Pentru fisierul audio The Crystal Palace Within/Cristalul launtric de cristal nu aveti insa permisiunea sa-l postati pe alte site-uri sau sa-l copiati in vreun mijloc mass-media.


© 2015 Tom Kenyon All Rights Reserved www.tomkenyon.com

You may not use my music with any video, graphics, meditation or copy placed over it. You may not post my music on You Tube or any such media. The message itself may be copied and shared, but not my music. I hold copyright on all my music, and it may not be used, distributed, or copied in any way in any medium.

Niciun comentariu: