Cristalele sunt, practic, nişte computere la purtător, fiind capabile să fixeze la comandă energii, să le stocheze şi să le elibereze, atunci când se cere aceasta. Tocmai datorită asemănării cu calculatoarele, şi ele au nevoie de o intrare logică, limpede, pentru a putea prezenta o ieşire eligibilă. Spre deosebire de calculatoarele cu care suntem obişnuiţi, în cazul Cristalelor nu este nevoie de limbaje speciale, programarea lor făcându-se cu imagini mentale obişnuite, cu Forme-Gând.
Primul pas: Ştergerea Formelor -Gând anterioare
Înainte de a introduce într-un Cuarţ o nouă Formă-Gând, trebuie să se şteargă din el programarea anterioară. Pentru aceasta, se pune Cuarţul pe masă, printr-o uşoară frecare a palmelor se activează cele două centre secundare din ele, după care centrul de emisie (la dreptaci este cel din palma dreaptă) se orientează spre Cristal, cu palma în jos, iar cel de recepţie (din palma stângă) - în sus. Se cere atâta lumină câtă e nevoie pentru a se purifica Cuarţul respectiv. Alâta vreme cât centrul de emisie „lucrează" în palma respectivă, se simte o uşoara răcoare. întotdeauna, ştergerea se face cu Lumină, şi nu cu alte vibraţii cromatice! Cu atât mai mult cu cât Lumina este capabilă să îndepărteze şi programele negative ori vibraţiile altora care accidental au atins Cuarţul.
Pasul al doilea: Conceperea programului
Pentru început, este recomandabil să se limiteze numărul programelor introduse în Cristale la câte unul. Dacă s-ar folosi mai multe programe introduse în acelaşi Cristal, există pericolul ca, cel puţin în cazul începătorilor, să provoace confuzii, să ducă ia răspunsuri contradictorii. Este bine să fie amânate programele mai complicate, cele multiple, pentru etape ulterioare, când am ajuns deja cât de cât versaţi în folosirea Cuarţului.
Este foarte important ca pe timpul programării unui Cristal să se elimine din cap orice gând negativ, deoarece acesta se va implementa în Cuarţ, de unde va fi radia într-o stare amplificată. Orice imagine proiectată într-un Cuarţ se amplifică pe structura sa spiralata şi se manifestă în această stare.
Cristalele nu înţeleg decât limitat limbajul cuvintelor; tocmai de aceea fiecare program trebuie conceput cu grijă, sub forma unor lanţuri de imagini, în fazele mai avansate, se poate face programarea prin intermediul Formelor-Gând, cu ajutorul sunetelor, al culorilor.. etc. Practic, Formele-Gând reprezintă etapa cea mai avansată de programare ce ni s-a permis până la ora actuală. Cu ajutorul lor, se pot introduce în Cristale orice programe pozitive, în cele ce urmează, prezentăm câteva propuneri, idei de programare, necesare în primul rând începătorilor. O dată cu creşterea experienţei, fiecare îşi va stabili metoda proprie de programare, o va dezvolta, o va perfecţiona, pentru a ajunge la etapa programării cu Forme-Gând.
În general, programarea Cuarţului se face proiectând în el gândul respectiv în timpul unei şedinţe de meditaţie în Alfa. Astfel, dacă la un interviu, un examen etc, este de aşteptat să avem o stare de anxietate, se poate programa un Cuarţ ţinându-l cu vârful orientat spre cel de-al treilea ochişi vizualizându-ne într-o stare calmă, sigură, având control asupra situaţiei respective. Această imagine se proiectează în Cristal, noi fiind Alfa, reafirmând realitatea pozitivă ce o creăm. Un astfel de Cristal poate fi apoi purtat în momentul respectiv pentru care a fost pregătiţi. El a reţinut Formele-Gândce i-au fost trimise şi le va emana pe măsură ce vom avea nevoie de ele, acţionând ca un prieten, ca un confident.
Într-un mod asemănător, se pot programa Cuarţuri cu sentimentul Iubirii, orientat spre o alta persoană ori spre întreaga umanitate.
Există o formă avansată de meditaţie, ce poate fi efectuată cu un Cuarţ limpede, cu mintea liniştită, pentru a obţine rezultatul complet. În respectiva meditaţie, se cunoaşte trăirea asemănătoare Cristalului. Pentru aceasta, ne aşezăm cât mai comod, cu spinarea dreaptă, purtând în mâna stângă Cristalul favorit timp de câteva minute. Se închid ochii şi se caută să se ajungă într-o stare de recepţie totală fală de impulsurile ce le va trimite Cristalul. Se aşază Cristalul în dreptul ombilicului, a inimii şi a frunţii, pentru a-i simţi vibraţiile, după care se concentrează privirea în el. Se priveşte în Cristal timp de câteva minute, după care se închid ochii şi se aduce în minte imaginea. Pe măsură ce conştiinţa ni se mută în Cristal, se studiază structura sa moleculară. Se observă că toate moleculele sale sunt alăturate în combinaţii geometrice specifice. Cristalul este o forma purificată a materiei. Toate moleculele sale vibrează la aceeaşi frecvenţă. Mărind câmpul de observaţie, se pot studia astfel atomii din moleculă, electronii din atom ş.a.m.d. Se remarcă faptul că fiecare componentă a materiei vibrează la unison cu restul, într-o armonie ce depăşeşte voinţa individuală. Continuând periplul, se conştientizează propriile frecvenţe acordate celor cosmice, celor existente în Cristal. Avansând astfel, se poate cunoaşte armonia, pacea cu sinele, cu întreaga Creaţie. Este ca o suspendare a Spaţiului şi a Timpului, ca o transcendere din dimensiunile spaţio-temporale cunoscute. Este o amestecare cu Rezonanţa cosmică şi continuarea pulsării într-o stare legată unic cu Universul. Din acest nucleu personal răsună Adevărul , Adevărul întregii Creaţii, Adevăr ce poate fi cunoscut pe măsură ce învăţăm cum să ne acordăm propria conştiinţă cu propriul nostru nucleu, cu centrul nostru, cu Liniştea. Odată atinsă această realitate, ea devine propriul sanctuar - accesibil, începând din acest moment, oricând. În acest stadiu de meditaţie, este necesar să se respire profund, pentru a se menţine legătura cu corpul fizic şi a se canaliza starea de pace şi acordare cu Unicul spre realitatea materială. Pentru a completa această meditaţie, în final se vizualizează Cristalul înconjurat de Lumină, străbătut de lumina Soarelui şi radiindu-le la rândul său. Acum putem să ne privim ca pe un Cristal, fiind sincronizaţi cu armonia Cosmică, deve-nind un instrument al Luminii, al Universului, al Lui. Trebuie să ne simţim complet limpezi şi luminoşi, întăriţi în propria noastră Sursa de Lumină. Cel mai bine este ca meditaţia să se facă având la dispoziţie un Cuarţ fumuriu, ori o Turmalină neagră. Aceste Pietre vor face pământarea trăirii stării de conştiinţă extinsă în corpul fizic. Se recomandă, de asemenea, ca aceste Pietre întunecate să fie purtate câteva ore după terminarea meditaţiei, pentru a se asigura integrarea energiilor. Acelaşi rezultat se poate obţine dacă după meditaţie se poartă un colier din hematit(e).
Cristale pentru terapia. Cristalele pot fi programate şi pentru ameliorarea problemelor fizice sau psihice. în acest scop, în Cristal se implantează imaginea persoanei respective în stare de sănătate perfectă. În cazul în care există o anumită suferinţă, se programează Cristalul cu imaginea bolii respective rezolvată, vindecată.
Cristale ce urmează a fi date în dar. În cazul în care se doreşte a se dărui cuiva un Cristal, acesta se programează cu imaginea persoanei respective perfect sănătoasă, mulţumită de viaţa sa, fericită. Cristalul se poartă o perioadă de către persoana ce îl dăruieşte, pentru a-i impregna cu vibraţiile sale proprii, cu dorinţele sale de bine către cealaltă persoană.
Cristalele ce urmează a fi date în dar se pot programa şi pentru îndepărtarea obstacolelor vieţii, pentru ajutorarea însănătoşirii, pentru facilitarea meditaţiei, pentru orice are nevoie persoana căreia îi este destinat Cristalul.
Pasul al treilea: Implementarea programului
Implementarea programului în Cristal se face, cu mici diferente dependente de tipul de Cristal, aproximativ în acelaşi mod.
Cristalele cu un singur vârf se ţin în palma mâinii stângi, dreapta fiind ţinută cu palma în jos, căuş, deasupra Cuarţului. În această poziţie, se proiectează (mental) programul cu ajutorul mâinii drepte, formându-se un circuit energetic între cei doi centri energetici din palme, incluzând şi Cristalul. Programarea este terminată atunci când nu se mai vizualizează Lumina ce iese din palma dreaptă, ori când nu se mai simte răcoare în ea.
Cristalele cu două vârfuri se ţin între cei doi centri energetici din palme, cu vârfurile orientate spre ele. Fiind cu două vârfuri, aceste Cuarţuri sunt foarte versatile în privinţa sensului de lucru, iar programul implementat este deosebit de puternic.
Clusterele pot fi programate în bloc sau fiecare Cristal în parte poate primi câte un program. În cazul în care în Cluster se implantează un singur program, se procedează ca şi la Cristalele cu un singur vârf. În cazul în care se introduc programe diferite în fiecare vârf, centrul de emisie din palma dreaptă se orientează deasupra Cristalului respectiv, iar fasciculul emis se orientează (mental) în acest vârf. În asemenea caz, programele introduse trebuie să fie compatibile între ele.
Fixarea programului în Cristal se face repetând implementarea zilnic, timp de şapte zile. În funcţie de complexitatea programului, implementarea aceasta zilnică poate dura câteva minute.
Sursa: DAN SERACU
http://saptevieti70.blogspot.ro/2015/04/programarea-cristalelor.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu