
Sinele Suprem (ATMAN) este centrul etern al conştiinţei individuale, care nu este născut şi care nici nu moare niciodată. În metafora cu lampa şi abajurul, ATMAN este, analogic vorbind, lumina însăşi, deşi faptul de a-l descrie astfel este un mod incomplet şi incorect. Cea mai profundă lumină a fiinţei pătrunde şi luminează prin cele cinci învelişuri (KOSHA) şi odată cu trecerea prin aceasta, lumina emanată de Sinele Suprem (ATMAN) se colorează întocmai ca şi ele. Una dintre cele mai potrivite descrieri pentru Sinele Nemuritor (ATMAN) a fost cea în care este descris ca fiind indescriptibil. Revelarea Sinelui Suprem (ATMAN) este scopul spiritual al oricărei căi spirituale autentice. Experienţa directă a revelării Sinelui Etern (ATMAN) poate fi obţinută prin practica meditaţiei profunde realizată în mod sistematic.
Sinele Suprem (ATMAN) este complet liber şi îşi exercită puterea prin voinţă (numită dhrti), care în yoga este privită ca aspectul dinamic al inteligenţei. Cu ajutorul voinţei pure, un yoghin este capabil să-şi controleze organele de simţ, toate activităţile şi mintea. Această trezire care se produce doar în urma unui efort spiritual intens, deschide uşa divină a inimii. Aceasta îi permite yoghinului accesul la armonizarea tuturor celor cinci KOSHA-uri.

http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?item=3777&lang=RO
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu