Portaluri complexe se activează în
anii ce urmează, pe măsură ce planeta este restructurată și revitalizată. Drept
urmare, scoarța pământului prezintă fisuri masive, și odată cu ele, o agitare
interioară a masei lichide, care va aduce cu sine activitate vulcanică, chiar
și în vulcanii inactivi de multă vreme. Masa lichidă care va exploda va cauza
erupții la suprafață, cutremure și în unele cazuri, marea va începe să
clocotească.
Așadar, este imperios pentru omenire să conștientizeze că, așa cum planeta se
reinventează, așa și oamenii sunt reinventați, re-formați, iar corpurile lor
fizice vor deveni mai cristaline și vor conține bande de frecvență mai înaltă.
Majoritatea oamenilor nu sunt
conștienți de centrii energetici din propriile corpuri, și nici de schimările
care se produc în modul în care chakrele și energiile din coloana vertebrală se
mută în octave superioare.
Mare parte a disconfortului din
corp nu este cauzată de ceea ce oamenii numesc boală, ci de particule blocate
de energie în acești centri; așadar, se lucrează la nivel galactic asupra lor
pentru a pregăti omenirea pentru schimbările masive care vor avea loc odată cu
deschiderea portalurilor.
Federația Intergalactică de Lumină
cunoaște faptul că, pe măsură ce portalurile energetice se deschid, corpul uman
va trebui reajustat foarte mult, întrucât omul obișnuit nu este destul de
trezit pentru a fi conștient de aceste energii și acești centrii energetici, și
nu dorește să le activeze în mod conștient, nu lucrează zilnic la procesul de
curățare, la vindecarea corpului emoțional și, mai ales, a celui mental.
Atât corpul emoțional, cât și cel
mental trebuie vindecate și armonizate, întrucât ultimul ciclu de 26,000 de ani
a separat inima (emoțiile/sentimentele) de minte (rațiunea, analiza,
crearea/inventarea lipsite de iubire sau de emoții).
Majoritatea oamenilor se
concentrează pe armonizarea masculinului și femininului din interior, dar nu
înțeleg importanța echilibrului dintre inimă și minte. Nu putem fi cu adevărat
co-creatori fără acest echilibru între inimă și minte, între emoții și rațiune,
căci dacă inima nu este deshisă cu totul și fluxul vital de energie a Iubirii
nu este în echilibru cu mintea, atunci sunt în dezechilibru, și dezechilibrul
este cel care a cauzat traume în masă de la căderea Atlantidei.
Atunci când energia inimii și cea
a minții sunt în echilibru, o stare de armonie se așează atât în interior, cât
și la exterior: începem apoi să creăm în acord cu Legile Universale, și le
aplicăm în acord cu echilibrul care există și în alte părți din cosmos.
Există centrii energetici de
vibrație mai înaltă, care lucrează la nivelul celor 36 de chakre superioare,
care au fost închise după căderea Atlantidei, deoarece oamenii au pierdut
controlul atunci când mintea conducea și a creat haosul care a scufundat
Atlantida. Ele au fost închise pentru că forma fizică tridimensională, de
vibrație joasă, nu ar fi putut menține vibrația extrem de înaltă pe care ar fi
presupus-o deschiderea a 48 de chakre.
În civilizațiile anterioare
Atlantidei au fost deschise complet 72 de chakre, ceea ce înseamnă că trăiau
într-o vibrație cu mult mai înaltă, iar forma lor fizică era de fapt mai mult
cea a unui corp de lumină. În Atlantida, numărul chakrelor a fost redus la 43
(12+36), iar după căderea Atlantidei, la doar 7. În total există 330 de chakre,
și pe măsură ce o persoană activează chakrele superioare, ea evoluează pe
octavele Ființei. Toate acestea vorbesc de la sine despre cât de mult s-a
afundat omenirea în marea densității și a uitării.
Cu toate acestea, chakrele nu sunt
singurii centrii energetici din corp! Nadis-urile și meridianele au un rol
deosebit de important, și ele nu se află doar în corpul fizic, ci și în cel
emoțional, mental și spiritual. Tratarea exclusiv a corpului fizic constituie
cea mai joasă formă de vindecare. Atunci când începem să tratăm TOATE
corpurile, boala nu mai poate exista.
Dar haideți să mergem și mai
departe: era un fapt cunoscut că împreună cu chakrele, cu nadis-urile și cu
meridianele, cele 33 de vortexuri energetice de la nivelul coloanei vertebrale
trebuiau curățate, vindecate și activate în totalitate. Se mai știa și că
fiecare vertebră este deținătoarea a unor bănci de memorie ale sufletului, și
doar prin eliberarea acestor bănci de memorie se putea activa un astfel de
vortex. Fiecare vertebră acționează ca un mini-cip de computer, și
înregistrează tot ceea ce este conținut în corpurile emoțional și mental.
Corpul Adam Kadmon nu poate
funcționa și nu poate fi activat dacă fiecare vertebră nu este tratată ca o
entitate vie. Sunt mai multe lucruri de spus aici despre coloana vertebrală,
dar să confundăm această energie cu cea Kundalini înseamnă să minimalizăm
importanța acestor centrii-vortex. Este adevărat că energia Kundalini se ridică
prin canale energetice din coloana vertebrală, dar aceasta constituie doar o
singură forță energetică, și nu întregul. Este doar o rotiță din întreagă roată
Universală. Din nou, uitarea și interpretarea greșită a unor scrieri antice,
precum și transmiterea orală a învățăturilor a lăsat goluri imense în
cunoașterea oamenilor și în înțelegerea adevărurilor vitale.
Pe măsură ce oamenirea s-a adâncit
în uitare, mulți dintre învățători nu au putut înțelege perpectiva mai mare, și
astfel au început să împărtășească doar ceea ce erau capabili să înțeleagă. Au
transmis diferite texte, sau ceea ce era scris în astfel de texte, dar
civilizațiile cele mai timpurii făceau astfel de înregistrări nu în formă
scrisă, ci energetică.
Așa cum corpul uman este un câmp
energetic imens și deosebit de sensibil, care cuprinde și corpul emoțional,
mental și spiritual, așa este și Pământul. Fiecare aspect al corpului uman se
reflectă în corpul Pământului. Mama Pământ este o entitate la fel de vie ca și
noi – doar că noi tindem să uităm asta.
Pentru mine, schimbările planetare
și deschiderea portalurilor aduc o înțelegere mai profundă a modului în care
corpurile noastre fizice sunt legate de Mama Pământ. Dar nu doar corpurile
fizice, ci și celelalte corpuri, precum și nivelele de conștiință sunt strâns
legate de cele ale planetei! Nivelele de conștiință sunt legate nu doar de cele
ale Pământului, ci și de cele ale celor 12 Sori Centrali și ale celor 12
Galaxii Centrale.
Precum în Cer, așa și pe Pământ.
Ceea ce există în macrocosmos, există și în microcosmos și invers.
Deschiderea portalurilor provine
din energia transmisă de Sorii Centrali în centrul energetic de conștiință al
planetei. Sorii Centrali sunt un vast centru energetic de conștiința cea mai
înaltă și de cea mai înaltă pulsație minte/inimă. Ca ființe umane, sistemele
noastre energetice sunt construite pentru a recepționa frecvența cosmică și cea
planetară, și cu cât devenim mai conștienți, cu atât ne crește abilitatea de a
ne acorda la sistemele și la câmpurile energetice ale planetei!
În
cazul în care canalele superioare de transmitere a energiei sunt blocate, nu
putem primi transmiile energetice cosmice. În cazul în care canalele energetice
ale Pământului sunt blocate, nu putem primi transmisiile energetice planetare.
Ambele trebuie activate și deschise în mod egal înainte de a putea trece cu
adevărat în dimensiunea a 5-a, și cu atât mai mult, pentru a putea trece mai
departe, în dimensiunile 6-12.
Majoritatea oamenilor nu sunt
conștienți nici măcar de energiile planetare, cu atât mai puțin de cele
cosmice. Ei sunt adormiții, morții umblători. Ei nu vor putea susține
frecvențele mai înalte pe măsură ce planeta avansează mai mult și mai mult, pe
frecvențe cosmice mai înalte. Acest lucru nu este valabil doar în cazul
oamenilor, ci și al animalelor și al plantelor – al oricărui organism viu.
Este moartea vechiului Adam și a
vechii Eve și nașterea unei noi omeniri. Este moartea vechii planete și
nașterea Noului Pământ. Este moartea unor părți din Calea Lactee și nașterea
unei noi galaxii.
Suntem
în procesul unei renașteri cosmice, un proces de restructurare, și nu ar trebui
să ne fie frică de schimbări, ci mai degrabă să le îmbrățisăm! Fie că sunt
schimbări planetare sau corporale, sau o curățare totală a corpurilor
emoțional, mental și spiritual – și tot restul. Ne temem doar de ceea ce nu
cunoaștem la nivel conștient.
Pe
măsură ce devenim mai conștienți, devenim mai conștienți și din punct de vedere
cosmic. Sufletele noastre sunt legate de Sorii Centrali și de Divin într-un mod
complex. Sufletele noastre sunt nemuritoare, eterne și prin urmare, cunosc deja
toate acestea.
Cu
adevărat, nimic nu este nou sub Marii Sori Centrali!
Traducere:
Georgiana Filip
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu