Datorită faptului că multe persoane și-au exprimat dorința de a lucra din nou pe frecvențele transmisiilor anterioare (precum și din cauza altor circumstanțe), acestea vor fi reluate în perioada următoare.
La următoarele patru transmisii (1, 4, 8, 11 aprilie) se va avea în vedere tematica primei serii. Astfel, în cursul primei transmisii, între 20:20 și 20:40, se va lucra pentru alimentarea sinelui înalt iar în timpul celei de-a doua transmisii, adică între 22:10 și 22:30, se va avea în vedere activarea programului evolutiv personal.
Atentie! Sinele înalt este potențialul nostru cel mai mare din această viață. El este ceea ce putem numi proiecția a ceea ce este mai grozav, mai minunat, mai frumos, mai eficient, mai luminos, mai interesant, mai bun, mai armonios, mai sublim! Sinele înalt are în vedere trupul, mintea și sufletul. Este acel trup de care sunteți mândru, fără probleme cu greutatea, fără semnele anilor, având diverse calități: armonie fizică, forță, grație, suplețe, rezistență etc.
De asemenea, sinele înalt va avea toate acele calități mentale pe care vi le-ați putea dori: memorie, inteligență, luciditate, capacitate de concentrare, capacitate de analiză și sinteză, expresivitate, imaginație, viziune etc.
Veți avea în vedere și calitățile sufletești precum o mare capacitate de a iubi necondiționat, compasiune, voință, curaj, răbdare, modestie, armonie etc.
La următoarele patru transmisii (15, 18, 22, 25 aprilie) se va avea în vedere amplificarea proceselor de vindecare pe latura emoțională și energetică. La prima transmisie (între 20:20 și 20:40) se va avea în vedere vindecarea emoțională iar la cea de-a doua (între 22:10 și 22:30) se va avea în vedere echilibrarea energetică. Aceasta va aduce implicit amplificarea vindecării la nivel fizic a diverselor afecțiuni.
Pentru prima transmisie, veți avea în vedere vindecarea a două evenimente din trecut, care v-au afectat latura emoțională. Pentru curățarea fiecărui eveniment, se vor aloca zece minute! Se va lucra cu lumina și sunetul. Prima dată va lucra dușul sonic; veți simți ca și când ați fi în mijlocul unor cascade de mari dimensiuni. După circa 2 minute, veți avea în vedere dușul de lumină. Acesta se va simți asemenea unei ploi de lumină aurie. Atât dușul sonic cât și cel de lumină vor acoperi în totalitatea scena care v-a rănit sufletul în trecut.
La cea de-a doua transmisie (22:10 – 22:30), se va avea în vedere echilibrarea și vindecarea energetică. Aceasta se va face prin infuzarea cu lumină și energie a tuturor zonelor cu probleme din corpul vostru fizic.
Important! Înainte cu zece minute de această transmisie, veți purta o mică discuție cu corpul vostru fizic. Îi veți cere iertare pentru toate abuzurile la care l-ați supus și îi veți spune că îl veți iubi și respecta de acum înainte! Fără a reface legătura de prietenie cu corpul vostru, nu se va putea produce vindecarea!
Lumina și energia vor fi infuzate tot prin intermediul centrului energetic aflat deasupra creștetului. Instrumentul principal de lucru va fi intenția.
Se vor avea în vedere două afecțiuni, astfel că veți aloca circa 10 minute pentru fiecare afecțiune în parte. Dacă nu aveți nicio afecțiune, puteți să lucrați pentru armonizarea și întărirea unor organe sau sisteme organice.
La următoarele patru transmisii (29 aprilie, 2, 6 și 9 mai) se va avea în vedere ”încărcarea” și ”transferul” unui credit special. Prima transmisie (între 20:20 și 20:40) are în vedere alimentarea sinelui înalt (egregorul) colectiv al României – proces care implică ”încărcarea creditului”, iar la a doua transmisie (între 22:10 și 22:30) se are în vedere ”transferul creditului”, adică trimiterea de lumină, iubire și energie către ființele dragi.
Sinele (egregorul) înalt al României implică acea Românie de care suntem mândri, în care am vrea să renaștem de mii de ori. Este vorba de ”țara grădină” - grădina Maicii Domnului, acel picior de rai din cultura noastră, în care sufletul crește și se dezvoltă armonios în timpul întrupării. Este acea Românie cu oameni minunați, armonioși, frumoși la chip și la suflet, care își zâmbesc și se ajută între ei, care se simt chiar onorați de faptul că s-au născut aici. Este acea Românie care are conducători onești, capabili, harnici, care au în vedere misiunea grea pe care și-au asumat-o (și au jurat cu mâna pe Biblie), anume pentru ”propășirea spirituală și materială a țării”.
Sinele înalt al României presupune o Românie curată din toate punctele de vedere, unde oamenii sunt respectați indiferent de etichetă, unde adevăratele valori sunt promovate, iar oamenii sunt mândri să spună că sunt români oriunde în lumea largă!
Atenție! La a doua transmisie (22:10 și 22:30) se va lucra pe două persoane (pe sesiune).
Notă: De fiecare dată, se va respecta procedura de creare a sferei. Veți crea o sferă energetică și o veți culisa de 20 ori pe direcția celor doi centrii energetici inimă-minte (Anahata-Sahasrara) în rezonanță cu respirația, după care o veți plasa, printr-un simplu act de voință, la circa 10 cm deasupra creștetului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu