3 mar. 2014

Renunta la aprobarea "celorlalti"

Când oamenii îşi vor înţelege locul în Univers, vor putea să şi-l revendice. Răspunsul nu e în cuvintele de pe această pagină. Răspunsul e în tine. Tu poţi deveni un canal şi o sursă de forţă interioară. Dar trebuie să renunţi la tot pentru a câştiga totul. La ce trebuie să renunţi? La tot ce nu eşti de fapt; la tot ce ai ales fără a alege şi la tot ce preţuieşti fără a preţui; la tot ce ai acceptat doar pentru că ai vrut să te conformezi unei forţe exterioare; la îndoiala care te împiedică să ai încredere în tine şi să te iubeşti pe tine şi pe alţii.
Ce vei câştiga? Te vei câştiga doar pe tine, un eu care e liniştit, care e în stare să iubească şi să fie iubit şi care înţelege care e menirea sa. Dar nu poţi să fii tu însuţi decât dacă nu eşti altcineva. Trebuie să renunţi la aprobarea “lor”, oricine ar fi ei, şi să-ţi evaluezi singur succesele şi eşecurile, în funcţie de propriile tale aspiraţii care corespund valorilor tale. Nimic nu e mai simplu şi mai complicat în acelaşi timp.
Unde poţi găsi forţa şi curajul de a respinge acele presiuni exterioare şi de a-ţi alege propriile valori? Totul e în tine, dacă ştii să te uiţi cu atenţie şi fără teamă.Trebuie să ne facem timp să începem acum, pas cu pas, într-un ritm care să nu ne sperie. Dacă trăieşti viaţa cu compasiune, răbdare, speranţă şi credinţă, îţi vei găsi în tine forţa care să te ghideze. ~ Elisabeth Kubler-Ross

Niciun comentariu: