Asa cum unele persoane nu reusesc sa se accepte asa cum sunt, traind intr-un conflict permanent cu ei insisi, aducand in realitatea lor, ca o consecinta naturala a acestui fapt, situatii si conjuncturi care sa le oglindeasca starea de ne-acceptare si ne-impacare cu sine, asa exista si cazuri in care expresia „accepta-te asa cum esti”, devine, pentru anumiti oameni, o emblema a vietii lor de zi cu zi, insa este fara doar si poate inteleasa incomplet si aplicata de o maniera imatura si ineficienta pentru o evolutie reala.
Cadem de foarte multe ori dintr-o extrema intr-alta avand in vedere ca, nefiind obisnuiti sa privim la viata in mod nuantat si echilibrat, facem din aceste „adevaruri inalte” adevarate scuze pentru incapacitatea noastra de a ne asuma responsabilitatea maturizarii reale, care cere multa introspectie, autocunoastere, determinare, acceptare si mai ales curaj, curajul de a te confrunta cu tine insuti, cu propriile masti si perspective deformate dar si cu realitatea actuala pe care o traiesti ca si consecinta a propriilor actiuni ce, pana la momentul prezent au luat nastere din aceasta perspectiva deformata asupra vietii. A face din indemnul „accepta-te asa cum esti” o generalizare simplista si un motiv pentru a ne perpetua mastile la infinit, a face din aceasta afirmatie o „arma” cu care sa ne aparam ori de cate ori suntem pusi in situatii care ne fac sa ne uitam catre propria noastra zona de umbra, este la fel de periculos precum cealalta atitudine extrema in care ne luptam in continuu cu ceea ce suntem, incapabili sa ne acceptam. Non-acceptarea propriei persoane dar si atitudinea de acceptare a propriului eu, asa cum se manifesta el in prezent, ca scuza pentru a nu aduce nici o schimbare in propria fiinta sunt fatete ale aceleiasi monede, reprezentand o forma de fuga fata de responsabilizarea si cresterea reala personala.
Cum sa privim, in cazul acesta, la indemnul „accepta-te asa cum esti”? Cu echilibru. Acceptarea totala propriei persoane, asa cum este ea in prezent, cu bune si cu rele, cu lumina si umbra, reprezinta, fara urma de indoiala, o treapta indispensabila pentru schimbare, dar atentie: este totusi numai o treapta, una importanta, esentiala chiar, dar totusi o treapta. Acceptarea propriei persoane nu reprezinta tinta sau finalul calatoriei. Finalul calatoriei noastre este, in primul rand, extrem de indepartat. Calea devenirii noastre se intinde departe in infinit si tinde catre reintoarcerea la Sursa. Pana acolo, insa, noi suntem in continua schimbare, transformare, experimentare, acumulare de experienta si cunoastere la toate nivelurile. Daca spunem „ma accept asa cum sunt” pentru a justifica propria masca printr-un „adevar inalt”, nu facem altceva decat sa ne creem o noua zona de confort in care vom incepe, la fel de bine sa stagnam, fara a privi de o maniera eficienta la propria umbra. Umbra trebuie acceptata pentru a putea fi transformata, transcensa. Daca o acceptam doar pentru a ii justifica existenta si a o lasa sa continue sa existe in forma sa actuala fara a face pasi importanti catre schimbare, atunci starea noastra de acceptare devine la fel de ineficienta precum non-acceptarea.
De ce este important sa ne „acceptam asa cum suntem” ca premiza pentru schimbare? Pur si simplu pentru ca dintr-o stare de non-acceptare nu putem privi cu claritate la ceea ce este si la ceea ce avem de facut. Conflictul interior creaza tensiune, ne conduce la o existenta pur reactiva in care nu ne mai auzim vocea interioara, nu mai intram in contact cu intelepciunea mintii si a sufletului nostru. In stare de conflict si tensiune nu mai gandim cu claritate, nu mai simtim curat, nu putem cerne cu echilibru intre ceea ce avem de pastrat si cele ce au nevoie de transformare. Si atunci, pentru a micsora incordarea, pentru a sterge negativitatea care perturba curgerea fireasca a energiei inauntrul nostru, impiedicandu-ne si pe noi sa curgem firesc si frumos odata cu viata si sa „dansam” armonios printre actiuni, decizii si comportamente, printre manifestari si alegeri, pentru a putea intra intr-o zona de claritate, este important sa imbratisam acceptarea.
Ce se intampla atunci cand ne acceptam? Ne detensionam. Acesta este primul si cel mai important castig al auto-acceptarii. Este ca si cum tragem aer in piept si ne relaxam. Lasam energia sa curga armonios inauntrul nostru, incetam sa ne mai auto-sabotam prin negativism, tristete, disperare si lipsa de speranta. Aducem in noi lumina. Dar, atunci cand aprindem lumina intr-o camera dezordonata, vedem totodata si dezordinea, numai ca dintr-o stare de relaxare si bucurie, ne putem apuca de ordine, lucru pe care nu il putem face dintr-o zona de intuneric in care orbecaim si nici dintr-o zona de incordare si oboseala psihica, iar conflictul interior duce de cele mai multe ori la oboseala psihica acuta sau resemnare si vid ineficient.
Greseala si imperfectiunea sunt normale si benefice uneori, cele doua fiind componente firesti ale acestei lumi duale in care am venit sa invatam din contrast. Este nevoie sa gresim pentru a experimenta, insa acceptarea faptului ca am gresit sau ca suntem imperfecti, nu inseamna sa continuam sa zacem la propriu in greseala sau sa ne complacem in propria dezordine interioara.
Tu cum te folosesti de acest adevar? Pentru ca, da, exista un mare adevar exprimat in cuvintele de mai sus. Important este, insa, cum te folosesti de acesta? Iti justifici propria umbra sau pasesti pe treapta acceptarii de sine pentru a putea incepe cu adevarat procesul de transformare? Daca o faci numai pentru a aduce o justificare umbrei, din neputinta de a incepe sa o transformi, atunci utilitatea acceptarii de sine ramane la un nivel marunt, riscand chiar sa capete conotatii distructive. Daca imbratisarea acceptarii de sine te ajuta sa te relaxezi ca sa iti poti privi umbra in fata, sa poti intra in starea de observator, sa poti privi la criticile venite din exterior cu cumpatare, fara a reactiona la acestea dar si fara a le respinge (caci viata ne vorbeste in continuu prin realitatea inconjuratoare), daca te ajuta sa te cureti de negativism si sa poti asculta vocea reala a intelepciunii Sufletului tau, care s-ar putea sa nu iti spuna doar lucruri pe care vrei sa le auzi in acel moment, atunci este cu adevarat benefica si aducatoare de lumina.
Privim la propria noastra imperfectiune si ne impacam cu ea, pentru ca este normala. Insa odata impacati cu aceasta, nu evoluam realmente decat in momentul in care incepem procesul de transformare, pastrand ceea ce avem de pastrat si schimband ceea ce avem de schimbat.
Acceptarea de sine, acceptarea a ceea ce suntem la un moment dat in timp, cu toate aspectele care ne caracterizeaza, reprezinta o treapta indispensabila, insa aceasta este doar o treapta. Urmatorul pas este lucrul cu sine pentru transcendere si transformare. Astfel evitam sa facem din autoacceptare o arma de aparare impotriva sagetilor care vin catre noi din exterior sub forma de observatii adresate propriei zone de umbra si evitam sa o transformam intr-o noua zona de confort in interiorul careia continuam sa batem pasul pe loc.
Accepta-te, dar lucreaza apoi la propria transformare. Lucrul cu sine este potentat de autoacceptare atunci cand privim la aceasta in mod matur si echilibrat.
Rugaciune
****************************
“Arhanghele Rafael, te rog sa ma
ajuti sa ma simt protejat de insasi
Iubirea Divina si sa ma simt in
siguranta intotdeauna. Sa-mi asum
responsabilitatile vietii. Sa-i iert pe
toti, iar de acum inainte sa am
puterea sa imi formez propria viata
asa cum mi-o doresc. Sa ma accept
si sa ma iubesc asa cum sunt, sa
ma simt in pace cu propria-mi
fiinta si cu propriile emotii si trairi.”
*****************************
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu