Seraph sau Seraf este Îngerul Focului. Numele său înseamnă ”flacără, văpaie” sau ”șarpe de foc”. Este capul ierarhiei Focului și tot ce ține de foc este coordonat de el. Sub influența lui cad toate persoanele născute în zodiile de foc (Berbec, Leu și Săgetător) și cei care au o afinitate mare cu focul. Chiar și anumite meserii putem considera că sunt guvernate de Seraf, cele care au legătură cu focul și cu aspectul mai subtil acestuia, lumina. În trecut, era vorba de fierari și de lucrătorii la forjă, de cărbunarii locomotivelor, de tunari și de alchimiști, dar și bucătarii, brutarii și lampagii erau sub tutela sa.
În zilele noastre, toate profesiile legate de armele de foc și pirotehnică, inclusiv electricitate și electronică îi sunt subordonate. Oriunde are loc o scânteie, oriunde este eliberată energie, căldură și lumină, putem fi siguri că Seraf are cunoștință de asta. Niciun foc de tabără și niciun chibrit nu poate fi aprins fără cunoașterea sa, și niciun incendiu din istorie sau exploxie nu a avut loc fără acceptul său prin mandatul său dat de Dumnezeu asupra Focului.
Îi putem cere ajutorul în rugăciune, fie că suntem într-o meserie care îi este atribuită, fie că suntem născuți într-o zodie de foc fie că vrem să cultivăm în noi calitățile focului. Putem să îl chemăm de exemplu pentru a sfinți o flacără de lumânare, un cărbune pentru tămâiat, un bețișor parfumat, o candelă sau pentru binecuvânta un foc în natură. Orice acțiune facem este bine să o dedicăm (mental măcar) lui Dumnezeu și să o consfințim. Putem spune cu vorba sau cu gândul:
„Doamne Dumnezeul meu, Tată atotputernic și Creator al Focului și Luminii, binecuvântează această creatură a focului, pentru (scop), prin puterea lui Seraf și a îngerilor săi cei sfinți. Amin.”
http://asterionmage.blogspot.ro/2014/01/ingerii-celor-patru-elemente-i.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu