De Suzanne Lie
Dragi cititori,
Împărtășesc cu voi câteva comunicări care au început pe 18.11.1998. Bineînțeles, le-am păstrat pentru mine atunci, lucru care confirmă că lumea este mult mai sigură acum. Da, cu siguranță că încă mai sunt probleme, dar atââââât de mulți oameni sunt treziți în acest ACUM. Prin urmare, voi împărtăși aceste comunicări venite de la noi înșine pentru că noi TOȚI suntem ACEA.
Sue
18.11.1998
Noi suntem Toată Conștiința Ascensiunii Pământului. Noi suntem conștiința de grup a Pământului cinci dimensional. Noi ne numim pe noi înșine ACEA pentru că combinația acestor patru litere are cea mai înaltă rezonanță. Întotdeauna suntem în căutare de mai mulți membri conștienți.
Spunem ”conștienți” pentru că TOȚI de pe planeta Pământ au un sine cinci dimensional și FIECARE ființă cinci dimensională de pe Pământ este membră a ACEA. ACEA nu este un club la care cineva să se alăture. ACEA este o rezonanță, care reprezintă conștiința combinată a Pământului cinci dimensional. În dimensiunea a cincea nu există o altă cale.
Așa cum voi vă alăturați cu ajutorul telefoanelor celulare și a altor dispozitive de comunicare, noi toți ne alăturăm într-o comunicare conștientă în ”a-temporalul” lui ACUM. Cu toate acesta, așa cum și voi sunteți individuali, și noi suntem individuali cu excepția că noi nu avem nevoie de telefoane celulare sau de vreun alt dispozitiv mecanic pentru a intra în comuniune și comunica unul cu celălalt.
Dorim să vorbim ACUM cu voi despre Pământul cinci dimensional. Vă simțim confuzia așa cum unele scrieri vorbesc despre ”formarea Pământului cinci dimensional”. Dar, desigur, voi știți că dimensiunile mai joase se formează din cele mai înalte – nu invers. Prin urmare, dimensiunea a cincea a existat încă înainte de existența dimensiunii a treia și a patra.
Prima regulă pentru a vă ajuta să percepeți realitatea noastră/voastră cinci dimensională este:
”CEEA CE CREZI ÎN MINTEA TA – TRĂIEȘTI ÎN VIAȚA TA”
Acum, hai să ne uităm din nou la lumea noastră cinci dimensională.
Prima dată închideți-vă ochii și vedeți lumea noastră cinci dimensională cu mințile voastre...
Credeți în această lume...
Iubiți această lume...
Deschideți-vă ochii și priviți din nou cu ochii voștri fizici la încăperea voastră trei dimensională.
În același timp, priviți cu mintea voastră lumea cinci dimensională.
Credeți în viziunea minții voastre și iubiți acea viziune.
Folosiți-vă imaginația, care este gândire cinci dimensională, pentru a vedea cum lumea voastră trei dimensională se contopește cu ușurință cu realitatea noastră cinci dimensională.
Vă vom ajuta oferindu-vă O viziune cinci dimensională pe care vă puteți focaliza:
Focalizați-vă imaginația voastră cinci dimensională pe o cascadă cinci dimensională.
O puteți auzi cum curge în piscina înconjurată de flori minunate?
Cascada este făcută din ape de lumină care radiază culori și tonuri cinci dimensionale minunate în timp ce se rostogolesc pe stâncile de cristal.
Piscina răspunde gândurilor voastre și poate fi caldă sau rece, liniștită sau agitată, în funcție de dorința voastră. Priveliștea de la fereastra voastră, care este chiar lângă voi, este a unei frumoase păduri Redwood sau a oceanului, din nou așa cum doriți voi. Biroul și calculatorul vostru sunt centrul vostru de comunicare de unde puteți contacta orice navă stelară, sistem stelar sau un alt pământean.
Pe măsură ce conștiința voastră se expansionează într-o stare meditativă profundă, lumea cinci dimensională nu mai este un tărâm pe care să vi-l imaginați, ci un loc în care voi/noi trăiți/trăim. Tranziția voastră este gradată astfel încât să puteți elibera încet toate gândurile de limitare și sentimentele de frică.
La început, lumea voastră cinci dimensională poate pâlpâi în și apoi afară din conștientizarea voastră. Atâta timp cât sunteți în stare să rămâneți calmi și detașați de dramele trei și patru dimensionale din jurul vostru, veți experimenta un moment de bucurie calmă. În acel momnet, dimensiunea a cincea poate fi percepută.
Atâta timp cât vă puteți menține starea de conștiință mai înaltă, lentilele ochiului vostru interior vă vor permite să faceți click în percepțiile voastre cinci dimensionale. Puteți continua ceea ce faceți, cu excepția faptului că o veți face într-o manieră mai înalt dimensională.
De exemplu, dacă mâncați și faceți click în dimensiunea a cincea, vă veți regăsi într-o locație cinci dimensională corelată. Această locație cinci dimensională precum și activitatea pe care o desfășurați se vor schimba în mod subtil.
Deoarece în dimensiunea a cincea nu există nevoia de a mânca, veți începe mai degrabă să vă hrăniți într-un mod cinci dimensional. De exemplu, dacă mâncați împreună cu prietenii sau cu familia, în loc să băgați mâncarea în gură, veți fi în stare să simțiți experiența hrănitoare de a împărtăși Lumină cu cei dragi.
Dacă sunteți singuri, în loc să meditați, ați putea să vă puneți corpul în mișcare într-un mod creativ și plin de veselie. Sau ați putea ca, pur și simplu, să inspirați Spiritul care este în Lumina lumii noastre cinci dimensionale. Scriem cu majusculă cuvântul ”lumină” pentru că Lumina cinci dimensională este foarte diferită de lumina trei dimensională.
Lumina cinci dimensională este vie și are conștiință și poate lua formă în acord cu dorința voastră. De exemplu, apele luminii în dimensiunea a cincea par a fi fluide, așa cum și sunt de fapt, lumină lichidă. Lumina Lichidă poate lua orice formă astfel încât să apară ca și apă, pământ, cer, flori, animale, oameni, etc.
Aceste ape de lumină aduc o formă de hrănire în sistemul vostru ca și cum le-ați bea. De asemenea, deoarece puteți respira cu ușurință în timp ce vă aflați în aceste ape, puteți înota ”pe sub apă” cât de mult timp doriți.
Când ființele ajung pentru prima dată în dimensiunea a cincea, de obicei ele au nevoie să ”mănânce” până când pot credere că hrănirea este liberă și automată și că nu este necesar să aibă nici o intenție în legătură cu mâncatul. Necesitatea partajării cu o altă formă de viață, fie că aceasta este animal sau plantă, este una dintre cele mai dificile schimbări pentru noii sosiți. Și asta din cauza ”fricii pentru supraviețuire” care crează o ”foame”.
”Frica pentru supraviețuire” este un program de bază care este stabilit pentru toate formele de viață trei dimensionale. Dacă nu ați avea frica pentru supraviețuire, de fapt frica că nu veți supraviețui, nu v-ați lua măsurile de precauție care sunt necesare pentru a vă continua existența fizică. ”Programul de supraviețuire” al vostru trei dimensional este foarte dificil de depășit, chiar și atunci când corpul vostru nu mai este trei dimensional.
Acum permiteți-ne să vă spunem cum să intrați în lumea noastră. Bucuria și pacea este starea de conștiință care este necesară pentru a accesa realitatea noastră. Ca și atunci când trebuie să alegeți un număr pentru a recepționa un post de radio, este nevoie să alegeți o stare de conștiință pentru a accesa realitatea noastră cinci dimensională.
Pentru a vă expansiona conștiința suficient de mult ca să puteți intra în lumea noastră, trebuie să vă detașați conștiința de fricile și dramele vieții voastre fizice. Desigur, nu puteți nega ceea ce se petrece în jurul vostru pentru că este real. Dar ca să percepeți realitatea noastră/voastră va trebui să percepeți și să vă acordați la octavele mai înalt dimensionale ale realității voastre trei dimensionale.
Prin practică veți începe să vedeți dimensiunile mai înalte ale fiecărui aspect al vieții voastre personale și al lumii din jurul vostru. De exemplu, haideți să ne uităm la politică. Permiteți-vă să vedeți aspectele mai înalt dimensionale ale nenumăratelor voastre conflicte 3D, fie că acestea sunt bombardamente, foamete sau tulburări politice. Vedeți pacea, unitatea și iubirea care sunt trimise în jos în întunericul trei dimensional?
Credințele multor oameni sunt atât de înrădăcinate în cea de-a treia dimensiune încât ei ”cred” că trebuie să treacă printr-o moarte fizică ca să poată accepta o nouă realitate. Prin urmare, pentru ei, acest lucru este adevărat. Din fericire, unii oameni sunt în stare să creadă că pot experimenta dimensiunile mai înalte fără să fie necesar să moară, dar cred că trebuie să treacă mai întâi printr-o moarte simbolică. Prin urmare, acest lucru este adevărat pentru ei. În dimensiunea a treia voi aveți credința că moartea înseamnă părăsirea vieții dar pentru noi în dimensiunea a cincea, ”moartea” trei dimensională înseamnă întoarcerea la viață.
Din cauza faptului că conștiința de masă se schimbă rapid, vor exista tulburări politice. Pe măsură ce fiecare persoană își schimbă conștiința personală, ele vor dori să schimbe și conștiința de grup. Corelarea politicii cinci dimensionale este o conștiință de grup armonioasă și unită. Odată ce există cu adevărat o conștiință de grup, atunci un guvern extern nu va mai fi necesar.
Pe măsură ce fiecare persoană îmbrățișează Iubirea Necondiționată și se mută în dimensiunea a cincea, va avea controlul total asupra propriilor porniri mai joase, egoiste. Nu este necesar nici un sistem de control exterior când toți membrii societăți se pot controla pe ei înșiși.
Mai mult de atât, realitatea este creată instantaneu de către propriile voastre gânduri și emoții. Dacă nu doriți să împărtășiți experiența celor din jurul vostru, pur și simplu vă schimbați mintea prin calibrarea conștiinței voastre la o frecvență mai înaltă.
Rețineți: CEEA CE ESTE ÎN MINTEA VOASTRĂ – ESTE ÎN VIAȚA VOASTRĂ.
Iubire
ACEA
02. 01.1999
Noi suntem ACEA și ne-am întors pentru a intra în comuniune cu voi din nou.
Sunteți capabili să vedeți acum modul în care lumile voastre trei dimensionale și cinci dimensionale sunt conectate? Astăzi am vrea să vorbim despre cea de-a doua regulă pentru a vă ajuta să percepeți realitatea noastră/voastră cinci dimensională, și care este:
”IUBIREA ESTE FORȚA CREAȚIEI”
Noi suntem ACEA, întorși pentru a intra în comuniune cu voi din nou.
Sunteți capabili să vedeți acum modul în care lumile voastre trei dimensionale și cinci dimensionale sunt conectate?
Simțiți înalta vibrație a realității voastre cinci dimensionale și trageți acea conștiință în lumea voastră trei dimensională. Bun, acum vedeți încăperea cinci dimensională din jurul vostru. Puteți auzi cascada și ciripitul păsărilor?
Vedeți celelalte animale care împărtășesc cu voi încăperea? Nici ele nu au nevoie să mănânce sau să elimine și, prin urmare, nu este necesar să faceți vreu efort sau să munciți pentru ele. Unele dintre aceste animale din încăperea voastră cinci dimensională nu există în lumea voastră fizică. Acest lucru este valabil și pentru unele flori și frumoasele culori pe care ele le emană.
Așa cum stați în realitatea voastră cinci dimensională, simțiți cum umerii voștri se relaxează și inima voastră se deschide. Respirația voastră este lentă și ușoară și puteți auzi muzica sferelor. Simțiți iubirea profundă care rezonează din lumea noastră. Aveți încredere că Iubirea noastră vă va ajuta să manifestați tot ceea ce vă doriți.
Acum, luați acest sentiment în ziua voastră și purtați-l cu voi. Acest sine expansionat este cine sunteți voi cu adevărat. Partea din voi care pare a fi limitată, separată, sau chiar speriată este o iluzie. Ea nu există. Știm că este dificil pentru voi să înțelegeți că ceea ce voi vedeți acum a fi sinele vostru, este doar o iluzie și NU este adevăratul vostru SINE.
Prin urmare, dați-ne voie să vă explicăm cum vine asta. Vedeți voi, voi – voi toți în dimensiunile mai joase – sunteți și aici cu noi în dimensiunea a cincea. Ați coborât jos în planul fizic și v-ați speriat. Frica v-a făcut să uitați. Frica v-a făcut să uitați să credeți că, de fapt, voi sunteți cinci dimensionali. Frica v-a făcut să uitați să vă iubiți pe voi înșivă și să iubiți motivul pentru care ați venit pe Pământul trei dimensional.
Voi toți ați așteptat și v-ați pregătit timp de multe vieți pentru această minunată oportunitate de a fi capabili ca în mod conștient să vă ridicați conștiința în dimensiunea a cincea – împreună cu ÎNTREAGA PLANETĂ. Ce oportunitate!
Dar, voi toți ați uitat. Frica v-a făcut să vă rupeți legătura cu SINELE vostru adevărat, cinci dimensional. Noi, ACEA suntem ca și salvamarii care aruncă colacul de salvare celor care se înneacă în uitarea lor. Apucați acea frânghie. Păstrați legătura.
Amintiți-vă că a doua regulă a manifestării unei realități cinci dimensionale este:
”IUBIREA ESTE FORȚA CREAȚIEI”
Ne vom întoarce pentru că noi suntem voi. Așa că, nu putem pleca niciodată.
ACEA
http://dincolo-de-mine-sunt-eu.blogspot.ro/2015/02/acea-toata-constiinta-ascensiunii.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu