Biologia ne învață că moștenim de la predecesorii noștri caracteristici fizice, dar și predispoziția pentru anumite boli și afecțiuni. Transmiterea acestora se realizează datorită cromozomilor din celulele noastre. Toate evenimentele sunt înmagazinate în memoria celulară și trec din creier în creier, de la o generație la alta, până se găsește o soluție. Fiecare moștenim atât un bagaj psihic de la strămoșii noștri, cât și un bagaj genetic. Legăturile cu aceștia este legată de genealogie, dar și de psihologie, numităpsihogenealogie. Există în același timp și un determinism, dar și un liber arbitru în moștenirea noastră psihică. De la o generație la alta se repetă un anumit tip de “modele”, ca un fel de repetiții legate de dificultăți cu privire la prosperitatea financiară, boli psihosomatice, accidente, dependențe, sinucideri, crime sau incest.
Studierea problemelor de natură psihologică au pus în evidență existența unui inconștient familial, care leagă inconștientul individual sau personal de inconștientul colectiv. Inconștientul personal provine din conținuturile psihice care privesc doar problemele și aspectele proprii, pe când inconștientul colectiv adună inconștientul indivizilor unui grup, deține o cunoaștere și o putere extraordinare. Inconștientul familial ne transmite o moștenire psihică, care ne conduce, atunci când nu este conștientizată, spre un destin particular. Suntem o verigă din lanțul generațiilor, legate fizic prin gene și pe plan psihic prin inconștientul familial. Multe din alegerile noastre sunt influențate de ceea ce au trăit strămoșii noștri. Pentru a ieși din sfera acestor modele nefaste trebuie să conștientizăm aceste repetiții care apar în viața noastră, să le decodăm și să le dezactivăm. Ceea ce nu ajunge la nivelul conștiinței se întoarce sub formă de destin.
Cu toții avem o parte numită conștient, care organizează datele transmise de simțuri și de memoria noastră, într-o cunoaștere imediată pe care fiecare o are asupra existenței, asupra actelor sale și a mediului exterior. Când lucrăm cu conștientul știm ce se întâmplă, ne dăm seama de evenimentele care se desfășoară. Dar acesta nu este mereu activ, cum ar fi în timpul somnului sau în reveria din starea de veghe. Dar avem și un inconștient, care este acea parte a psihicului unde sunt toate amintirile noastre, uitate sau nu, cunoștințele noastre, dorințele și toate lucrurile refulate în afara stării conștiente. Acesta este mereu activ, nu se deconectează nici măcar în timpul somnului, creierul nostru lucrează cu el folosind arhetipuri, mesaje codificate – visele – sau imagini simbolice pe care nu le controlăm. Inconștientul compensează tot timpul conștientul, salvându-ne echilibrul. Dacă ar fi să le comparăm, conștientul este vârful icebergului, partea care iese din apă și reprezintă numai 10% din informația disponibilă, restul fiind în inconștient.
Conștientul și inconștientul nu sunt lipite unul de altul, dar între ele există un schimb permanent de informații. Inconștientul compensează tot timpul conștientul.
Nu cunoaștem întotdeauna motivațiile profunde ale actelor noastre. Freud
Noi purtăm programe interioare în funcție de trecutul nostru familial. Sunt programe genealogice care sunt puse în practică de către ascendenții unei familii prin atribuirea unui prenume sau a unor credințe familiale sau în urma unor traumatisme. Aceste programe vor desemna anumiți descendenți în rolul de a repara acele răni. Când eșuează, se repetă acea problemă. Ele se declanșează la vârste precise sau în situații care reactivează prima injuncție. Dacă reușim să descoperim aceste programe, putem să le anticipăm și să le deconectăm dacă sunt nefaste,
Prima formă de program genealogic este proiecția pe care o fac părinți asupra copiiilor, chiar și înainte de concepție. Dorința adultului efectiv doar de a concepe copilul există foarte rar. De obicei există o dorință care precede concepția. Poate fi un liant pentru acel cuplu, sau are o sarcină precisă, de exemplu înlocuiește pe altcineva.Dar destinul unui copil care înlocuiește alt copil va avea un destin dificil. Programul este un lucru scris dinainte!
Un alt program întâlnit des este acesta: când moare un descendent din familie, în aceeași perioadă se concepe un copil, undeva în familie. Sau programul codat de prenume. Acel prenume poate avea semnificații ascunse: o iubire veche, un alt tată…sau chiar speranțele sau idealurile cuiva. Chiar alegerea prenumelui poate fi un program în sine.
Alt program genealogic este legat de distribuirea rolurilor. Adică se dorește ca acel copil să fie medic, sportiv sau un mare intelectual. Sau alt program poate fi determinat de o credință. Credințele sunt gânduri cristalizate și rigide care devin puncte de referință și ne influențează comportamentul. Pot fi raportate la viața materială sau la relații… Dacă ne repetăm mereu “Banii n-aduc fericirea!” sau “Nu sunt fericit!”, asta se întâmplă.
Anumite programe genealogice provin din istoriile familiale care se repetă destul de precis. De exemplu, cineva, o femeie, își pierde tatăl la 15 ani. Acest program se înscrie în inconștientul ei. Se căsătorește, are copii. Ea fiind al doilea copil în familie, atunci când copilul ei mai mic din cei doi pe care îi are ajunge la 14 ani, programul se activează și va apare o perioadă dificilă. Se creează riscul ca tatăl lui să moară pentru a respecta programul. Sau se poate inversa programul și există riscul să moară chiar copilul, De aceea este bine să cunoaștem ce programe genealogice circulă în familia noastră, pentru a le dezactiva și a ne elibera de ele.
- See more at: http://esentadivina.ro/cum-ne-eliberam-de-scenariile-familiale-negative/#sthash.Cj8smFPR.dpuf
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu