Emoţiile negative puternice sunt legate de elementele apă şi foc. Pot fi încadrate ca emoţii negative lunare şi solare. Ultimele acţionează la exterior în timp ce primele la interior.
Emoţiile negative tip „apă”
Este destul de impropriu spus „apă” deoarece ele sunt atât de nocive vibraţional încât pot fi numite „otrăvuri” emoţionale. Ele ucid mult mai lent decât emoţiile negative legate de elementului foc dar, adesea, produc suferinţe mai mari. Ele erodează mintea, sufletul şi, în cele din urmă, trupul fizic. Iată care sunt:
· ura (atât faţă de sine cât şi faţă de alte persoane)
· sentimentul de vină (pentru evenimentele dramatice petrecute în trecut)
· regretele (pentru ceea ce trebuia făcut şi nu s-a făcut)
· invidia
· dorinţa de răzbunare
· umilinţele îndurate
· deznădejdea (lipsa unui orizont în ceea ce priveşte propria viaţă)
· durerea unei pierderi (a unei persoane, a unei părţi din viaţă, a unor bunuri, a unor privilegii, a unei afaceri etc.)
· complexele de inferioritate şi superioritate
Gândiţi-vă cum arată un corp emoţional care este plin cu asemenea otrăvuri! Acestea nu sunt răni care se vindecă de la o zi la alta, ci sunt asemenea unor infecţii care adună secreţii purulente şi necrozează firavul ţesut al corpului emoţional. Prin urmare, trebuiesc tratate cu multă atenţie, şi pentru un timp mai îndelungat.
Exerciţiul-meditaţie pentru eliberarea emoţiilor negative de tip „apă” are în vedere pătrunderea într-o atmosferă dogoritoare, de deşert, cu vânt puternic şi fierbinte, ce transformă firele de nisp în adevărate bice.
Aşadar, vizualizaţi că sunteţi într-un deşert pustiu, într-o mare de nisip fierbinte, în timp ce soarele arzător tronează deasupra voastră. Căldura este atât de mare încât imaginea din faţă ondulează precum limbile unui foc puternic. Chiar dacă atmosfera este aproape ucigătoare, simţiţi un fel de plăcere în acea stare.
Pasul urmăror va fi scoaterea corpului emoţional din învelişul dur al corpului fizic. Vizualizaţi aşadar corpul vostru emoţional ca fiind împresurat de numeroare pungi de lichid galben-negricios, vedere-maroniu, vişiniu-gri, aşezate în special în zona pieptului, capului şi abdomenului. Faceţi câţiva paşi înainte cu acest corp emoţional. Lăsaţi deci conştiinţa corpului fizic undeva în spatele vostru. Priviţi-vă acum corpul emoţional! Observaţi toate aceste pungi de „otravă” emoţională. Regrete, ură, sentimente de vină, deznădejdea, compexele de inferioritate, dureri vechi demult uitate, sunt toate acolo, mustindu-şi veninul înafara. În jurul lor, firavul şi delicatul vostru corp emoţional (o lumină diafană, albă, care are forma corpului vostru fizic) pare necrozat şi afectat de toate aceste otrăvuri vechi.
Imediat veţi observa cum aceste pungi purulente se strâng puternic sub efectul căldurii puternice din acel deşert. Bicele puternice ale firelor de nisip lovesc năprasnic aceste pungi şi încep să se spargă una după alta. Cele mai multe sunt în zona pieptului, abdomenului, ficatului, capului şi spatelui. Vizualizaţi apoi cum ele explodează, pur şi simplu, împroşcând lichidul purulent pe nisipul fierbinte. Acestea sunt repede uscate de căldura soarelui şi de vântul fierbinte. Simţiţi cum urmele lor dispar în câteva secunde, atât de pe voi cât şi de pe nisipul arzător. Vizualizaţi o durere veche, un regret profund şi priviţi unde este „apa” cea rea (otrava) adunată. Observaţi cum se strânge acea pungă, cum ţesutul care o ţinea este slăbit, uscat şi în final cum se sparge eliberând mizeria sufletească.
Scoateţi în faţă toate durerile vechi, toate regretele, sentimentele de vină, invidia, durerile pricinuite de pierderi, ura pentru diferite persoane sau grupuri, umilinţele îndurate, toate otrăvurile care vă erodează sufletul şi mintea de luni sau ani buni. Vizualizaţi cum se sparg toate pungile cu puroi pe care acestea le-au făcut pe corpul vostru emoţional. Pentru fiecare astfel de amintire se va sparge câte o astfel de pungă.
Nu este necesar să staţi mai mult de 20 de minute în această meditaţie, deci nu este bine să vă eliberaţi de chiar toate aceste probleme într-o singură şedinţă, ci doar de acelea care vă vin în minte în acel moment. Şi nu mai mult de zece pentru o astfel de meditaţie.
Rămâneţi apoi sub căldura infernală a deşertului pentru câteva minute. Simţiţi cum aceasta vă usucă de resturile pungilor sparte, cum nisipul aspru şi vântul fierbinte vă curăţă petele rămase pe corpul emoţional.
După cele câteva minute veţi face paşii înapoi în corpul fizic, după care veţi deschide ochii.
La câteva minute după ce veţi ieşi din meditaţie este posibil să aveţi parte de o uşoară stare de euforie. Nu vă amăgiţi, crezând că aţi scăpat atât de uşor de aceste otrăvuri emoţionale. Această meditaţie are mai mult rolul de a curăţa rănile sufleteşti de materiile purulente adunate, de a oferi ajutor conştiinţei vostre în lupta cu ele. Cauzele lor rămân, ele vor continua să genereze mizerie şi stări negative dacă nu se luvrează şi la cauzele lor, adică în zona informaţională.
În acest sens, trebuie să ţineţi cont de următoarele aspecte:
· Trecutul nu poate fi schimbat. Punct! Oricât aţi vrea, oricât aţi încerca, trecutul este este un fapt împlinit. Nu v-a plăcut ce s-a întâmplat? Atunci înseamnă că aveţi o lecţie importantă de învăţat. Învăţaţi-vă lecţia şi reveniţi de îndată la prezent.
· Neacceptarea trecutului înseamnă suferinţă şi luptă cu morile de vânt! Neacceptarea înseamnă rămânerea în trecut, deci într-un spaţiu mort.
· Plasarea în viitor este rezultatul temerilor de tot felul sau al egoului (vise deşarte). Viitorul este tot atât de mort precum trecutul.
· Viu este doar prezentul!
· Orice durere sufletească poate fi un puternic instrument de evoluţie; este o energie greşit direcţionată!
Emoţiile negative de tip „foc”
Şi acestea pot fi încadrate în două categorii: solare şi lunare. Cele solare îşi au deci „terenul de acţiune” în exterior iar cele lunare în interior.
Emoţiile negative violente de tip „foc solar” sunt reprezentate de furie, mânie şi gelozie.
Emoţiile negative violente de tip „foc lunar” sunt reprezentate de disperare, panică şi groază.
Aceste emoţii determină adevărate erupţii de energii negative, iar toxinele biochimice generate de corpul fizic la manifestarea acestora, au un efect extrem de negativ asupra sănătăţii fizice, emoţionale şi mentale. Pe de altă parte, aceste manifestări pot genera efecte neplăcute şi asupra altor persoane, asupra mediului, sau asupra unor alte aspecte ce ţin de situaţie, conjunctură etc.
Aceste emoţii sunt primele care trebuiesc depăşite căci, prin efectele lor, sunt cele care ne leagă cel mai mult de regnul animal. Emoţiile negative violente, nu numai că sunt cele mai mari consumatoare de energie vitală dar această energie este folosită în defavoarea noastră şi a celor din jurul nostru. Mecanismul lor ţine de combinaţiile instinctelor primare şi diversele scheme informaţionale stocate în ceea ce specialiştii au numit sistemul limbic amigdalian din creier. Acesta este responsabil de reacţiile noastre în diversele situaţii limită, cu care fiecare se confruntă de mai multe ori în viaţă. Sistemul limbic deţine o matrice informaţională reactivă complexă, care include toate schemele şi tiparele informaţionale prin care spiritul nostru a fost nevoit să le folosească în decursul tuturor întrupărilor anterioare.
În funcţie de specificul matricei informaţionale reactive din zona amigdaliană, dar şi a conceptelor şi a judecăţilor de valoare, pe care omul şi le-a format în diversele situaţii întâlnite în urma experienţelor, aceste emoţii violente se pot perpetua şi chiar dezvolta dacă nu se iau măsurile necesare pentru eliberarea lor.
Furia şi mânia sunt stările de extremă iritare emoţională şi sunt urmate de o descărcare violentă a energiei psihice. Furia apare datorită unui fenomen ce poate fi asemuit cu un scurt-circuit din zona psihoemoţională. În fapt, scurt-circuitul are loc în zona acoperită de planul mental, acţionând ca un declanşator pentru energiile psihice. În acel moment, practic, toate activităţile cognitive sunt suspendate. Este momentul în care omul este cel mai aproape de regnul animal. Furia este deosebit de nocivă, atât pentru corpul fizic cât pentru corpurile subtile.
Mânia, spre deosebire de furie, are un caracter ceva mai generalizat, ea se extinde (prin substratul ei informaţional) asupra unei porţiuni mai mari a planului mental, şi poate ţine o lungă perioadă de timp. În termen alchimic, este o combinaţie de „foc” şi „apă”.
Gelozia este o stare de iritabilitate psihică foarte pregnantă, şi care durează o perioadă mai lungă de timp. Dacă furia şi mînia sunt legate de ego, teamă şi instinctele de supravieţuire şi adaptare, gelozia este legată de instinctul de conservare, deci vorbim de energii psihice negative foarte puternice.
Disperarea şi panica apar ca urmare a aparentei închideri a sinelui conştient într-o cursă mentală. Este vorba de rigidizarea corpului mental datorită controlului exercitat de blocajele şi tiparele mentale. Spre deosebire de panică, ce are un caracter temporar (de moment sau conjunctură) disperarea se întinde pe o perioadă mai mare de timp.
Groaza este emoţia negativă cea mai acut resimtiţă şi apare, de regulă, în momentul în care viaţa sau integritatea fizică (proprie sau a celor apropiaţi) este pusă în pericol de o cauză anume.
Dacă sunt descărcate în exterior, acestor emoţii violente determină agresivitatea (violenţa) fizică şi verbală, distrugerea, alterarea, vandalismul, protestele violente, cruzimea, sadismul vulgaritatea, xenofobia etc.
Dacă sunt descărcate în interior, ele pot determina autoflagelare, autoagresivitate inconştientă (ulcere gastroduodenale, boli de inimă, boli de ficat, pancreas, scăderea imunităţii etc.),autoagresivitate semiconştientă (droguri, alcool, fumat în exces, consum exagerat de medicamente, subalimentaţie, supraalimentaţie).
Fiind vorba de emoţii generate de elementul „foc”, exerciţiul-meditaţie se va desfăşura într-o atmosferă opusă celei de dinainte (elementul „apă”).
Exerciţiul pentru eliberarea elementului nociv tip „foc” se face face la prânz sau seara. Rareori se va face dimineaţa; doar în cazul în care nevoia o va impune.
Vă veţi aşeza în şezut, poziţia turceşte, sau pe scaun, având grijă ca spatele să fie drept. Ochii sunt închişi, iar respiraţia va fi abdominală, pe nas. Veţi fi atenţi circa două minute la procesul respiraţiei. Doar veţi conştientiza cum aerul intră şi iese pe nări, într-un ritm constant. După aceea veţi face o inspecţie asupra corpului fizic pentru a detecta eventualele tensiuni musculare. Începeţi cu muşchii feţei, ai gâtului, şi continuaţi până aţi ajuns la tălpi. Eliminaţi orice fel de tensiune din corpul fizic.
Imediat după ce aţi realizat detensionarea, veţi vizualiza că sunteţi într-o atmosferă de iarnă cumplită, undeva la Polul Nord, aşezaţi fiind pe un imens aisberg de gheaţă. În jur, atmosfera pare să fie albastră. Aerul, orizontul, fulgii răzleţi, celelalte aisberguri din jur, chiar şi vântul năprasnic, toate par să aibă o tentă albastră. Deşi frigul este cumplit, voi îl veţi suporta foarte bine. Ştiţi, şi simţiţi, că temperatura este cu mult sub limita îngheţului, dar acest lucru nu vă deranjează. Vă simţiţi de parcă aţi fi adaptat pentru a suporta o asemenea temperatură.
În continuare, veţi scoate la suprafaţă toată furia acumulată de-alungul timpului, toate ura şi mânia pe care aţi manifestat-o împortiva unor persoane, unor grupuri, sau chiar ţări. Veţi scoate, de asemenea, şi gelozia, panica, disperarea sau clipele de groază, pe care le-aţi simţit în anumite momente ale vieţii voastre. Acestea sunt elemente de „foc” negativ. Este un foc distructiv, de care trebuie să scăpaţi cât mai repede posibil.
Veţi începe, pentru început, cu furia şi mânia. Veţi inspira aerul foarte rece pe nări şi veţi expira focul negativ pe gură. Procesul respiraţiei va fi mai lent şi mai profund decât de obicei. Veţi inspira adânc, umplându-vă abdomenul, apoi vă veţi umfla toracele, după care vă veţi ridica umerii. Retenţia aerului se face la jumătate din timpul inspirului. Deci, dacă pentru cele trei etape ale inspirului (abdominală, toracică, claviculară) va luat 6 secunde, atunci retenţia aerului va fi de trei secunde. Expirul (cu foc murdar) va dura la fel ca inspirul, adică tot şase secunde.
Atenţie! Nu este necesar să faceţi act de bravură, să încercaţi perioade foarte lungi. Mai ales acum, când vă jucaţi cu „focul” negativ! Acest exerciţiu-meditaţie poate fi chiar periculos dacă încercaţi să exageraţi cu respiraţia!
Va trebui să fiţi foarte atenţi la faptul că aerul inspirat este albastru, în timp ce aerul expirat va fi de culoare roşu murdar, adică un fel de roşu amestecat cu maro şi gri. Veţi face şapte respiraţii de acest fel (inspir albastru, pe nas, şi expir roşu murdar pe gură). În timp ce aerul rece albastru este introdus în corp, veţi simţi efectiv că are un efect eliberator, iar odată cu fiecare expiraţie, veţi simţi cum „focul” murdar vă părăseşte. Focul roşu murdar este generat de furie şi mânie, iar în timp ce faceţi respiraţiile veţi avea în faţa conştiinţei momentele în care aţi fost sub influenţa acestor două sentimente negative.
Dacă va fi nevoie, veţi face încă şapte respiraţii pentru eliberarea focului roşu murdar.
După cele şapte respiraţii, veţi elimina focul galben-portocaliu murdar. Acesta este legat de gelozie, de ură - atât faţă de sine cât şi faţă de alţii, de momentele de disperare, panică, şi chiar groază. Veţi aduce în faţa voastră toate aceste momente, împreună cu sentimentele respective. Veţi inspira aerul rece albastru şi veţi expira aerul galben-portocaliu murdar, adică amestecat cu nuanţe de maro şi gri. Veţi face şapte respiraţii de acest fel.
Dacă simţiţi nevoia de încă şapte astfel de respiraţii, faceţi-le! Dar nu mai multe! Este mai bine să executaţi exerciţiul pentru mai multe zile decât să exageraţi.
După ce eliberaţi din „rezervorul” de foc murdar galben-portocaliu, veţi lucra pentru eliberarea de „foc” alb murdar. Acesta este un „foc” aflat la marginea inconştientului. Este un foc deosebit de periculos, deoarece s-a despărţit de suportul informaţional. Este este un foc latent care poate "incendia" oricând spaţiul psiho-mental.
Semne că aveţi o cantitate crescută de „foc” alb negativ:
· aveţi dese stări de nervozitate (fără o aparentă cauză)
· dacă vă enervaţi repede, atunci când priviţi diverse emisiuni la televizor (show-uri politice, ştiri cu subiecte negative, filme violente) sau când citiţi diverse ziare, reviste
· aveţi dese convorbiri sau certuri imaginare cu cei din jur, sau chiar cu alte persoane necunoscute
· dacă vă roadeţi unghiile, pieliţa din jurul lor, sau vă scărpinaţi des în diferite zone ale capului (în special la ceafă sau după ureche)
· aveţi diverse ticuri („pompaţi” din picior, frecaţi des nasul, bărbia, sau alte zone ale corpului)
· aveţi creşteri de apetit pentru carne sau dulciuri (senzaţia de poftă sau foame „turbată” - chiar dacă aţi mâncat cu puţin timp în urmă)
Totuşi, legat de stările dese de nervozitate, trebuie să ţineţi cont şi alte cauze posibile, cum ar fi:
1. Dezechilibre la nivel biochimic. Stările de nervozitate pot apărea din cauza unor „fricţiuni” ale proceselor metabolice legate de elementul „apă”. Este vorba aici de un dezechilibru între mediul acid şi cel bazic. O alimentaţie bazată pe carne, sau care este puternic dezechilibrată (amestec de carbohidraţi cu proteine, de exemplu) generează probleme la nivelul metabolic, şi are drept consecinţă o stare de „tensiune” pe zona senzitivă.
2. Dacă este prea cald sau prea frig, dacă presiunea atmosferică prezintă variaţii dese, dacă se schimbă fusul orar, dacă sunt zgomote deranjante în apropiere, dacă se iau anumite medicamente, etc. Organismul poate să resimtă puternic aceste schimbări în zona psihoemoţională.
3. Evenimente care determină presiune la nivel psiho-mental (probleme sentimentale, probleme în familie, examene, boală, probleme financiare, implicarea în proiecte ce implică o responsabilitate crescută etc.)
Aşadar, dacă sunt excluse cauzele de mai sus, şi prezentaţi semnele respective, este vorba de „foc” alb negativ din zona periferică a inconştientului.
Acest „foc” alb murdar, este ceva mai greu de eliberat, necesitând anumite condiţii exterioare. Exerciţiul-meditaţie prezentat înainte ajută doar într-o mică măsură. Acest tip de „foc” negativ nu este la fel ca „focul” negativ roşu sau galben-portocliu. Fiind desprins de componenta informaţională (nu se mai poate identifica aspectul cauzal), acest „foc” s-a prins de aura energetică, devenind o parte din mecanismul energetic subtil.
Eliberarea de „focul” alb murdar se face cu ajutorul elementelor din natură. Trebuie neapărat să aveţi contacte fizice cu pământul (de preferat muntele) şi apa (de preferat să fie curgătoare). Eliberarea se va face atât prin respiraţie (pe gură) cât şi prin palme cât şi tălpi.
Eliberarea de „foc” alb murdar se va face, la fel ca şi în celelalte două cazuri, numai la expir!
Într-o foarte mică măsură poate ajuta şi apa de la robinet. Eliberararea focului alb murdar se face punând palmele şi tălpile sub jetul de apă (de preferat cât mai rece). Pentru „împământrarea” focului alb murdar (şi aici ajută numai într-o mică măsură), se pun palmele pe unul dintre stâlpii de rezistenţă ai apartamentului, şi se dirijează focul alb murdar spre pământ prin intermediul acestuia.
Dacă staţi la casă sunteţi mai avantajat la elementul „pământ”. În acest caz, puteţi chiar avea acces şi apă „vie” (fântână, puţ).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu