1 apr. 2014

Traieste fara frici

                           
E timpul sa invatam sa ne depasim fricile. Incepand cu fricile cele mai mici, personale. Suntem multi care spunem: “Cine? Eu? Eu n-as putea sa fac niciodata x lucru! Sunt total neindemanatic/a!” Sau “eu sunt total lipsita de creativitate!” Sau “eu nu am nimic de spus, nu ma pricep la cuvinte.” sau “eu nu pot sa fac asta, mi-e frica!” sau ” am o fobie de….” sau ” eu nu sunt destul de bun/a ca sa fac asta”.
Acestea nu sunt decat credinte false induse de cei din jurul vostru, de parintii vostri, de societate, de scoala, de voi insiva prin vocea rautacioasa a ego-ului. Voi sunteti fiinte care au abilitati native, care se pot dezvolta, care pot invata ORICE, care pot evolua, care pot depasi limite inimaginabile.Sunteti co-creatorii acestei lumi si ai acestui Univers, sunteti co-creatorii vostri si ai vietii asa cum o traiti acum. Precum un artist deseneaza pe hartie o forma de baza si apoi cu multa indemanare, viziune si talent o transforma intr-o vaza cu flori, stergand, corectand si adaugand alte linii fine, alte culori si detalii, asa ne cream noi vietile. Suntem artistii propriilor vieti si asternem pe canvasul nostru tot ceea ce dorim si visam. Limita este imaginatia.
Ce e de facut? Fa o lista. Fa o lista cu toate lucrurile despre care ti s-a spus ca nu le poti face, cu toate lucrurile pe care nu ai avut in trecut curajul sa le faci, pe care le-ai gresit o data si apoi le-ai abandonat judecandu-te aspru, cu lucrurile de care iti e frica, cu lucrurile pe care doresti sa le faci dar crezi ca nu ai abilitatile necesare, cu lucrurile care simti ca ti-ar schimba viata si cu acele lucruri care simti ca fac parte din misiunea ta dar pe care le crezi imposibil de realizat.
Fa o lista sincera, lunga, fara sa omiti nimic. Apoi, in ordine, intamplator sau cum vrei tu – in ordinea importantei sau vechimii visului reprimat – incepe sa le faci!
NU EXISTA : NU POT, NU AM TIMP, SUNT PREA BATRAN, E PREA TARZIU, CE O SA ZICA LUMEA, OR SA MA CREADA NEBUN, NU AM CONDITIA FIZICA NECESARA, SUNT PREA SUPARAT…SAU ORICE ALTA SCUZA!
Nu ai scuza in fata divinului din tine.
Am vazut cu ochii mei sau am auzit de copii de 6 ani care au facut lumea un loc mai bun, oameni care au invatat sa mearga pe bicicleta, pe role sau sa conduca la 50 de ani, oameni care si-au schimbat meseria la 60 de ani, care s-au inscris la cursuri de yoga la 65 de ani, care au castigat un maraton de 42 km la 70 de ani, care au luptat singuri impotriva a mii si milioane de alti oameni care le-au stat impotriva, femei si barbati care si-au gasit marea iubire dupa la peste 50 de ani, oameni care pot sa urce cu propriile lor picioare pe ziduri si pereti, oameni care stapanesc valuri mari de 10 metri doar cu o placa de lemn sub picioare, oameni care au vindecat cu energie alti oameni, fiinte minunate care se hranesc cu energie universala si nu au mai mancat de zeci de ani (si chiar duc vieti active si normale), suflete credincioase si curajoase care au scapat de cancer in metastaza, oameni paralizati care au mers din nou, oameni orbi si surzi care au pictat sau compus mari opere de arta, oameni care au ajuns modelele unor natiuni din niste persoane simple si sarace….si…o, doamne, cate exemple ar mai fi de dat! Adu-ti si tu aminte de toti oamenii despre care ai auzit ca au depasit limitele omenescului si au ramas in memoria tuturor. Daca vrei cateva exemple de autodepasire uita-te numai Cartea Recordurilor pentru exemple contemporane si credibile pentru oricine sau aminteste-ti povestea lui Iisus, pentru cel mai frumos exemplu de ceea ce putem face si noi daca avem credinta in noi insine si in divinitate. Azi e cea mai buna zi pentru ca tu sa iti depasesti fricile. Incepe cu una, cea mai usoara, cea mai posibil de trecut peste. Apoi, zi de zi, una cate una, infrunta-le, cunoaste-le, razi de naivitatea lor cand descoperi ce usor este sa reusesti, si devino tot si tot mai puternic si mai increzator. Nu lasa pe nimeni sa iti stea in cale cu atitudinea lui/ei negativista si nu asculta daca ti se spune ca nu poti. Alti oameni nu fac decat sa proiecteze pe tine fricile lor personale.

Niciun comentariu: