Pentru prima dată în istorie, cercetătorii de la NASA au făcut o descoperire importantă şi au dat-o publicității. Este vorba despre mult mediatizatele portaluri intergalactice, cu care am fost obișnuiți în filmele SF și care conform ultimelor studii ele ar exista.
Un portal reprezintă o aşa-zisă scurtătură între diverse puncte din Univers, astfel o distanță impresionantă de spațiu ar fi străbătută în doar câteva secunde. De asemenea, portalurile pot să mai comunice și în timp, un astfel de portal permite călătoria în viitor, sau în trecut.
Fizicianul Jack Scudder de la Universitatea din Iowa, a identificat „portaluri spațiale ascunse în câmpul magnetic al Pământului, care se închid și se deschid de zeci de ori în fiecare zi”, potrivit datelor recoltate de cercetător de la instrumentele THEMIS, de la NASA și Cluster, ale ESA, concentrate asupra magnetosferei terestre încă din anii ’90.
“Ele sunt denumite puncte X și sunt acele zone în care electronii sunt așezați altfel, într-un mod difuz. Aceste portaluri sunt locuri din atmosfera Pământului care se conectează cu diverse atmosfere ale altor planete, creându-se astfel niște culoare prin care timpul și spațiul se anulează.”, susține Scudder.
Portalurile sunt amplasate la câteva zeci de mii de kilometri depărtare de planeta noastră, acolo unde câmpul geomagnetic se intersectează cu vânturile solare. Majoritatea portalurilor sunt mici și efemere, în timp ce altele sunt larg deschise, vaste și susținute.
Acum rămâne ca aceste portaluri să fie studiate minuțios și să se înțeleagă modalitatea prin care pot fi exploatate. Astfel, umanitatea ar putea face un salt incredibil în misiunea de descoperire a Universului, distanțe de ani lumină s-ar scurta impresionant de mult.
http://www.efemeride.ro/nasa-a-decoperit-portaluri-ascunse-in-campul-maganetic-al-pamantului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu