8 mar. 2015

Cursuri Online Gratuite

 
Imagini pentru cursuri on;line
În ultimii 2-3 ani numărul site-urilor care pun la dispoziţie cursuri online gratuite care te ajută să înveţi noi abilităţi sau să ţi le reîmprospătezi, a explodat.
Pe măsură ce aceste site-uri care oferă tot felul de cursuri online gratuite se dezvoltă, se aduce în discuţie dacă acestea sunt mai eficiente în a educa mase de oameni prin intermediul MOOC-urilor (MOOC = massive open online course), decât sistemul public de învăţământ.
Partea bună, este că acestea demonstrează de multe ori că sunt mai plăcut de folosit şi mai practice decât sistemul public de învăţământ care inhibă uneori educaţia datorită curriculei inflexibile sau demodate şi a sistemului de notare.

Cele mai puternice portaluri educaţionale (precum Coursera), au ajuns chiar în postura de a negocia cu statul american, ca unele dintre cursurile portalului să fie chiar creditate de către sistemul public de învăţământ.
creier-limpede
Pe măsură ce angajatorii îşi dau şi ei seama de valoarea acestor site-uri, vor apărea şi certificări care vor fi recunoscute de mediul de afaceri şi de către mediul de învăţământ, ceea ce nu poate decât să mă bucure, pentru că o bună parte dintre cursurile care sunt online, sunt gratuite.  :D
Din acest motiv, am decis să fac o listă cu câteva zeci de site-uri care pun la dispoziţie cursuri online gratuite, pe care oricine care are o conexiune stabilă la internet, le poate accesa.

40 de Site-uri Unde Poti Urma Cursuri Online Gratuite – Invata Online Gratuit

  1. Udemy.org – este la fel un portal extrem de popular în acest moment,  cu o mulţime de cursuri. În timp ce Coursera se concentrează pe cursuri asemănătoare celor de la Universităţi, Udemy mai degrabă oferă cursuri predate de către specialişti, profesionişti şi freelanceri. Datorită pletorei de învăţători şi temele pe care ei le oferă sunt extrem de variate. Există foarte multe cursuri gratuite, dar şi o bună parte dintre cursuri sunt plătite.
  2. Coursera - unul dintre cele mai populare portaluri de educaţie din lume în acest moment, cu peste 7 milioane de useri care studiază peste 600 de cursuri. O bună parte dintre ele sunt gratuite, dar multe dintre ele sunt şi plătite, mai ales dacă doreşti un certificat.
  3. Khan Academy – este unul dintre cele mai avansate portaluri educaţionale şi este probabil cel mai popular din întreaga lume. Început ca un simplu canal pe Youtube unde Salman Khan explica diverse concepte din matematica, Khan Academy a ajuns să fie sprijinit de corporaţii majore şi de o mulţime de instituţii educaţionale care chiar folosesc platforma ca metodă de predare. Cursurile disponibile pe Khan Academy pot fi considerate un substitut pentru şcoală. 100% gratuit.
  4. Duolingo – învaţă engleză, franceză, portugheză, spaniolă, germană şi italiană gratuit. E una dintre cele mai populare platforme educaţionale pentru cei care vor să înveţe limbi străine. Metoda după care ei predau este una extrem de eficient. Dacă te decizi să înveţi prin intermediul lor, îţi recomand să practici zilnic, chiar şi pt 5 minute, pentru că o să îţi fie mai uşor. 100% gratuit.
  5. LiveMocha – este un portal dedicat celor care vor să înveţe limbi străine, ideal după ce ai trecut prin materialul de pe Duolingo.
  6. Stanford University Ecorner - celebra universitate Stanford oferă peste 3.000 de materiale video și podcast-uri gratuite despre leadership, creativitate şi inovaţie, product development, antreprenoriat, carieră, finanţe etc. 100% gratuit.
  7. Udacity- este un portal educaţional care cuprinde cursuri gratuite care sunt de obicei cu caracter tehnic (data science, web development, programare). Recomand acest site tuturor celor care vor să prindă baze necesare în special în sectorul tehnologic. Unele module sunt gratuite, altele plătite.
  8. MIT (Massachusetts Institute of Technology Video) - cumva, ca în acelaşi spirit cu cei de la Stanford, celebrul MIT a făcut disponibile peste 12.000 de materiale video gratuite din domenii pe care MIT le explorează. Aproape tot conţinutul MIT care se predă şi la facultate este disponibil gratuit pe secţiunea MIT OpenCourseWare (3000 de video-uri). 100% gratuit.
  9. W3Schools.com - este unul dintre veteranii tutorialelor online. Tutoriale sunt sub formă text, dar sunt extrem de bine structurate şi reprezintă o bază solidă pentru oricine doreşte să înveţe limbaje de programare web. 100% gratuit. 
  10. CodeAcademy.com - unul dintre cele mai populare site-uri dedicate programării. Este de asemenea şi unul dintre cele mai practice, fiind un fel de W3Schools pe bază de provocări. :)
  11. Code.org – este o iniţiativă super faină de la americani prin care încearcă să convingă copiii să înveţe programare. Aceştia au un modul introductiv în programare, prin care te învaţă bazele acesteia şi este extrem de distractiv. Deşi este adresat copiilor, un adult care nu a scris niciodată o linie de cod, poate învăţa câteva lucruri de bază. 100% gratuit.
  12. Open Learn University – Peste 600 de cursuri online gratuite despre sport, tehnologie, politică, drept, finanţe, istorie, artă, psihologie, ştiinţe naturale şi multe altele. 100% gratuit.
  13. Teaching Tree - este o platformă de organizare a conţinutul educaţionale deja prezent pe Internet. Practic, Teaching Tree e un fel de “centru” unde se strâng o mulţime de resurse despre informatică şi programare. Ai la dispoziţie mii de video-uri despre concepte tehnice din domeniul tehnologiei şi a programării. 100% gratuit.
  14. Ted Ed - este o colecţie de video-uri educaţionale colecţionate de către editorii TED.com. Nu este o platformă educaţională, dar are o mulţie de video-uri informative, foarte bine documentate şi care pot furniza informaţii preţioase celor care sunt dornici să înveţe. Partea faină este că video-urile prezintă şi link-uri către diverse resurse de aprofundare, aşa că acestea pot deveni puncte extrem de interesante de start pentru cercetări şi studiu. 100% gratuit.
  15. TED Talks - deja foarte faimoase, speech-urile TED sunt deseori extrem de educaţionale, pe scenele conferinţelor TED livrând discursuri oameni de ştiinţă, celebrităţi, artişti sau pur şi simplu oameni care au o idee care merită dată mai departe.  Speech-urile sunt structurate în jurul următoarelor teme: Tehnology, Education şi Design. 100% gratuit.
  16. Entrepreneur Startup Guides – secţiunea dedicată începătorilor în afaceri, cu articole, ghiduri şi video-uri despre cum să dezvolţi o afacere.
  17. CodeCombat – este un joc-tutorial prin care poţi învăţa JavaScript programând un joc.
  18. CodeAvengers este asemănător CodeCombat numai că este adresa tuturor celor care vor să înveţe programare web (HMTL5, CSS3, JavaScript).
  19. Watch Mojo – este mai degrabă un proiect de entertainment, dar care are şi o secţiune dedicată educaţiei în care sunt foarte multe interviuri cu autori populari. NU este totuşi un portal educaţional, dar poate fi o sursă excelentă de informaţii.
  20. Make Games With Us - are câteva cursuri simpatice despre App Development. Învaţă să faci o versiune proprie a foarte cunoscutului joc: Flappy Bird.
  21. Open Yale Courses – Yale University oferă câteva zeci de cursuri gratuite. Ele sunt foarte valoroase, dar sincer “oferta” lor e mai puţin generoasă decât a altor universităţi de top din SUA. Oricum ar fi, educaţie 100% gratuită.
  22. Learni.st – este un fel de Pinterest educaţional dacă pot să îi spun eu aşa. Practic, o mulţime de resurse educaţionale sunt strânse în acelaşi loc sub formă de colecţii. Este o platformă destul de interesantă şi utilă, dar îi cam lipseşte o structură logică.
  23. BBC Learning -  reprezintă secţiunea educaţională a (mega)site-ului BBC. Fun fact: dacă ar fi să studiezi tot conţinutul oferit de BBC Learning, ţi-ar lua cam 70 de ani :P.
  24. Mozilla Developer Network – centrul de resurse al celor care dezvoltă Firefox, ideal atât pentru developerii începători, cât şi pentru cei experimentaţi.
  25. HTML5 Rocks - tutoriale pentru developeri care explorează posibilităţile fantastice ale HTML5. Tutorialele sunt redactate despre profesionişti de top din companiile de tehnologie cele mai influente: Firefox, Google etc.
  26. Academic Earth - cursuri online gratuite din domenii precum arta, design, business, matematică, ştiinţe naturale etc.
  27. Self Growth – reprezintă o platformă asemănătoare cu Teaching Tree, numai că strânge la un loc resurse despre dezvoltare personală.
  28. Academy Cube - dedicat celor care lucrează sau vor să lucreze cu Big Data şi Data Analysis. Este o platformă educaţională şi de recrutare pentru cei care vor să exploreze aceste domenii. Dacă vroiai să înveţi tot felul de chestii care au legătură cu SAP, aici e locul potrivit.
  29. Open SAP - platforma de cursuri online furnizate de gigantul soluţiilor de business SAP
  30. RSA  – cei de la RSA au făcut furori pe Internet cu video-urile din seria RSA Animate. Cei de la RSA (Royal Society of Arts) au o mulţime de discursuri şi prezentări extrem de educationale care merită văzute, peste 500 ca să fiu mai precis.
  31. The Higher Education Academy Resources Center – resurse din mediul academic de la A la Z. :)
  32. BBC Languages - excelent dacă vrei să înveţi limbi străine. Cei de la BBC au un site cu adevărat extraordinar. Din păcate, materialul lor nu a mai fost de mult timp updatat. Totuşi, mă bucur că au lăsat conţinutul lor încă online.
  33. CreativeLive - transmite live diverse cursuri sau workshop-uri, apoi vinde înregistrările. Poate fi extrem de util dacă eşti dispus să fii online atunci când ei livrează live un curs, că aşa îl prinzi gratis.
  34. EdX.org - cursuri online gratuite oferite de cele mai prestigioase universităţi din toată lumea.
  35. ureddit - reprezintă o colecţie de linkuri structurate în aşa fel încât să obţii o educaţie de bază, şi în unele cazuri chiar avansată, despre o mulţime de domenii: programare, editare, regie, scris etc.
  36. Iversity - un concept foarte similar Coursera. O mulţime de cursuri online gratuite şi excelente.
  37. 99percent - un fel de TED dar dedicată mai mult celor care lucrează în design, web development, startupuri, artişti, etc.
  38. Jorum – O arhivă cu documente şi resurse din domeniul academic. Câteva mii de resurse pe teme destul de specifice.
  39. Berkeley University – video-uri şi podcasturi de la cursurile şi prezentările de la Universitatea Berkeley
  40. Draw Space - dacă vrei să înveţi cum să desenezi, ai aici o mulţime de tutoriale gratuite despre cum să desenezi ca un profesionist. O bună parte dintre tutorialele pe care le găseşti pe Draw Space sunt plătite, dar eu ţi-am dat link direct către secţiunea cu cele gratuite.
  41. Money 101 de la CNN – dedicat celor care vor să îşi extindă educaţia financiară. Alte site-uri despre educaţie financiară găseşti în lista lui Laurenţiu aici.
  42. Alison – cursuri gratuite, pe teme generale. Profesorii fac bani din advertising din ceea ce am înţeles eu, iar userii au acces gratuit la conţinut.
  43. Memrise – un fel de Duolingo, dar cu accent mai mare pe fun facts şi accentul este pus pe componenta de memorare.
  44. Sophia – un portal puternic cu foarte multe cursuri gratuite online din mai multe domenii de interes.
  45. NovoEd – un portal asemănător cu coursera Coursera şi Iversity. Are de asemenea o selecţie generoasă de cursuri gratuite.
  46. European Schoolnet Academy – o platformă educaţională adresată celor care predau
  47. Open 2 Study – platformă educaţională australiană de mare perspectivă, au o selecţie generoasă de cursuri gratuite. Certificarea cursurilor în schimb este contra-cost.
  48. Complexity Explorer – aparţine institutului Santa-Fe si ofera cursuri gratuite despre ştiinţa complexităţii, dinamică şi haos
  49. Future Learn – platformă educaţională dezvoltată în colaborare cu universităţile britanice de top
  50. France Universite Numerique (FUN) – platformă educaţională din Franţa care cuprinde câteva cursuri online de calitate
  51. Propune-mi tu câteva :). Dacă ştii site-uri care au o bună parte dintre cursurile aflate în catalogul lor disponibile gratis, te rog ajută-mă să fac această listă mai bună sugerându-mi câteva site-uri.

După cum poţi observa nu mai ai nicio scuză! :P
Educaţia de calitate este disponibilă pe Internet gratis. :)
Portalurile şi site-urile mele preferate sunt: coursera, khan academy şi udemy pentru teme generale; code academy, w3schools şi mozilla developer network pentru resursele despre web development.
Există şi câteva site-uri în limba română, însă am fost dezamăgit de tipul de conţinut pe care acestea îl propuneau şi de cum arată în general site-urile acestea (arată deplorabil din păcate), aşa că am ales să nu includ vreun portal românesc dedicat cursurilor online gratuite. Totuşi, dacă chiar vrei să vezi care sunt acestea, dă click aici.
Marele minus pe care îl poţi observa la această listă este că reprezintă o listă de resurse care se pot folosi doar în engleză.
Din păcate, aceasta este bariera la învăţare pentru multe dintre resursele pe care eu le propun. Va trebui să te adaptezi şi să înveţi engleză dacă vrei să ai acces la aceste “bunătăţi” educaţionale.
Dacă vrei să înveţi engleză, îţi recomand acest website: Talk English care are şi o secţiune în română.
Nu uita să dai acest articol mai departe dacă ţi-a plăcut.
sursa poză

Niciun comentariu: