Locul în care cele mai ascunse gânduri devin realitate există în România. Se numeşte Templul DORINŢELOR şi este la Şinca Veche în judeţul Braşov. Aici, există magie spun oamenii pentru că lucrurile care se întâmplă sunt inexplicabile. Legenda, dar şi întâmplările extraordinare petrecute aici au făcut înconjurul lumii
Templului Dorinţelor i se mai spune Templul Ursitelor sau Grota de la Şinca Veche sau chiar Templul Extratereştilor. Oamenii au ales aceste denumiri după întâmplările inexplicabile petrecute de-a lungul anilor.
Construcţia, extrem de bizară se află la câţiva kilometri de localitatea Perşani, relatează România TV. Ţinutul pare rupt din basm, iar felul în care arată grota, îţi dă primii fiori.
Se spune ca templul are origini dacice, avand peste 7000 de ani vechime. Este format din cinci incaperi, are doua altare si un turn prin a carui deschidere se poate vedea cerul".
Aici este locul unde pătrund energiile pozitive şi unde, spune legenda, oamenilor cu suflet curat li se îndeplinesc dorinţele şi mai ales sunt tămăduiţi şi de cele mai grele boli.
"Se spune că în această zonă este Universul credinţei. Toţi cei care au fost aici în Grotă li s-au îndeplinit dorinţele", spune unul dintre vizitatori.
CITEŞTE ŞI ROMÂNIA MISTICĂ. Templul misterelor de la Şinca Veche
Turiştii vorbesc despre momente unice trăite în inima Templului. "Oameni care au auzit coruri de călugări, cântări bisericesti intr-o limba veche inteleasa partial", spune MARIA BÂGIU, medic de meserie, care a descoperit locul în anul 2004. A renunţat la medicină ca să se dedice întrutotul locului. La acea vreme suferea de o boală incurabilă şi este sigură că energiile din Tmplu au vindecat-o.
De-a lungul anilor, unii turisti au sustinut ca pe fotografiile care se fac aici apar sfere albe, invizibile insa in momentul fotografierii.
Este unul dintre cele trei puncte energetice din România, unul fiind Sfinxul, Cetatea Sarmizegetusa a doua şi al treilea aici. O taină a locului spune că cine vine o dată se întoarce. Şi chiar aşa se întâmplă.
Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/templul-dorintelor-locul-magic-din-romania-unde-dorintele-sunt-indeplinite-si-oamenii-tamaduiti_160890.html#ixzz3Tnwt8OMN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu