4 mar. 2015

Mesaj Urgent către Echipa de la Sol – Eclipsa Totală de Soare – 20 Martie – Galacticii



 

Prin Anna Merkaba

ANUNȚ URGENT PENTRU TOȚI CEI DIN ECHIPA DE LA SOL. Un set de evenimente care au fost puse în mișcare au dus la o decizie care va schimba lumea așa cum o știm. noi Cu câteva zile în urmă am primit o transmisie care este foarte important ca voi toți să o citiți. În ea Alianțele Galactice Stelare vorbesc despre ceea ce s-a întâmplat și despre ceea ce este pe cale să se întâmple în jurul datei de 20 Martie, când are loc eclipsa solară pe care ei o numesc ”luna întunecată”.  

Vă rog să fiți  conștienți de ceea ce permiteți în psihicul vostru. Timpul care urmează este incredibil de de bun augur, tot ceea ce vă doriți să se întâmple se va întâmpla, așa că fiți atenți la ceea ce vă doriți, pentru că orice puneți în mișcare acum, se va manifesta foarte repede în realitatea voastră. Acesta este momentul în care să creați o lume nouă și frumoasă, sau mai degrabă să o readuceți la starea ei de puritate pe care a avut-o cândva. Mulți dintre voi știu să înțeleagă importanța acestor energii magnifice care intră pe Gaia așa că veți încerca să vă trageți energia înspre ele. Vă rog să vă focalizați pe momentul vostru acum, fără să țineți cont de ceea ce mass-media va încerca să vă servească pentru a vă face să vă mutați focalizarea dincolo de ceea ce se petrece acum cu adevărat, de la ceea ce sunteți aici să faceți și încercați să realizați. Perioada dintre acest moment și Septembrie este incredibil de importantă. Cu cât rămâneți mai pozitivi, cu atât va fi mai bine pe măsură ce ne apropiem tot mai mult de luna Septembrie.

Acesta este un mesaj foarte lung, așa că vă mulțumesc anticipat pentru timpul acordat!

Acum câteva zile am fost vizitată, a fost o vizită foarte interesantă, iar aceia dintre voi care au experimentat ceea ce urmează să vă descriu veți chicoti când veți citi și veți înțelege foarte bine cât sunt de ciudate aceste experiențe. Stăteam ca întotdeauna la computerul meu când dintr-o dată am simțit o prezență și prin cel de-al treilea ochi am văzut diferiți vizitatori galactici care stăteau în jurul meu. Am început să conversez cu aceși vizitatori în limbaj galactic, limbajul luminii.

Partea din mine care stătea de vorbă cu ei răspundea întrebărilor lor și purta o conversație lungă și foarte detaliată, dar cealaltă parte a mea care este partea ”pământească” nu înțelegea nimic din ceea ce se povestea. A fost o experiență într-adevăr ciudată în care informațiile au fost reținute până astăzi de către sinele meu pământesc. Totuși, profund în interiorul meu am înțeles ce a însemnat tot acest schimb. Am mai avut astfel de vizite și înainte, și de obicei ele sunt ca și o examinare amănunțită care este făcută asupra populației de pe Pământ pentru a vedea ce gândește aceasta. Mi s-a spus că sute de Lucrători în Lumină din echipajul de la sol au fost vizitați în ultimele câteva zile pentru a-și da seama de următoarele etape ale procesului și a vedea dacă este necesară vreo intervenție. 

Ceea ce mi se spune acum este că în urma examinării voastre a tuturor s-a luat decizia colectivă de a interveni încă o dată în conștiința colectivă.

Câteva zile mai târziu când mi-am făcut exercițiile de meditație, am văzut ce s-a întâmplat. De pe Altair a fost transmis un semnal către toate piramidele noastre de aici de pe Pământ. Pentru aceia dintre voi care nu sunteți familiarizați cu Altair, acesta este un sistem stelar în care trăiește o rasă binevoitoare care seamănă mult cu oamenii. Acest semnal a declanșat vechea tehnologie care a fost alterată în trecut în scop malefic de către ființe răuvoitoare. Re-setarea acestei tehnologii a fost necesară pentru a aduce din nou Pământul în echilibru.

A existat un moment de ruptură în timp atunci când această energie care a fost trimisă în piramide a dezactivat ”capcanele” ca să spun așa, și care a dus la eliberarea unei energii negative. Această eliberare de energie negativă i-a afectat pe mulți dintre cei ce locuiesc acum pe planetă.

Cu toate acestea, un val de iubire și de energie a păcii a fost îndreptat spre noi toți, ceea ce a dus la starea ciudată pe care mulți dintre voi ați raportat-o. A fost ca și cum cele două energii s-ar fi ciocnit una cu cealaltă producând o presiune insurmontabilă, confuzie și schimbări bruște și nebunești de dispoziție. Acest lucru a fost necesar să fie făcut pentru a opri diferitele tehnologii ”întunecate” să mai influențeze omenirea în mod negativ.

Acest lucru nu înseamnă că toate aceste tehnologii au fost dezactivate, ci că s-a interferat cu cele importante care îi împingeau pe oameni să facă greșeli în procesul lor de co-creație și care ar fi dus la dezintegrarea totală a acestei planete. 

Afectarea continuă făcută de către energia binevoitoare eliberată de către aliniamentele noastre planetare și familia noastră galactică care monitorizează desfășurarea diferitelor evenimente de pe Pământ, va continua să se integreze în psihicul uman și va deconecta omenirea de la rețeaua de informații la care este conectată în prezent, conectând-o la o alta. Toate acestea sunt deja în curs de desfășurare, deși impactul major al acestor schimbări va fi simțit în jurul datei de 20 Martie la eclipsa totală de Soare. În timpul acesteia alianța noastră stelară binevoitoare va fi în măsură să aducă din nou energia necesară pentru a re-echilibra din nou Pământul. Toate acestea vor fi realizate prin trimiterea unor frecvențe diferite de către numeroșii noștri aliați care se află staționați în jurul acestei plantete. Pentru că fiecare dintre noi acționează ca și un fascicul de lumină pe planetă, mulți dintre voi vor experimenta expansiunea conștiinței și vor simți că imense cantități de energie de lumină vor trece direct prin voi ajungând până în miezul Pământului și a celor din jurul vostru.

Știu că am mai discutat despre toate acestea și mai înainte, însă, pentru că Pământul a trebuit să treacă printr-un coridor de siguranță despre care am discutat în canalizările mele anterioare, și pe care le puteți găsi pe site-ul meu www.SacredAscensionMerkaba.com (aici în limba română despre coridorul de siguranță), din cauza acestui ”coridor de siguranță” mulți s-au retras înapoi în modul matricei și au făcut, de fapt, un pas înapoi în plus față de energiile care au fost trimise de pe Altair pentru a dezactiva modulele din motoarele sferice situate în interiorul piramidelor.

Motoarele care aparent sunt situate în interiorul piramidelor sunt generatoare de energie care inițial au fost concepute pentru a genera vindecare și viață, precum și energie LIBERĂ tuturor celor ce sălășluiesc pe Gaia. Acestea au fost pus în funcțiune de către mulți dintre voi cei ce citiți acest mesaj, deoarece mulți dintre voi ați fost acolo atunci când piramidele au fost ridicate. Și asta nu a avut loc atunci când datele noastre bazate pe identificarea cu carbon indică, pentru că piramidele au fost ridicate cu mult înainte de data la care suntem noi făcuți să credem că s-ar fi întâmplat. Încă o dată, aceia dintre voi care citiți acest mesaj, dacă treceți acest mesaj prin prisma conștiinței voastre, veți fi în măsură să percepeți adevărul acestor afirmații.

După ce vălul a fost pus la locul său în concordanță cu acordul sufletelor umane (sufletele care ocupă corpuri umane, care sunt în prezent blocate în roata karmică, și din care noi suntem aici să le ajutăm să iasă), pământenii au fost lăsați fără orice cunoaștere a cine sunt ei cu adevărat și o altă rasă de ființe s-a folosit de această oportunitate pentru a prelua controlul asupra Pământului. Știu că cei mai mulți dintre voi sunt conștienți de această informație deoarece ea a fost menționată în multe și variate publicații de-a lungul anilor.

Datorită tuturor acestor lucruri precum și a manipulării cu vechea tehnologie din piramide, manevra pe care v-am descris-o eu aici a fost necesară. Tot în scopul de a reduce impactul ”negativ” asupra conștiinței colective. Ceea ce s-a făcut, în esență, este asemănător cu efectul Calului Troian în care o realitate este prezentată și în interiorul ei este ascunsă o alta. Așa că noi am fost ”dăruiți” cu ambele energii simultan, una numită ”întuneric” și una numită ”lumină”.

Asta înseamnă că în timp ce am ”alunecat” înapoi în ”matrice” toată omenirea a fost ”pacificată” în scopul de a evita producerea unei catastrofe. 

Acum că am ieșit din acest coridor, cei care au alunecat cu adevărat înapoi în matricea cochiliilor lor trebuie să fie scoși din nou din ele, dar de această dată, ei vor face un uriaș salt înainte. Cu toate acestea, pentru că Pământul trece și printr-o masivă schimbare în conștiință și pentru că noi toți operăm pe diferite lungimi de undă și frecvențe, care seamănă cu modul în care funcționează un radio, noi suntem în mod constant conectați și deconectați.

Ceea ce ni se comunică prin transmisia pe care am primit-o de la Alianțele noastre Stelare binevoitoare este că, ființele umane și toți cei care sunt prezenți pe Pământ, vor fi deconectați de la rețea, de la ”banca lor de memorie” în scopul de a uita ceea ce au fost învățați și vor fi reconectați la noi bănci de memorie dându-li-se astfel oportunitatea de a crea noi realități. Asemeni unei coli albe, începând cu amintirile trecutului pe care ei le au, având posibilitatea ca fie să le lase în urmă, fie să le aducă cu ei. Acesta va fi un timp foarte turbulent deoarece ciocnirea energiilor va fi destul de greu de înțeles de către toată lumea. Vom fi într-o stare de balansare, incapabili să ne angajăm pe deplin în orice decizie până când vom trece din acest moment în altul care vine înspre noi în luna Aprilie. Cu toate acestea, pe parcursul acestei turbulențe, cei care au învățat să se conecteze cu propriile lor sine și cu miezul Pământului vor fi capabili să plutească prin aceste timpuri cu strălucire și un imens succes!

Încă o dată, noi avem aici LIBER ARBITRU, ceea ce înseamnă că orice și toate interferențele care vor avea loc de la oricare dintre părți, ”binevoitoare” sau ”răuvoitoare”, nu vor avea nici un efect asupra celor care nu vor să permită accesul nici uneia dintre părți în conștiința lor. Cei al căror sine mai înalte au fost solicitate în ajutor, vor avea de făcut o alegere; fie să rămână în vechiul sistem al tiparelor de gândire și să-și continue calea în frecvențele Pământului care a existat timp de milenii, fie să-și schimbe conștiința pe un nou sistem de rețea care va fi foarte susținător pentru noile tipare de gândire descoperite.

Ceea ce mi se spune este că cei mai mulți dintre oameni vor trece prin ”pierderea identității lor”, prin care noi (echipajul de la sol) am trecut deja, prin trezirea, amintirea a cine suntem noi, de ce suntem aici și de faptul că aceasta este o platformă multidimensional creată pentru a experimenta orice realitate dată la orice moment de timp dat. Amintirea că NIMIC din ceea ce am perceput a fi real, nu este cu adevărat. Amintirea și înțelegerea că noi putem modifica această realitate în orice formă sau lipsa acesteia după cum dorim. Atâta timp cât colectivul decide să se mute în orice frecvență dată, acesta este modul în care lucrurile se vor desfășura. 

Acum, ceea ce mi se mai spune este modul în care acest lucru vă va afecta în mod direct pe VOI, echipajul de la sol, așa cum ni se spune. Mulți dintre voi vor fi actualizați din nou la un alt nivel, cu o octavă mai sus decât restul umanității. Asta este ceva ce trebuie să țineți minte, deoarece voi veți fi întotdeauna actualizați cu o octavă mai mult pentru a vibra la o frecvență mai înaltă astfel încât să puteți continua să trageți ÎN SUS aceste suflete, ca să spunem așa, spre Ascensiune și Iluminare sau mai degrabă spre amintirea realității ființei.

Veți merge întotdeauna cu câțiva pași înaintea celorlalți, ceea ce înseamnă că orice efecte ”negative” sau ”pozitive” ale ascensiunii ar putea apărea, voi le veți experimenta mai întâi. Va trebui ca mai întâi să descoperiți totul pentru voi, să simțiți tot ceea ce restul omenirii va simți în cele din urmă, astfel încât să puteți privi în urmă și să întindeți o mână de ajutor tuturor celor care au nevoie. Și când vor veni la voi pentru ajutor,  voi veți avea deja această cunoaștere asupra felului în care ei să meargă mai departe pentru că voi înșivă veți fi trecut deja prin asta.

Ni se cere să ne asumăm în mod real responsabilitatea pentru acțiunile noastre, să ne gândim cu atenție la ceea ce urmează să facem. Să ne ascultăm intuiția și să acordăm atenție celor mai mici detalii ale fiecărei zile. Pentru că în detaliile activităților noastre de zi cu zi, în sentimentele pe care ne permitem să le experimentăm vom găsi răspunsurile la întrebările cruciale care stau în fața noastră. Acesta este un moment în care este necesar să fim incredibil de atenți la gândurile noastre, pentru că pe orice ne focalizăm în următoarele câteva  luni care urmează, vom influența nu numai propriul nostru psihic, ci al tuturor celor de aici de pe Pământ.

Înțeleg că este pusă o mare responsabilitate pe umerii voștri, dar este important pentru noi toți să rămânem în echilibru și în amintirea Divinității noastre. Pentru că energiile vor fi foarte turbulente și întreaga omenire va trece prin ceea ce noi am trecut deja, ceea ce înseamnă că scalele vor fi din nou clătinate și va depinde de noi toți cei care am semnat această misiune să le păstrăm în echilibru.

Când mă gândesc la tot ceea ce s-a întâmplat și la tot ceea ce urmează să se întâmple, la tot ceea ce se întâmplă în acest moment, văd în mintea mea o viziune a Pământului ca o navă spațială care se îndreaptă spre Casă. În timp ce zboară prin spațiu, ea se confruntă cu multe pericole de-a lungul drumului, este lovită de meteoriți, de diferite vânturi, și de fiecare dată când primește o lovitură ea o depășește pentru că noi toți, ”echipajul de la sol”, suntem acolo pentru a-i vindeca rănile și a o ajuta să-și continue drumul către destinația sa finală, a fericirii. Noi suntem aici pentru a păstra închise aceste răni, încercând de-a lungul drumului să-i scuturăm pe cei care urzesc războaie în mod constant peste tot în jurul nostru, și cu noi în înțelegerea că, dacă ei continuă în acest fel, minunata noastră navă pe care ne aflăm toți, s-ar putea să nu reușească! Și astfel, noi toți suntem între aceste energii tot timpul, salvând Pământul, salvând omenirea, salvându-ne pe noi înșine. Găsindu-ne tăria interioară de a continua să mergem în ciuda oricărui și tuturor obstacolelor. Toate, pentru că noi ne amintim, toate pentru că noi știm, că toate acestea sunt doar o sclipire a realității, și că ceea ce există este cu mult mai mult decât ceea ce se vede.

Cu toate acestea, încă o dată, este foarte important să rămâneți în momentul acum. Ni se cere să fim atenți la fiecare mic detaliu care se desfășoară în fața noastră și să ne amintim să fim în lumină, iubire, pace, armonie, echilibru. Din fericire suntem asistați și de sus și și din interior. Suntem păziți și ghidați, dar adevărata realizare a planului depinde de noi, deoarece noi suntem în prima linie la tot ceea ce se întâmplă.  

Suntem informați că în ciuda faptului că mulți refuză să coopereze cu ceea ce a fost pus în mișcare, ”nivelul triunghiular al conștiinței” va evolua rapid pe planeta Pământ în ciuda tuturor obstacolelor. După cum mi se explică, ”nivelul triunghiular al conștiinței” este CONȘTIINȚA CHRISTICĂ.

Destul de uimitor, în timp ce mă pregăteam să vă trimit tuturor acest mesaj, am ieșit afară și am privit cerul și am văzut imaginea pe care o puteți vedea alăturat. Două piramide purtate de un înger cu un simbol al infinitului și un heruvim (dacă dați zoom, veți vedea). Încă o dată ni se arată că posibilitățile sunt nelimitate, energiile sunt abundente, dar ceea ce noi alegem să facem cu aceste energii, depinde numai de noi.

De asemenea, în canalizarea de mai jos veți vedea o referire la ”copiii umani”. Asta înseamnă că mulți copii noi se nasc ca și Lucrători în Lumină și care fac parte din echipajul de la sol, din rețeaua de aliați, aici pe Pământ. Copii care aduc cu ei noi identități, care nu se identifică cu istoria umană a trecutului, ci cu noile energii și cu noua conștiință triunghiulară a ființei, conștiința triunghiulară a ființei. Din nou, Nivelul Triunghiular al Conștiinței este Conștiința Christică, Conștiința unității și purificării, echilibrului, armoniei și păcii, a acceptării, răbdării și înțelegerii, a înțelegerii necondiționate și a iubirii necondiționate pentru tot.

Deci, suntem din nou pe cale să asistăm la o rebeliune a diferitelor energii, percepute atât ca și pozitive cât și ca negative, care își vor continua dansul de echilibrare a tiparelor. Vom vedea multă schimbare în lumea noastră, în toate din nou. Și pentru aceia dintre voi care cred că nu ne mișcăm suficient de repede, sau pentru că asta a fost spus deja de milioane de ori, vă rog să urmăriți știrile de pe diferite site-uri de încredere pentru a vedea cât de mult se schimbă lucrurile pe Pământ cu progresele din medicină, știință, tehnologie, spiritualitate, muzică, artă și chiar politică. Totul se schimbă, dar cel mai important este modul în care noi ne raportăm unul la celălalt.

După cum am spus în cartea mea ”Misiune pe Pământ – Un ghid pentru Lucrătorii în Lumină către Măiestria de Sine”, este important să nu uităm că tot ceea ce se întâmplă la nivel micro se întâmplă la un nivel macro. Prin urmare, cu cât mai multă înțelegere avem unul față de celălalt la nivel micro, zi de zi, cu atât mai mare va fi înțelegerea la nivel de colectiv.

Ca întotdeauna, odată cu aceste schimbări și corpul vostru se va schimba, ceea ce înseamnă din nou durere și disconfort. Rămâneți împământați și conectați cu Pământul și Sursa tot timpul. Amintiți-vă să vă faceți curățarea și exercițiile de protecție în fiecare zi! [O recomandare din partea mea este să nu uitați să includeți și forma voastră planetară în această curățare – detalii aici n.t.] Dacă aveți diferite instrumente metafizice cum ar fi Ankh-ul lui Natalia, Discul lui Metatron sau Vortexul Zeiței, pe care le puteți găsi la  www.NatalyaAnkh.MyShopify.com sau orice alte instrumente cu cristale pe care le aveți, acum este momentul să lucrați în mod activ cu ele. Și dacă aveți nevoie de orice ajutor, asigurați-vă că vă opriți pe blogul meu de la adresa www.SacredAscensionMerkaba.com pentru diferite articole și video clipuri care să vă ajute să vă dați seama cum să treceți prin ascensiune cu pași simpli și fără să înnebuniți.

Vă rog să fiți conștienți de ceea ce permiteți în psihicul vostru. Timpul care ne stă în față este incredibil de de bun augur, tot ceea ce vă doriți să se întâmple se va întâmpla, prin urmare fiți atenți la ceea ce vă doriți, pentru că orice puneți în mișcare acum se va manifesta foarte repede în realitatea voastră. Acesta este momentul pentru a crea o lume nouă și frumoasă, sau mai degrabă să o readuceți la starea ei de puritate pe care a avut-o cândva. Mulți dintre voi știu să înțeleagă importanța acestor energii magnifice care intră pe Gaia așa că veți încerca să vă trageți energia înspre ele. Vă rog să vă focalizați pe momentul vostru acum, fără să țineți cont de ceea ce mass-media va încerca să vă servească pentru a vă face să vă mutați focalizarea dincolo de ceea ce se petrece acum cu adevărat, de la ceea ce sunteți aici să faceți și încercați să realizați. Perioada dintre acest moment și Septembrie este incredibil de importantă. Cu cât rămâneți mai pozitivi, cu atât mai multă lumină puteți ancora și cu atât va fi mai bine pe măsură ce ne apropiem tot mai mult de luna Septembrie.

Și ca întotdeauna, vă trimit iubire de proporții universale, fie ca fiecare pas pe care-l faceți să fie binecuvântat cu toate octavele armonicii, fie să vă găsiți echilibrul și pacea în orice situație, fie să aveți abundență în toate felurile în care vă doriți să aveți. Vă iubesc pe toți atât de mult și vă sunt atât de recunoscătoare să fac parte din călătoria voastră aici pe Pământ!

Acum, acestea fiind spuse, aici aveți transmisia propriu-zisă pe care am primit-o de la omologii noștri galactici.

”Preaiubiți copii ai Luminii,

Evaluarea scăderii capacității omenirii de a identifica problemele de bază ale structurii societății, a cauzat o creștere masivă a neliniștii națiunilor în câmpul unificat al autonomiei. Prin urmare, dezintegrarea identității umane și agendele au început să activeze structurile de bază ale preocupării lor monoatomice cu sinele, și au fost, într-adevăr, luate decizii pentru implementarea de noi identități în structura de bază a societăților lor.

Structura societății care ocupă în prezent sfera Pământului nu este în acord cu legile universale stabilite de către conștiința universală colectivă a directivelor îmbătătoare. Legile universale stabilesc că proiectul de unificare va începe să se desfășoare cu rapiditate pe planeta Pământ prin intermediul ființelor care sălășluiesc acolo în scopul de a aduce la îndeplinire proiectul care a fost instituit în conștiința colectivă cu eoni înainte de construirea numitelor formalități.

Pământul a fost într-adevăr supus la un fenomen masiv, și continuă să crească în conștiința sa în fiecare zi, în timp ce oamenii care ocupă numita sferă refuză să coopereze cu creșterile energetice care sunt ținute drept sacre în lăcașurile locuitorilor săi interiori.

Și astfel, un nou set de identități, ființe de lumină în forma copiilor umani, a celor care se află deja la malurile Pământului, cei care au venit în scopul de a crea o rețea de aliați, sunt livrați la malurile Pământului din ziua de astăzi, iar conștiința pământenilor va începe să se schimbe rapid, ridicându-se și desfășurându-se în nivelul triunghiular, în nivelul triunghiular al conștiinței.

Astfel, ei vor începe să-și dea seama de potențialul lor, să-și dea seama de legăturile și de directivele pe care ei și-au propus să le dobândească când au pus piciorul pe planetă. Nivelul triunghiular al conștiinței se va răspândi pe tot globul îndepărtând întunericul atât de îndrăgit de multe inimi, și după activarea coalițiilor finale, care sunt înființate pe tot globul, crizele de identitate vor începe să se manifeste în masă, pentru că mulți dintre cei care operează pe sistemele vechi vor fi de urgență actualizați la noul sistem de conștiință. Ei vor începe să fie deconectați și mutați într-un set diferit de identități.

Identitățile cu care fiecare dintre pământenii umani se identifică sunt false, în totalitate și pe deplin, pentru că identitățile lor au fost predestinate de adevărata esență a ființei lor, identitățile pe care le-au dobândit ca urmare a creșterii în densitate de odinioară încep să fie șterse și un nou set de identități într-adevăr urmează să fie instituite pe deplin în structura de bază a ființei lor.

Și astfel, acest lucru va provoca multă tulburare, precum și neînțelegere pentru că tranziția conștiinței îi va găsi pe mulți în stări dezolante. Și, prin urmare, Lucrătorii în Lumină și echipajul de la sol vor fi și ei parte a schimbării, echipajul de la sol va fi notificat de acțiunile forțelor binevoitoare pe Pământ desfășurate prin intermediul diferiților aliați care sunt staționați pe tot globul.

Prin acești aliați, conștiința echipajului de la sol va fi din nou actualizată la o nouă frecvență, cu mult mai înaltă decât cea la care funcționează restul umanității.  

Și astfel, această notificare vă este destinată vouă tuturor celor care participați la stabilirea agendelor și la restructurarea societății ca întreg, această notă este pentru toți membrii echipajului de la sol care participă la numitele agende.

Fiți pregătiți să treceți printr-o altă curățare colectivă și la o altă ridicare colectivă sub forma a diferite descărcări importante care vor avea loc înainte de luna întunecată (eclipsa de Soare).

Aceia dintre voi care sunteți staționați pe Pământ veți experimenta o creștere a energiilor și o restructurare a componentelor ADN-ului vostru din nou, deoarece următoarea etapă de purificare este pe cale deja. Așteptați-vă la evenimente miraculoase și la sincronicități care vă vor inunda psihicul, deoarece într-adevăr coridorul de siguranță a fost trecut. Într-adevăr ați restabilit echilibrul fără să o faceți în mod activ, ci participând pur și simplu în modurile pământești ale vieții cu sârguință, bunăvoință, lumină și iubire.

Rămâneți fermi în convingerile voastre și mergeți cu sârguință pe calea aleasă. Rămâneți împământați. Stați în ACUM.

Asta este tot ceea ce avem pentru voi acum. Suntem cu voi. Vă iubim. La revedere pentru acum.”



link catre articolul original

Traducere Monica Poka
http://dincolo-de-mine-sunt-eu.blogspot.ro/2015/03/mesaj-urgent-catre-echipa-de-la-sol.html
 

Niciun comentariu: