4 mar. 2015

Mesaj trimis de Arhanghelul Mihail

Imagini pentru arhanghelul mihail film
 Bucură-te şi mulţumeşte neincetat pentru că ştii că trăieşti veşnic! Bucură-te de fiecare zi in parte, trăind din plin fiecare clipă! Nu te gândi nici la trecut, nici la viitor, acceptă, cu simplitate, că viaţa este veşnică şi n-are nici inceput, nici sfârşit.
Dar dacă vei şti să fii ca un copil, liber şi vesel, viaţa va fi mereu un izvor de încântare pentru tine. Vreau să crezi in viaţă şi să trăieşti din plin!
Dacă vei rămâne in sfera strâmtă a eu-lui tău lumesc şi iţi va fi frică să îi depăşeşti limitele, să testezi viaţa, nu vei ajunge la nici un rezultat şi nu vei putea să descoperi mâna Divinităţii in toate câte se intamplă. Să nu iţi fie teamă de nimic; aminteşte-ţi că Eu Sunt cu tine intotdeauna şi te voi conduce pas cu pas!
Acordează-te, găseşte-ţi tonul care ţi-e specific si fă-l să sune tare şi limpede, căci faci parte din orchestra acestei vieţi.! Trebuie să-ţi cânţi nota ta specifică, nu pe a altuia, căci fiecăruia i-a fost destinată una! Caut-o şi găseste-o pe a ta si ţine-te de ea! Când o vei invăţa, totul va fi foarte, foarte bine pentru tine. Cei care vor incerca să cânte nota altuia, vor strica armonia generală. Să nu incerci niciodată să fii ca altcineva sau să faci ceea ce face altul.



"Fericiţi sunt cei flămânzi şi insetaţi de dreptate, că aceia se vor sătura". Cănd dorinţa ta este destul de puternică ea va fi implinită, pentru că vei căuta cu atâta răvnă râspunsurile, incât nu te vei lăsa până nu le vei găsi.



Gândurile tale despre abundenţă, vor hotări dacă vei avea parte de ea sau nu. Când te gândesti la lipsuri şi sărăcie, când primeşti in constiinţa ta frica, ingrijorarea, egoismul sau sentimentul inferiorităţii, când te opresti la aceste stări negative, atragi spre tine tot ce este mai rău. Când gândesti ca un sărac, eşti sărac, pentru că te lipseşti de toate bunurile vieţii, care ar fi ale tale, dacă ţi-ai schimba felul de a gândi şi atitudinea fată de ele. Incepe chiar de acum, să te gândeşti la prosperitate! Imaginează-ţi că toate nevoile tale sunt indestulate!
Trăieşte prin credinţă! Vreau să vezi ceva bun in orice situaţie, oricât de stranie ţi s-ar părea situaţia aceea. Acceptă să-ţi pun mereu la incercare credinţa şi increderea, căci ce rost ar avea să vorbim despre credinţă şi incredere, dacă nu le pui la incercare, ca să vezi cum functionează in tine? Eşti de acord să incepi o acţiune cu credinţă totală si să faci ceea ce pare imposibil, nu ca sa bravezi, ci pentru că stii fără umbră de indoială, de unde iţi vine puterea? Până când nu ţi-ai incercat credinţa şi nu te-ai asigurat că este de neclintit, nici să nu vorbeşti de ea.




Cât de mare este iubirea ta pentru aproapele tău? Eşti gata să renunţi la tine in favoarea lui? Iubirea nu trebuie să fie exprimată in cuvinte; ea se vede şi se simte din fapte. Ea radiază din suflet. Iubirea este expresia tăcerii, ea poate fi inţeleasă şi acceptată fără cuvinte. Este un limbaj internaţional, pe care il inţelege inima, nu mintea. Iubirea poate fi transmisă in tăcere, intre oameni de naţionalităţi diferite. Ochii, inima, atitudinea, toate pot să transmită ceea ce simţi pentru aproapele tău.
Când eşti la inceputul acestei vieţi spirituale, trebuie să faci un efort conştient, ca să atingi starea unirii cu Divinitatea, dar cu cât mai mult o trăieşti, cu atât mai naturală ţi se va părea şi nu va mai trebui să faci nici un efort, căci această stare de unire va deveni o parte din tine şi vei ajunge să fii chiar unirea-insăşi. Atunci vei simţi o mare bucurie şi o libertate deplină. Nu va mai trebui să stai o jumătate de oră in rugăciune, ca să-ţi ceri iertare şi să-ţi fie frică ca nu cumva să faci vreo greşeală şi să calci pe de lături. Când vei face greseli, iertarea va fi asigurată si vei fi hotărăt să nu mai repeţi aceleaşi greşeli. Mergi mereu inainte, până când viaţa in felul acesta, nu va mai fi un efort, ci va deveni o bucurie reală, vei şti ce inseamnă să fii una cu Divinitatea şi să fii perfect împăcat!




Ca să intri in ritm cu Viaţa Universală, trebuie să inveţi arta de a fi liniştit, căci cu cât vei deveni mai liniştit, cu atât mai clar poţi oglindi calităţile sufletului tău. Ce usor este să spui că anturajul tău, situaţia in care te afli si condiţiile in care trăiesti, sunt de vină pentru starea in care ai ajuns! Este timpul să-ţi schimbi gândirea aceasta superficială si să iţi dai seama că tu singur esti vinovat.
Atitudinea ta faţă de ziua de azi şi de tot ce iţi va aduce ea, este de o importanţă vitală. Atitudinea aceasta trebuie să fie corectă şi pozitivă, căci poţi să câvtigi sau să pierzi ziua, prin felul in care o abordezi. Reacţiile tale faţă de intâmplările zilei hotărăsc aceasta. Când reacţiile tale sunt negative şi agresive, pui imediat bariere şi creezi opoziţii, criticându-i şi invinuindu-i pe toţi. Eşti atât de orbit, incât nu vezi că tu eşti singurul vinovat şi te porţi ca şi cum ţi s-a infipt un ghimpe in umăr. Când reacţiile tale sunt pozitive şi constructive, toate barierele cad şi vei vedea că vei găsi ajutor şi cooperare, din toate părţile. Dacă ai făcut o greseală, recunoaste-o, spune că iţi pare rău si mergi mai departe. Atunci nu mai pierzi un timp preţios, incercacirc;nd să te justifici si să dovedesti că ai dreptate. Ai multe lecţii de invăţat. Invată-le repede şi incearcă să nu faci de două ori aceeaşi greşeală!










Atitudinea ta fată de viaţă, in perioada aceasta, este de cea mai mare importanţă, pentru că multe miracole sunt in curs de desfăşurare şi este nevoie să te incadrezi in toate câte se intâmplă. Să ţii pasul cu ele şi mai ales să nu lupţi impotriva lor! Este o vreme de impliniri, nu de certuri şi lupte. Fii aşadar linistit, contemplă miracolele care se succed şi fii recunoscător! Mulţumeşte că eşti in viaţă şi participi la tot ce se intamplă! Mulţumeşte pentru toate schimbările rapide care au loc şi schimbă-te odată cu ele! Totul este spre bine; să nu-ţi fie frică şi mergi inainte cu bucurie! Vreau să simţi că faci parte din procesul schimbarii, al innoirii şi al intregirii!
Căutaţi frumuseţea in toate: când veti privi destul de adânc si destul de mult, o veţi găsi! Ridicavi-vă deasupra lucrurilor murdare si urâte din viaţă, căci ridicându-vă deasupra lor, puteţi ajuta la transformarea şi transmutarea lor! Frumuseţea este in ochiul celui care priveste, de aceea a fost sădită in adâncul vostru.




Incepeţi prin a face ordine la voi acasă! Incepeţi deci, cu persoana voastră, in felul acesta veţi putea radia iubire, armonie şi inţelegere in cercuri tot mai largi, spre toţi cei din jurul vostru! Treceţi la acţiune chiar acum! Tânjiţi după o lume mai bună? Atunci faceţi ceva ca s-o aduceţi, dar nu acuzându-i pe ceilalţi, ci privind inlăuntrul vostru, cercetându-vă propria inimă, indreptând propriile voastre greşeli şi găsind soluţia in voi-inşivă. Atunci puteţi păşi inainte cu autoritate şi puteţi fi un real ajutor pentru vecinul vostru şi pentru toate sufletele cu care veniţi in contact. Schimbarea incepe de la individ şi apoi se extinde la comunitate, la un oraş, la o naţiune şi la lumea intreagă!
Nu trebuie să vă temeţi de necunoscut! Să nu vă neliniştească viteza schimbărilor şi evoluţiei din jurul vostru, ci observaţi cu bucurie şi interes, ceea ce urmează să se desfăşoare. Mulţi oameni caută o explicaţie la haosul şi confuzia care domnesc acum in lume. Totul merge din ce in ce mai rău, dar să nu iţi fie teamă, căci aşa e mersul natural al lucrurilor: inainte de a fi mai bine, totul trebuie să fie mai rău. Când ceva e in fierbere, trebuie mai intâi să clocotească, să ajungă la temperatura maximă, inainte de a putea să dea pe dinafară şi să elimine toate otrăvurile. Lucrurile trebuie să ajungă la paroxism, inainte ca otrăvurile urii, lăcomiei, geloziei şi egoismului să fie expulzate şi purificarea să poată avea loc.
Sa ai intotdeauna grija, ca tot ce faci sa fie inchinat Divinitatii si sa fie pentru folosul intregului. Când traiesti pentru intreg, uiti de eu-l separat, pentru ca servesti omenirea intreaga, iar când iti servesti aproapele, îl servesti pe Dumnezeu.
Sa nu sovai când drumul e accidentat, ci sa mergi mereu inainte, cu gândul ca e doar o portiune mai grea, prin care trebuie sa treci. Cu cat mai repede treci prin ea, cu atât mai bine si fa-o cu cât mai putina rezistenta, invatând lectii importante, la fiecare pas. Trebuie sa inveti sa fii rabdator, perseverent si sa nu renunti usor. Pastreaza mereu viziunea in fata ochilor, nu uita niciodata incotro te indrepti, care este scopul tau si nu renunta la el, pâna nu l-ai realizat! Nu poti fi las in aceasta viata! Aici ai nevoie de o forta si de o intelepciune interioara, pe care nimeni sa nu le poata clatina sau spulbera. Cauta-ti puterea si siguranta in Divinitate!
Asteapta-te mereu la tot ce e mai bun si la indestularea tuturor nevoilor tale, chiar a celor care par imposibil de acoperit! Niciodata sa nu-ti pui bariere sau sa simti ca n-ar trebui sa te astepti la prea mult. Cunoaste-ti nevoile, exprima-le clar si apoi asteapta cu credinta si totala incredere sa vin in intâmpinarea lor! Tu nu traiesti dupa legile omenesti, ci dupa Legile Divine; de aceea orice ti se poate intâmpla, oricând. Asteapta-te la miracole si priveste-le cum se desfasoara! Pastreaza mereu in gând ideea prosperitatii si a abundentei, caci in felul acesta pui in actiune fortele care le vor realiza! Cu cât esti mai pozitiv, cu atât mai repede se vor realiza toate!

Treziti-va si traiti! Traiti viata aceea plina si glorioasa, care e mostenirea voastra! Sa nu va temeti de nimic! Aveti in voi toata intelepciunea, toata puterea si toata intelegerea. Pliviti buruienile indoielii, ale fricii si ale nesigurantei, ca sa nu inabuse gradina frumoasa dinlauntrul vostru si ca sa poata creste in libertate si desavarsire tot ce e mai bun in voi. Nu puteti ascunde ce e inlauntrul vostru, oricât ati incerca. Când gândurile voastre sunt la cel mai inalt nivel, frumusetea si perfetiunea se vor reflecta in afara. Sunteti ca o oglinda foarte bine lustruita, care reflecta totul foarte clar.
Pastrati de-a lungul vietii un profund sentiment de pace si veti fi mirati, cat de mult câstigati prin aceasta! Puteti sa realizati mult mai mult intr-un climat de liniste si incredere, decât intr-o stare de agitatie. Când nu puteti sa va concentrati asupra lucrului pe care il faceti, inseamna ca-l faceti cu jumatate de inima si nu cu intreaga voastra capacitate. Deci intelegeti cat de importanta este atitudinea justa fata de tot ce faceti, ca sa va puteti bucura din plin de viata.
Când refuzati o lectie intr-un fel, ea va va fi predata in alt fel. Exista intodeauna felul usor, dar daca refuzati sa-l acceptati, vi se va oferi felul cel greu si complicat, care poate fi si dureros. De ce sa nu va invatati lectiile dupa metoda cea mai usoara? De ce sa nu fiti ca un copil dornic sa invete, de ce sa nu fiti receptivi la tot ce se petrece in viata voastra si sa nu evoluati cu ea, in felul cel mai natural?
Roaga-te neincetat! Viata ta sa fie o permanenta rugaciune de iubire si recunostiinta! Viata e foarte, foarte buna, dar aminteste-ti intodeauna ca e asa cum ti-o faci!
Multumeste intotdeauna pentru toate! Sunt multe lucruri pentru care trebuie sa fii recunoscator; deschide-ti ochii, uita-te imprejurul tau si vezi cât esti de binecuvântat! Daca vei face asta, vei fi umplut de un sentiment covârsitor de iubire si recunostiinta, intreaga viata si traire vor avea pentru tine o noua semnificatie! Oamenii din jurul tau vor insemna pentru tine mai mult, pentru ca inima iti va fi plina de iubire si vei avea o toleranta si o intelegere mai adânca fata de ei. Vei simti ca le esti indatorat pentru iubirea si tovarasia pe care ti-o ofera sau numai pentru ca sunt ei-insisi. Ochii tai se vor deschide la toata frumusetea si armonia din jurul tau, la toate minunile naturii. Vei vedea cu ochii care vad cu adevarat si vei vorbi cu cuvinte de iubire si intelegere. Vei fi multumit de viata, pentru ca nu vei primi nimic cu sentimentul ca ti se cuvine, ci vei aprecia totul ca pe un dar si vei vedea mâna divina in toate!
Divinitate - Dumnezeu - Iahve - Alah, am folosit cuvântul 'divinitate' pentru ca este universal. Puteti folosi oricare nume va place; este EU SUNT.
Amanunte in www.cristal-life.ro (c) 2002-2006 Cristal Life Romania

Niciun comentariu: