Ești astăzi unde te-au adus gândurile tale; vei fi mâine unde te vor duce gândurile tale.
James Allen, filozof britanic (1864-1912)
Fiecare gând este o verigă într-un lanţ nesfârşit de cauze şi efecte, fiecare efect devenind la rândul său o cauză şi fiecare cauză fiind efectul unei cauze anterioare; iar fiecare verigă a acestui lanţ neîntrerupt este structurată în trei componente – dorinţă, gând şi acţiune. Dorinţa stimulează gândul. Gândul se manifestă printr-o acțiune. Acțiunea constituie chiar urzeala destinului. Spre exemplu, cel ce priveşte cu invidie egoistă posesiunea altora, chiar dacă nu se transformă într-un hoţ activ în prezent, are toate şansele să devină unul într-o viaţă viitoare, așa cum ura şi răzbunarea mentalizate prea mult sunt semințele din care se va naşte un viitor ucigaş. Dimpotrivă, iubirea altruistă va transforma fiinţa mai întâi într-un filantrop, apoi într-un sfânt. Nu trebuie să cădeţi în greşeala fatalismului, căci aceasta nu produce decât lene şi inerţie. Trebuie doar să recunoașteți şi să înţelegeţi marile puteri ale gândului și, prin trudă, să ajungeţi la o gândire corectă, ce vă va făuri apoi un mare destin. Cel ce cultivă o acțiune, culege un obicei; cel ce cultivă un obicei, culege un caracter; iar cel ce cultivă un caracter, culege un destin. Omul este stăpânul propriului destin. El își poate controla destinul prin puterea gândului. Destinul actual poate fi și el schimbat. Nu depinde decât de om, căci toate facultățile, energiile şi puterile zac latente în el; ele trebuie doar manifestate, şi omul va deveni liber şi mare.
Gândurile vă modelează înfățișarea
Faţa omului este ca o placă de gramofon. Tot ce gândeşte el, i se înregistrează imediat pe figură. Gândurile vicioase de mânie, gelozie, ură, desfrâu, răzbunare etc. lasă adevărate brazde pe fețele celor care le emit. După natura acestor semne, cei ce ştiu să le citească pot cunoaşte starea de spirit a cuiva. Ei pot diagnostica ușor boala din minţile acestor oameni. Cel ce crede că-şi poate ascunde gândurile e doar un sărman naiv. El seamănă cu struțul care, atunci când e vânat, îşi ascunde capul în nisip, imaginându-și că nimeni nu-l mai poate vedea.
Fața este oglinda şi tiparul minții. Fiecare gând taie o brazdă pe faţă; gândurile divine o luminează, în timp ce cele malefice o întunecă. Gândurile divine, emise constant, duc la mărirea aurei sau a haloului. Gândurile rele, emise constant, adâncesc impresiile negative, la fel cum o piatră ce izbeşte într-un zid va adânci mereu gaura din el. Expresia feţei trădează cu uşurinţă starea interioară a minţii, sau conţinutul ei. Gânduri, sentimente, stări şi emoţii, toate produc impresii puternice asupra feţei, reflectându-se pe ea la fel ca reclamele afişate pe ziduri. Iar corpul, la rândul lui, răspunde acestor stări: teama creează instantaneu o reacţie fiziologică de apărare; anxietatea, mânia, durerea, veselia etc., toate creează reacţii interne ale organismului.
Și ochii vă trădează gândurile. Ochii sunt ferestrele sufletului; în ei se poate citi cel mai uşor starea lăuntrică a minţii. În ei poţi citi fie gânduri de trădare, depresie, tristeţe, ură, fie de voioşie, pace, armonie, sănătate, vigoare, iubire. Dacă aveţi facultatea de a citi în ochii altora, le puteţi citi şi gândurile. Cu puţină perspicacitate, antrenament, inteligenţă şi experienţă, veţi ajunge să citiţi dominanta unui om (caracterul său) din semnele feţei sale, precum şi urmărindu-i conversaţia şi comportamentul.
Gândurile negative ne otrăvesc viaţa
Gândurile de îngrijorare sau de frică sunt forţe de temut, care există înlăuntrul fiinţei noastre. Ele otrăvesc însăşi sursa vieţii şi distrug armonia, eficienţa pe termen lung, vitalitatea şi vigoarea. În timp ce gândurile opuse, de bucurie, bună dispoziţie şi curaj vindecă, mângâie, alină iritarea şi sporesc enorm eficienţa fiinţei prin multiplicarea puterilor mentale. De aceea, nu vă pierdeţi niciodată buna dispoziţie. Zâmbiţi şi râdeţi tot timpul.
Gândul îşi exercită influenţa asupra întregului corp. Durerea mentală slăbeşte organismul fizic, dar nu mai puţin adevărat că şi corpul influenţează mintea; un corp sănătos este barometrul unei minți sănătoase. Când corpul e bolnav, mintea se îmbolnăvește şi ea. Pornirile violente ale unui caracter prea aprins produc serioase daune celulelor creierului, generând produşi chimici otrăvitori în sânge, dau naştere unui şoc general și suprimă secreţia sucurilor gastrice, bilei şi celorlalte sucuri digestive din tubul alimentar, secătuiesc energia, vitalitatea, induc îmbătrânirea prematură şi scurtează viaţa. Când suntem furioşi, mintea devine perturbată, fapt care creează disfuncţionalităţi la nivelul corpului, din cauza intrării în agitaţie a întregului sistem nervos. Aceasta este explicaţia „nervilor” pe care îi avem, sau a stării de enervare. De aceea este preferabil să ne controlăm mânia prin iubire. Mânia este o energie atât de puternică, încât nu poate fi controlată prin intelectul obişnuit, ci numai prin intelectul pur sau discernământ.
Gândurile atrag gânduri similare
Gândul creează lumea. El determină devenirea lucrurilor întru existenţă. Gândurile dezvoltă dorințele și excită pasiunile. În mod analog, gândurile contrare ce urmăresc anihilarea dorințelor și pasiunilor vor contrabalansa efectele primelor gânduri. Acesta este un lucru foarte important: când sunteți asaltat de o anumită dorinţă sau pasiune, gândul contrar vă va ajuta să o distrugeţi. Dacă gândiți despre cineva că este prietenul vostru, acest lucru se va transforma în realitate. Dacă în schimb îl vizualizați ca dușman, mintea va actualiza deopotrivă și acest gând. De aceea, cel ce ştie cum să lucreze cu mintea, controlând-o printr-o practică constantă, poate atinge fericirea.
În lumea gândurilor, ca şi pretutindeni în univers, funcţionează „legea atracției prin rezonanță”. Oamenii care au gânduri similare se simt atrași în mod natural unul către celălalt. Sau, cum spune înțelepciunea populară: „Cine se aseamănă, se-adună”, ori „Spune-mi cu cine te însoțești ca să-ţi spun cine eşti”. Doctorul va fi atras de alţi doctori, sau de cercurile medicale; poetul de alt poet (sau de un suflet poetic); cântăreţul de alţi cântăreţi; filozoful de filozofi; vagabondul de vagabonzi etc. Mintea are putere de atracţie. Omul îşi atrage continuu spre sine din universul vizibil şi din cel invizibil gândurile, influenţele şi condiţiile cel mai apropiate de ideile lui. Purtând cu voi anumite gânduri şi menţinându-le o durată mai lungă de timp, veţi atrage, conştient sau inconştient, tot ceea ce corespunde gândurilor voastre dominante. Gândurile sunt proprietatea voastră privată şi le puteţi folosi într-un mod creator, împlinindu-vă dorinţele, prin cunoaşterea puterii lor şi utilizarea lor conştientă, prin focalizare şi concentrare. Voi ţineţi în mâinile voastre întreaga putere de a vă alege gândurile şi de a atrage spre voi influenţele pe care le doriţi. Folosiţi această putere, şi nu vă limitaţi la a fi sărmane creaturi bătute de valurile împrejurărilor. Amintiţi-vă că omul este ceea ce gândeşte el.
Să ținem minte, de asemenea, că gândul este foarte contagios; da, chiar mult mai contagios decât gripa. Un gând de simpatie vă atrage instantaneu simpatia celorlalţi. Un gând de mânie produce vibraţii similare în toţi cei din jurul mâniosului. Gândul părăseşte creierul emiţătorului şi începe să călătorească, influenţând minţile pe care le întâlneşte în cale, uneori chiar la mare distanţă. Un gând de bucurie trezeşte spontan bucuria şi în cei din jur. Gândiți-vă la plăcerea pe care o simţiţi şi la duioşia ce vă cuprinde privind o ceată de copii care zburdă. Nu conteniţi să emiteţi gânduri bune. Cu cât gândul emis va fi mai puternic, cu atât mai mare va fi puterea voastră asupra celor din jur. Dacă aşezaţi un om cinstit lângă un hoţ, ori primul va începe să fure, ori hoţul va deveni om cinstit; depinde de puterea lăuntrică a celor doi. În viaţă suntem mereu supuşi diferitelor influenţe, căci gândul este extrem de contagios; de aceea, nu vă lăsaţi pradă influenţelor negative, ci răspândiţi-vă influenţa benefică în minţile celor din jur.
Aplicarea unei legi psihologice
Păstraţi-vă inima tânără. Nu gândiţi niciodată: „Am îmbătrânit”, căci acest gând vă va copleşi. La vârsta de 60 de ani, spuneţi-vă: „Mă simt ca la 16 ani”, deoarece întotdeauna omul devine ceea ce gândeşte. Gândiţi: „Sunt puternic!”, şi veţi deveni puternic. Dacă gândiţi: „Vai, ce slab sunt!”, veţi deveni şi mai slab. Dacă gândiţi: „Sunt un prost!”, cu siguranţă veţi deveni prost. Dar dacă gândiţi: „Sunt înţelept”, veţi deveni înţelept. Gândul îl modelează pe om. Imaginaţia poate face minuni. Prezentul pe care-l trăiți este rezultatul gândurilor voastre anterioare, iar viitorul îşi are sămânţa în gândurile voastre actuale.
Înțelegeți legile gândirii
Fiecare om ar trebui să înțeleagă legile gândirii. Doar așa va putea să trăiască în această lume fericit şi senin. El poate folosi aceste forţe ca pe un instrument care să servească scopurilor sale într-un mod optim. Poate neutraliza forţele ostile. La fel cum peștele ştie să înainteze împotriva curentului, va putea şi el să învingă curenții ostili, adaptându-se acolo unde este cazul şi protejându-se prin folosirea unor metode şi precauții. Altfel, va deveni un sclav, măturat de colo-colo de curenţii cu care se intersectează. Asemenea oameni, chiar când sunt bogaţi şi posedă totul, se simt nefericiți și triști. Căpitanul unui vas îşi poate conduce lin corabia numai dacă cunoaşte legile navigaţiei, capcanele mării, căile și curenţii oceanici. Altfel, vasul lui îşi va pierde busola, navigând în derivă, până când se va izbi de vreun iceberg sau stâncă, eşuând. În mod asemănător, navigatorul înţelept ce pluteşte pe oceanul vieţii, trăieşte în calm şi linişte şi-şi atinge întotdeauna scopurile atunci când cunoaşte legile naturii şi ale gândirii. Atunci îşi poate modela caracterul exact aşa cum doreşte.
Gândiţi numai bine, faceţi numai bine. Serviţi, iubiţi, dăruiţi. Căutaţi fericirea altora, căci ceea ce veţi culege va fi propria voastră fericire. Oportunitățile şi mediul vă vor deveni atunci favorabile. Dacă preferați să-i răniţi pe cei din jur, provocând scandal, confuzie, răspândind zvonuri, lovind pe la spate, dacă-i exploatați, dacă le luați proprietatea prin mijloace nepermise, dacă ceea ce faceți provoacă durere… durere veţi culege. Cu timpul, împrejurările vă vor deveni nefavorabile, iar mediul ostil.
Un om cu o minte selectivă este atent şi circumspect. El îşi struneşte gândurile şi nu permite nici măcar unui singur gând malefic să pătrundă prin porţile uzinei sale mentale. Gândind întotdeauna numai binele, omul îşi clădeşte un caracter nobil, croindu-şi un destin înalt. El nu vorbeşte mult, şi este foarte atent la vorbele care-i ies pe gură. Vorbirea lui e dulce şi plină de iubire. Nu rosteşte niciodată cuvinte dure, care i-ar putea răni pe alţii. De aceea, el produce o impresie favorabilă în mințile celorlalți. Acţionând astfel, un asemenea om reușește să-și atragă toate împrejurările favorabile, căci cel care răspândeşte fericire, o va atrage la rândul lui. Gândind și făcând numai bine, un caracter urât se poate transforma într-unul bun, iar ghinionul lui în noroc.
Gândul – un bumerang
Fiţi întotdeauna atenţi la ceea ce gândiţi, căci tot ceea ce iese din mintea voastră se întoarce înapoi, la voi. Orice gând pe care-l emiteţi este un bumerang. Dacă urâţi pe cineva, ura se va întoarce împotriva voastră. Dacă iubiţi, veţi primi înapoi iubire. Un gând rău este de trei ori blestemat. În primul rând, el îl răneşte pe emitent, afectându-i corpul mental. În al doilea rând, îl răneşte pe cel căruia îi este adresat. În sfârşit, el face rău întregii umanităţi, prin vicierea atmosferei mentale. Dacă întreţineţi gânduri de ură, sunteţi deopotrivă un criminal, căci gândurile voastre ucid, dar şi un sinucigaş, căci ele se întorc împotriva voastră. O minte angrenată în gânduri malefice acţionează ca un magnet, atrăgând gânduri similare şi amplificând răul iniţial. Gândurile rele aruncate în atmosfera mentală otrăvesc minţile receptive. Iar cum gândul este rădăcina acțiunii, menținerea persistentă a unui gând rău va conduce în timp la comiterea unor acțiuni criminale.
Culoarea şi influența gândurilor divine
Buddha obişnuia să afirme: „Ceea ce suntem este format din gândurile noastre”. De aceea, trebuie să purificăm aceste gânduri. Când ne aflăm în preajma unui înţelept, simţim o stare incredibilă de calm. Când ne aflăm în compania unui om egoist sau rău, nu ne simţim în largul nostru. Explicaţia constă în interferarea aurei noastre cu aura înţeleptului, ce emite vibraţii de pace şi linişte, ori cu aura egoistului, ce emite vibraţii malefice. Unul din efectele gândurilor este crearea unei forme definite. Calitatea şi natura gândului îi determină acestuia culoarea şi claritatea formei-gând. O formă-gând este o entitate vie, cu o puternică tendinţă de a împlini intenţia autorului ei. Suntem întotdeauna înconjuraţi de aceste forme-gând iar minţile noastre sunt serios afectate de ele. Nici măcar un sfert din minţile noastre nu ne aparţin, ci le culegem pur și simplu din atmosfera mentală. Iar majoritatea sunt gânduri rele.
Influenţa pe care o exercită o minte înalt dezvoltată asupra uneia mai puţin dezvoltate trebuie subliniată în mod deosebit. Este imposibil să descrii în cuvinte ce înseamnă să fii în prezenţa unui maestru, sau a unui adept avansat. Chiar dacă vorbesc rareori, prezenţa lor dăruieşte o senzaţie copleşitoare iar minţile celor din jur devin inspirate. Mintea poartă în sine aura psihică şi mentală, haloul ce emană din fenomenul minții. La cei ce au căutat dezvoltarea plenară a minții lor, această aură este extrem de strălucitoare. Ea are puterea de a călători la mare distanţă şi de a afecta benefic mulțimi mari de oameni, dacă aceștia au privilegiul de a intra sub influența ei directă. Aura spirituală este infinit mai puternică decât orice aură psihică, energetică sau mentală.
Mişcarea gândurilor și a stărilor
Oamenii ce au gânduri sau stări întunecate atrag către sine lucruri întunecate şi gânduri malefice de la alte persoane. Cei care au o fire tonică, încrezătoare și voioasă atrag la rândul lor gânduri similare. Aceștia au parte de succes în tot ce întreprind. Oamenii care întrețin stări negative, de depresie, mânie sau ură, îi rănesc în mod deliberat pe alții, căci îi infestează cu gândurile lor malefice, distructive. Ei se fac astfel vinovaţi de un rău uriaş pe care îl produc lumii gândurilor. Oamenii veseli şi fericiţi sunt o binecuvântare pentru societate, căci ei aduc fericire şi altora. Evitaţi să ieşiţi în public şi să vă întâlniți cu prietenii atunci când sunteţi deprimat, sau aveţi gânduri de ură ori gelozie, căci atunci veţi fi o amenințare pentru cei din jur.
După ce au părăsit creierul, gândurile încep să hoinărească. Când un gând, bun sau rău, este emis de mintea unei persoane, el dă naştere unor vibraţii în atmosfera mentală ce pot călători oricât de departe, în toate direcţiile. Un înţelept trăind în Himalaya poate trimite un gând puternic în orice colţ din America. Cel ce urmăreşte să se purifice în sihăstrie, purifică de fapt întreaga lume, căci nimeni nu poate împiedica aceste gânduri pure să influenţeze pe toţi cei ce sunt dispuși să le primească. Aşa cum soarele continuă să transforme în vapori fiecare picătură de apă de pe pământ, iar aceşti vapori se ridică, unindu-se şi formând norii, la fel toate gândurile pure pe care voi le proiectaţi se vor ridica în spaţiul mental, vor întâlni gândurile similare emise de cei care se aseamănă cu voi, iar în final, aceste gânduri divine vor coborî ca o ploaie mentală, de o forţă copleşitoare, pentru a nimici gândurile-forță malefice.
Sursa: Swami Sivananda – Puterea gândului, Editura Deceneu, 2006
https://fiituinsutimaa.wordpress.com/2013/06/05/gandul-arhitect-al-destinului/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu