Karma de neam

Sângele apă nu se face: o zicală cu dus și întors. Cu o accepție pozitivă – țesătura solidă de sentimente și conștiință care ține la un loc membrii aceleiași familii – și o accepție ”fatalistă” – destinul trasat, generații după generații, în virtutea karmei de neam. La cel de al doilea înțeles se raportează Georges Barbarin, într-o lucrare antologică – ”Iisus, prietenul clipelor de grea încercare” -, un instrument util pentru oricare dintre noi, pe drumul transformării sângelui-karmă apăsătoare în aqua chiara (apă pură).

Dar cum identificăm momentul când trebuie să luăm taurul de coarne și să ”rezolvăm această karmă de neam”, vorba autorului? Făcând liniște deplină în noi. Ca să simțim, printr-un efort de obiectivare, de detașare, că nu mai suntem propriii noștri stăpâni. Pur și simplu, nu ne mai manifestăm NOI, ci se exprimă PRIN NOI, ca printr-o marionetă manevrată din culise, schemele comportamentale moștenite din generație în generație. Concentrându-ne, vom recunoaște unele din aceste scheme la părinți, bunici și alte rude alături de care am trăit suficient de mult, pentru a ne familiariza cu felul lor de a fi, de a acționa și a reacționa. Și pentru a recunoaște aceste tipare când se manifestă în noi înșine, fără să ne anunțe, fără să ne ceară permisiunea. Preiau comanda și ne obligă să o executăm.

Neplăcut? Frustrant? Depersonalizant? Puțin spus! Pentru că pot să ne complice viața, sau să o devieze, sau să o facă un calvar. Calvar asumat, într-o măsură, prin contractul încheiat la nivel de suflete între noi, toți membrii aceluiași neam, neam de neamul nostru. Dar asumarea a avut un scop clar: (re)venind AICI, să răscumpărăm câte ceva din erorile sau omisiunile care ne-au jalonat celelalte existențe. Nu să alunecăm comod, dar contraproductiv, în plasa acelorași slăbiciuni ”familiale”, ajutând la eternizarea calvarului.

În concluzie: ne iubim neamul, dar până aici! Așa că spunem, o dată cu Georges Barbarin:

”Această karmă de neam se cere  a fi rezolvată!”

Eseistul francez recomandă calea bisericii:

”Liturghiile pentru neam, în care sunt trecuți toți cei care au făcut parte din familie, atât viii, cât și adormiții, fac să se rezolve karma de neam pe care fiecare o moștenim prin faptul că ne-am născut în aceea familie. Este bine să se știe și să se treacă numele străbuniciilor sau stră-străbunicilor în liturghii, pentru că prin citirea lor de către preot se șterg păcatele până la al șaptelea neam. Noi moștenim aceste păcate de la strămoșii noștri și ajungem să le manifestăm fizic și spiritual.”

Or, atunci când liturghia este slujită de către un preot cu har, Divinitatea coboară în biserică. Duhul Sfânt se coboară asupra noastră, mărindu-ne vibrația și curățindu-ne energetic.

Lanțul slăbiciunilor

Alți autori aplecați asupra relației energetice dintre membrii uneia și aceleiași familii propun altă soluție: autosalvgardarea. Dar descriu în aceiași termeni ”mecanismul” karmei de neam: în momentul nașterii, absorbim energiile părinților noștri cu atâta forță, încât nu mai distingem linia care separă identitatea noastră de a lor. Pur și simplu nu mai știm unde începem să fim NOI și încetează a mai fi EI. Pentru că am absorbit și iluziile, și fricile lor, am intrat în contact cu toată încărcătura lor emoțională. Pe care au preluat-o, la rândul lor, din generație în generație: aceeași schemă se repetă la infinit, fie că este vorba despre un tipar aplicat relației dintre masculin și feminin, sau dintre dominant și dominat, sau chiar un tipar ce prefigurează și predestinează anumite probleme de sănătate.

Acest tip de încărcătură karmică se rezolvă când energia blocată în noi înșine se eliberează, irumpe și nu se mai transmite generației următoare. Chiar așa: este suficient ca un singur membru al familiei să se elibereze de legătura emoțională absorbită în copilărie – sau prezentă, foarte probabil, chiar în genele sale -, pentru a suspenda karma familială.

Ajută-te singur

Vestea bună este că oricine poate rupe cercul vicios. Cum? Simplu (sau nu tocmai, de la caz la caz): ajutându-se singur. Focalizându-se asupra dezvoltării sale interioare. Ceea ce ar însemna să ne ocupăm de propriul nostru drum. Să nu mai încercăm să ne pliem pe așteptările celorlalți – părinți, buni și străbuni etc. -, nici să îi aducem la același numitor comun cu noi. Să dăm drumul legăturii intruzive, invazive dintre ei și noi, noi și ei. Aceasta ne este misiunea: să descoperim și să cultivăm spațiul energetic-emoțional dintre noi și ei. Dacă ei sunt în viață, vom simți, și ei, și noi, cum relațiile noastre se destind. Inexplicabil? Ba deloc: energiile atașate reproșurilor și culpabilității vor fi părăsit scena. Una peste alta, ne vom simți mai liberi în relația cu ei, ne vom trasa și urma propria cale, fără a mai simți nevoia să obținem aprobarea lor pentru fiecare pas sau, din contră, să ne revoltăm dacă nu sunt de acord cu noi.

Odată pornit, bulgărele se rostogolește și nu mai poate fi oprit: energia noastră se transmite celorlalte persoane din familie, deschizându-le propria cale spre libertate. Le-am arătat că se poate. Ce vor face mai departe – urmează ori nu calea schimbării -, nu mai este răspunderea noastră. Sunt pe cont propriu. Așa cum am fost și noi, când am trasat pista.

“schemele comportamentale moștenite din generație în generație.” de noulpamant.roeste licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire-Necomercial-FărăModificări 4.0 Internațional .